L-am văzut încă înainte de a intra în clădirea poştei. Coborâse dintr-o maşină scumpă, o parcase neglijent între doi pomi, o jumătate pe caldarâm, cealaltă pe şosea.
Era îmbrăcat cam aşa cum se îmbracă vedetele de Dorobanţi — chiar dacă-i citeai bănăţenismul în priviri, gesturi şi, când a început să vorbească, în accent. Şi-a înfipt neglijent în buzunarul de la spate al pantalonilor cheia de la maşină. De cheie atârna o blăniţă de vulpe roşiatică, stufoasă şi total aiurea în peisajul urban-estival. A străbătut cei câţiva metri până la intrarea serviciului de mesagerii cu dezinvoltura celui care tocmai moştenise jumătate din aurora boreală, cu arsenalul militar al lui Breivik cu tot.
Vreo câteva minute l-am pierdut din câmpul vizual — tocmai intrasem în una din jalnicele mele schimburi de săgeţi cu o fanatică suporteră a lui Crin Antonescu. Îmi enumera, pe-un ton de seriozitate concentrată, calităţile idolului: "E manierat, cult, democrat, energic, cinstit, plin de idei, dornic şi capabil să scape ţara de dictatură. Îmi inspiră încredere totală!" O priveam uluit — e reacţia mea standard în faţa prostiei agresive şi-a orbirii fanatice.
Eram prea lehamiţit — şi era inutil — să-i spun ce cred eu despre idolul ei. Şi anume, că nu e decât un fanfaron plicticos, o paiaţă care n-a dovedit, de ani buni, decât două lucruri: că e capabil de orice trădare pentru a-şi atinge setea de mărire şi de-o crasă nepricepere în treburile publice. Am trecut de etapa în care credeam că în România se poate dialoga raţional. Pur şi simplu, dracul a intrat în noi şi până nu se alege praful şi pulberea nu ne revenim în simţiri. Dacă vei încerca, peste câţiva ani, să le reaminteşti îndrăciţilor care fac azi jocul pesedeilor şi-al lui Voiculescu ce aberaţii au susţinut, te vor privi cu priviri uimite, ca şi cum ai fi beat şi încerci să le faci procese de intenţie. Cum e turcul şi pistolul — spunea românul pe vremea când mai avea timp să reflecteze. Precum Antonescu, aşa şi intelectualii lui. Parcă-i văd scriind apeluri disperate şi cerând salvarea ţării din ghearele pesediste, după ce nemuritorul Iliescu şi echipa îi vor fi înfulecat, ca aperitiv, pe naivii (sau escrocii — încă nu m-am decis) ce se pretind apărătorii valorilor liberale.
Când l-am regăsit pe junele posesor de "merţan", era aplecat peste ghişeul în spatele căreia o fetişcană păcănea tastatura computerului, exclamând din cinci în cinci secunde: "S-a blocat! S-a blocat!" Codiţa de vulpe sta semeaţă, spre deosebire de stăpânul ei, care transpira din greu, într-o poziţie nefirească, şi completa un formular de expediţie. Stătea cu cotul stâng pe-un pachet, ca un contorsionist, desenând cu încetinitorul numele şi adresa destinatarului. Transpira abundent, ca şi cum s-ar fi aflat la a suta escaladare, contra cronometru, a Everestului. Oricât s-ar fi concentrat, formularul era mai greu de învins decât un Sudoku de maximă dificultate. Exasperată, fata de la computer îşi distribuia iritarea între nărăvaşul keyboard şi atletul ce asuda în faţa imprimatului poştal: "Neli, s-a blocat, fată, s-a blocat! Io nu mai rezist! S-a blocat! Şi tu, completează mai repede, că s-a făcut după tine coadă până la uşă!" Timorat ca un şcolar care-şi începe temele după intrarea profesorului în clasă, dandy-ul bănăţean a mototolit foaia şi a reînceput, sisific, a patra oară, să trudească la cerculeţe şi bastonaşe. Dar oricâte eforturi depunea, cuvintele ieşeau tot indescifrabil. Între timp, mai schimbam câte o replică otrăvită cu madama liberală şi, finalmente, am decis că rămâne aşa cum am discutat: eu o cred că ea o duce mai greu ca oricând în ultimii douăzeci de ani, dar şi ea să mă creadă că Antonescu e doar o păpuşă iraţională, manevrată de pesedei şi Voiculescu.
Spre norocul meu, din magazie au sosit întăriri: fata numită Neli mi-a preluat recipisa şi, în treizeci de secunde, mi-am înscris datele personale, primind pacheţelul pentru care venisem. Nu vreau să demonstrez nimic prin cele de mai sus. Nici măcar nu susţin că analfabetul cu ifose, dar plin de bani, reprezintă majoritatea tineretului din România. Privindu-l, mi-am dat seama că atunci când elevii sunt învinuiţi că s-au obişnuit să copieze la examene (absolvire, bacalaureat, admitere) vorbim de o elită. Bogătaşul care mi-a mâncat douăzeci de minute din viaţă n-ar fi fost în stare să copieze corect nici dacă ar fi stat cu manualul pe bancă şi-ar fi avut la dispoziţie dublul timpului programat.
Nu vreau să fac nici măcar o paralelă între tânărul repetent la scriere, dar cu buzunarele pline de bani, şi celălalt fel de prostie, care-i ghidează pe amărâţii hrăniţi exclusiv cu otrăvurile canalelor de televiziune mogulizate. Experienţa discursului iraţional din ultimii ani mi-a arătat că sunt preferabili analfabeţii care ştiu "să se descurce" preaştiutorilor care-au renunţat să-şi folosească celulele cenuşii. Profitând de orbirea lor furioasă, orice iresponsabil bun de gură, orice demagog, orice japiţă cu ifose îi poate transforma în propagatori fanatici ai neantului. Diferenţa dintre ei e enormă: şmecheraşii găsesc întotdeauna o soluţie pentru a rămâne la suprafaţă; fanaticii nu ezită să te tragă cu ei în hăurile mizeriei şi disperării. Fanaticii liberali ai momentului sunt atât de "locuiţi" de certitudini, încât ai zice că sunt ditamai caşalotul sau balena. În realitate, nu sunt decât planctonul pe care hămesiţii pesedei îl înghit pe nemestecate.