Răzvan Exarhu: "Au apărut cursurile de comportament de criză pentru copii. Am auzit la radio că vor să-i educe pe copii să priceapă că ar trebui să considere mai importantă mâncarea decât jucăriile."
Cum ar veni, ei ar trebui să-şi ajusteze şi bucuria şi să râdă şi să facă tumbe atunci când văd cartoful şi orezul. Şi, probabil, să aibă reacţie de câh şi respingere la elicopterul teleghidat şi la ursuleţul de pluş. Vrem să ne jucăm cu legume şi să le mâncăm după aia. Bucură- te de bolbotina ta! Un fel de training pentru integrarea lumii a treia în stilul de viaţă al lumii clasa-ntâi. Sau un curs despre cum să învăţăm să trăim urât şi să fim mândri de asta. Dar nu ar fi de mirare, din moment ce există şi specialişti extrem de respectaţi, care şi-au construit cariera şi reputaţia pe hitlerologie şi alte kestii de acelaşi gen. De unde urma să revenim la simplitate şi purificarea listelor lungi de aşteptare, iată că omenirea se buluceşte la cursul de meschinărie. Cum să ne distrugem vieţile definitiv pentru a face economie? De când am auzit ştirea despre cultivarea fascismului comportamental la copii, am dat numai peste poveşti cu indivizi care pot fi consideraţi de mult vizionari şi profeţi ai noii dezordini oneroase. În toate lecţiile astea de trecut criza, se pleacă de la ideea că ai totuşi nişte bani de economisit, pentru că nimeni nu vrea să trăiască o viaţă de sărac. Asta ar fi de-a dreptul banal şi stupid.
Ca de obicei, importante sunt obiectivele, nu sensul. Iar obiectivele sunt să nu mai dăm bani, nu să ne concentrăm dorinţele. Aşa că nu mai ai de ce să te miri când auzi că nişte tipi care nu aveau niciun motiv să se gândească mult atunci când scot portofelul pot să spună că nu ai de ce să mănânci o pizza în oraş, când ai frigiderul plin de mâncare acasă. Sau că e absurd să îţi iei o cola şi mult mai simplu să închizi ochii un pic, să îţi imaginezi că ai băut una şi să rămâi şi cu banii în buzunar. Şi o altă poveste, care m-a convins că şcoala de avariţie pentru copii poate avea succes, vine tot de la un copil, educat de nişte părinţi extrem de atenţi la gestionarea resurselor, adică zgârciţi. Dar foarte generoşi când e vorba despre băutură, deşi nu asta e important, nu-i aşa?! Şi aflându-se în vizită la nişte prieteni, iar fetiţa lor fiind destul de încântată de felul în care domnul gazdă se copilărea, a întrebat- o pe mama ei dacă poate să o roage ceva important. În paranteză trebuie spus că gazda e un bărbat înalt şi foarte bine făcut. Copilul a spus, mama, crezi că l-am putea invita pe X pe la noi în vizită? Mama a spus, bineînţeles, fetiţa mea. Iar puiul mamii a spus şoptit, cu o nuanţă de îndoială amestecată cu sentimentul că nu e o idee bună: dar cred că ar mânca destul de mult, nu-i aşa?!
Ca de obicei, ideea s-a înţeles complet greşit. Cum ar veni, e criză, deci dăm bani mai puţini la cerşetori. În sfârşit, partea întunecată a forţei a învins şi urmează să ne apucăm toţi să negociem orice, pentru că ăsta e spiritul momentului. Şi, nu în ultimul rând, să învăţăm să trăim socotind totul, ca turiştii nefericiţi care calculează paritatea la fiecare gest şi îşi dau ochii peste cap fie de fericire, fie de tristeţe. Iar dispare bucuria şi ne dau peste degete ăştia mici cum să înlocuim tekul cu cartonul presat ca să salvăm kestia, planeta şi tot ce mai e de salvat în afară de Titanic.
Mi-a povestit o prietenă, care a urmat cursurile unui swami în India, că între elevi se afla şi un om foarte bogat şi uşor alb la faţă. Maestrul ştia de pasiunea pe care acel domn o avea pentru ceasuri, aşa că l-a întrebat câte are. El a răspuns repede şi inocent, aşa că nu a avut de pronunţat decât: cinzeci. Normal, swami i-a spus că vede la mâna lui unul singur şi l-a întrebat unde sunt celelalte şi dacă nu cumva le-a cumpărat pentru mobila în care le păstrează, pentru că, dacă ar fi fost pentru el, era normal să le poarte pe toate. Din toate astea, fie înţelegem că prudenţa e mama mortăciunii. Fie că mai bine ne imaginăm că trăim şi murim cu banii în buzunar. Sau şi, mai proverbial, când e să te caute, destinul te găseşte şi în gura popii.