Sorin Ioniţă: "Să nu vă mire că judecătorii au eliberat ieri pe mica şi efemera celebritate Eugen Preda, sportiv dinamovist, poliţist şi mardeiaş de cartier."
E posibil să fi avut toate motivele: după ce fapte s-au petrecut la mall Plaza şi ce probe le-a adus poliţia, n-aveau niciun motiv să îl ţină pe om în arest. Nu închizi pe cineva o lună, cum au cerut procurorii, doar pentru o îmbrânceală şi o ceartă pe locul de parcare. Ar fi un dezastru dacă în România s-ar arunca oameni în puşcărie pentru atâta lucru, doar fiindcă episodul e intens mediatizat.
Ce vreau să spun este că lupta cu găştile de derbedei, care se înmulţesc prin oraşe şi ameninţă să promoveze în categoria crimă organizată, trebuie dusă cu bună-credinţă, hotărâre şi un pic de inteligenţă - iar nu la modul indolent, reactiv şi heirupist, cum se face acum.
Într-o ţară care funcţionează, din momentul în care ştii de ei, nu aştepţi ca tipii ăştia să dea spargeri sau să omoare, nu-i laşi să-şi consolideze teritorii exclusive şi zone de influenţă, să facă alianţe şi carteluri. Nu de alta, dar se vor prinde şi ei în curând că a face scandal şi a tulbura apele înainte de vreme e contraproductiv, iar un scandal îi pune sub reflector şi răstoarnă aranjamentele. Mafiotul deştept va ajunge să lucreze elegant şi în linişte, cotizând la stăpânire şi evitând conflictele deschise, aşa cum s-a întâmplat şi în alte părţi. Iar atunci va fi deja prea târziu să mai faci ceva.
Ca atare, paradoxal, chiar ar trebui să mulţumim unor marginali ca acest Eugen Preda, care prin deranjul produs a ridicat un colţ de perdea şi ne-a dat şi nouă prilejul să vedem ce e dedesubt. Anume, că autorităţile române - în cazul de faţă, poliţia - lasă nişte gangsteraşi să preia funcţiile fundamentale care peste tot în lumea civilizată sunt monopol al statului: aplicarea forţei şi colectarea de taxe de protecţie de la populaţie (impozite). Dacă apar mai mulţi operatori în zona asta şi concurenţa între ei, ţara s-a dus de râpă.
Toată lumea din zonă ştie că gaşca lui Preda avea de luni bune masă rezervată la etajul de sus al centrului comercial, în faţa cazinoului căruia îi asigurau neoficial „protecţia”. De asemenea, se aude că ei mai percepeau contribuţii benevole şi de la alte magazine din mall.
De partea cealaltă, firma privată care păzea oficial mallul face şi ea tot felul de abuzuri, acolo sau în alte părţi prin oraş unde mai are contracte, de exemplu vandalizând maşini care parchează pe teritoriul lor de vânătoare. În centrul comercial cu pricina, firma nu are chiar toate zonele acoperite: lipsea de pe harta de obiective chiar interesantul cazinou. Ăsta este motivul real al altercaţiei între cele două grupuri de băieţi, unii cu contract, iar alţii fără: testarea muşchilor pentru a-şi demonstra unii altora, şi audienţei, cine rămâne în picioare şi merită să fie plătit pentru a nu ţi-o trage la o adică şi ţie, proprietar de magazin. Chestia cu parcarea e doar vrăjeala de serviciu, de oferit poliţiei pentru ca să poată continua şi ea jocul ipocrit de-a apărarea ordinii publice.
De fapt, secţiile de poliţie de cartier ştiu foarte bine cam ce găşti au pe teritoriul lor şi cu ce se ocupă fiecare. Într- o ţară care trăieşte din bârfă, nu se poate ca şefii neschimbaţi din funcţie de ani întregi să nu ştie cine şi de la cine ia taxă de protecţie şi cam cât, cine se ocupă cu intimidări şi sechestrări de persoane etc. Că ăştia nu sunt mulţi: probabil, câteva duzini de indivizi. De asemenea, ce hram poartă toată fauna de şuţi, valutişti, peşti, bodyguarzi, foşti luptători de kung-fu ş.a.m.d., care umplu seara centrul oraşelor, tripourile şi cluburile rău-famate.
Dacă într-adevăr ar dori, mahării locali din poliţie ar putea să facă instantaneu o organigramă cu cele mai periculoase reţele şi locurile de unde îşi trag acestea resursele. Dacă ar vrea, i-ar putea infiltra, supraveghea şi ambusca la cotitură, când băieţii sunt în braţe cu genţile de cash, prafuri sau ce mai trafichează ei. Găştii lui Preda puteau să-i organizeze de mult un flagrant în momentul când îşi colecta tariful în mall. Atunci Preda ar fi ajuns în faţa judecătorilor cu probe solide, nu pentru tulburarea ordinii publice, ca acum.
Însă asta s-ar întâmpla doar dacă poliţia ar dori să fie pro-activă, să prevină şi să spargă găştile la vreme. Până una-alta, ea preferă să pună mâna la ochi şi să spună că nu vede, n-are mijloace, n-are lege, ca să ducă în tribunal oameni periculoşi cu nişte dosare de altercaţii minore şi parcare neregulamentară. Poliţia combate astfel mafia emergentă cu puncte de penalizare, iar cetăţenii se enervează şi devin cinici, neavând acces la dosar, văzând justiţia cum dă drumul suspecţilor.
Colac peste pupăză, celebrii spioni de la „doi ş’un sfert”, pentru controlul cărora politicienii se bat precum chiorii, vor să ne convingă că habar n-au că angajaţii Ministerului de Interne o fac pe rackeţii în timpul lor liber. Şi uite aşa ajungi la vorba lui Ada Milea, din romanţa aia mai veche: „Ce îmbobocită e România / Ce importanţi suntem cu toţii / Azi nu mai ştii care-i poliţia şi care-s hoţii / Să-mi spună cineva unde-i poliţia şi unde-s hoţii”. CITIŢI ŞI: