MIRCEA CĂRTĂRESCU: "Corupţia nu înseamnă atât nişte mafii economice şi financiare, cât esenţa coruptă, amorală şi indiferentă la lege a sufletului românesc."
Medicul şi omul politic Sorin Oprescu îşi falsifică primitiv, cu scoci, foarfecă şi pelicanol, dosarul pentru obţinerea unui grad didactic. Consiliul facultăţii de care aparţine îl disculpă printr-o dibace sofistică, trăgându-l doar uşurel de urechi pentru „neglijenţă“. Logica lor şi a profesorului Oprescu e cam de felul următor: faţă de munca titanică de salvare de vieţi omeneşti pe care medicul a depus-o de decenii, întocmirea unui dosar, care oricum este doar o formalitate administrativă, nu e mai mult decât un fleac. L-a făcut şi omul în grabă, între două operaţii, n-a avut vreme să stea cu fundul pe scaun, ca toţi birocraţii care-i încurcă pe doctori pe culoarele spitalelor. Şi ce dacă a pus de la el câteva articole inexistente? Când te doare la lingurea nu te duci la ăia care scriu articole, ci la omul cu mâini de aur din sala de operaţie, care ştie unde să taie din maţ...
Ministrul transporturilor, Ludovic Orban, accidentează uşor o tânără pe şoseaua Cotroceni, uită vreo două zile să raporteze acidentul, iar când o face, uită că a lovit pe cineva. Până şi victima uită că a fost lovită. Raportul poliţiei îl disculpă pe domnul ministru, întrucât tânăra a fost îngrijită medical doar două zile şi nu zece, cât îi trebuia ca să devină o victimă adevărată. În definitiv se-ntâmplă, nu? Şi miniştrii sunt oameni, pot face şi ei accidente ca toată lumea. Că a minţit? Hai, dom’le, ce contează reacţia asta omenească faţă de munca titanică depusă de acest om la minister? Aveţi vreo bănuială ce-nseamnă să fii ministru, câte griji şi câtă răspundere ai? Să-şi fi periclitat cariera pentru o fătucă abia atinsă cu botul maşinii? A fost un fleac pe care presa l-a făcut din ţânţar armăsar...
România este în aparenţă o ţară europeană, cu instituţii democratice, cu o constituţie, cu legi, cu coduri etice moderne. Viaţa reală a oamenilor însă, de la cei mai mici la cei mai mari, se desfăşoară nu în cadrul acestor convenţii, ci într-o reţea subterană de cutume care subminează legea clipă de clipă. Corupţia despre care se tot vorbeşte nu înseamnă atât nişte mafii economice şi financiare, cât esenţa coruptă, amorală şi indiferentă la lege a sufletului românesc. Căci toate legile provin dintr-o lege morală, care-ar trebui să fie interiorizată de cetăţeni. Un cetăţean al unui stat de drept ar trebui să fie incapabil să mintă, să fure, să înşele, nu de teama legii, ci pentru că nu i-ar da voie propria conştiinţă. Nu poate exista un stat adevărat cu cetăţeni neadevăraţi. Un popor de hoţi generează un stat de hoţi, indiferent cât de bune legi are el. La fel, esenţa justiţiei este dreptatea. Dacă justiţia, într-un stat, pierde legătura cu dreptatea sau nu e-n stare s-o îndeplinească, ea nu e o justiţie adevărată, indiferent de cât de bune sunt legile.
Cele două persoane despre care am vorbit ilustrează acest amoralism care produce strania insensibilitate la lege, o a doua natură pentru mulţi dintre noi. Oricât de bun specialist ai fi în domeniul tău, nu eşti un cetăţean al unui stat modern dacă eşti capabil de escrocherii şi muşamalizări, indiferent cât de mari sau mici ar fi ele. Când minţi, om politic fiind, aparţii unui sistem al minciunii. Minţind în cele mici, vei minţi şi în cele mari. Nu îndrăznesc să avansez un procent al oamenilor politici români care se mişcă în labirintul subteran al corupţiei şi minciunii, dar îndrăznesc să spun că, din păcate, la ţară şi la oraş, în universităţi şi la coada vacii, procentul e cam acelaşi. N-am devenit europeni intrând în UE. Avem o legislaţie şi o etică de muzeu, etalate-n vitrină, dar mendrele ni le facem dedesubtul şi în dispreţul lor.
Sorin Oprescu n-avea nevoie să-şi păteze obrazul prin falsificarea unor documente, chiar dacă ele erau o formalitate. Formalităţile fac parte din lege, iar falsificarea e o fărădelege. Nu se-ntâmpla nimic dacă mai aştepta un an sau doi până avea să-ntrunească cerinţele avansării în grad didactic. Mâinile sale de aur n-ar fi avut de suferit. Sentimentul golănesc că legea e pentru proşti a fost însă mai puternic. La fel, dacă Ludovic Orban ar fi procedat ca un cetăţean normal, recunoscându-şi vina, ar fi acum un om fără pată. Aşa, n-a făcut decât să-şi dezvăluie mizeria interioară, disponibilitatea la orice infamie ca să-şi apere pielea.
Este calea noastră, felul nostru de a pierde prin improvizaţie, şmecherie şi necinste. Până şi inteligenţa noastră e de multe ori hilar folosită. Cineva-mi povestea cum un paznic de noapte român lucra în Germania, în hala unui agregat foarte complex, care căzuse de câteva zile. Specialiştii germani nu-l putuseră pune-n funcţiune. Paznicul s-a apucat şi-a meşterit o noapte-ntreagă la el. Fără să-nţeleagă nici el cum, cu vreo trei sârme şi două scoabe, a reuşit să-l facă să meargă. Miracolul românesc se produsese încă o dată! Paznicul se aştepta ca a doua zi să fie recompensat şi lăudat pentru isprava sa. Când a fost dat afară, nu i-a venit să creadă.