SENATUL EVZ. Inimi de politicieni sau cum cedează inimile de români

O poveste machedonească, dar care circula în tot acest areal al Balcanilor, spune că un tânăr s-a îndrăgostit de o fată. Aceasta nu a vrut să-i cedeze până nu-i va aduce inima mamei sale. Înnebunit, tânărul i-a smuls inima mamei şi cu ea încă pulsând a alergat spre fata mult dorită. Pe drum, însă, s-a împiedicat şi s-a lovit. În acel moment, inima de mamă ar fi spus: "Te-ai lovit, dragul mamii?".

Povestea în sine nu face altceva decât să întărească credinţa omului care există din antichitate: inima e centrul sufletului, al sentimentelor, iar creierul al raţiunii, al inteligenţei, al logicii! Ei bine, aveam şi noi la Târgu Mureş un "Institut al inimii", Institutul de Chirurgie Cardiovasculară Târgu Mureş, înfiinţat în 1995 de fostul ministru al Sănătăţii de atunci, Iulian Mincu. Un om cu destule păcate, dar şi enorme merite în medicina românească. Institutul a devenit cea mai performantă unitate din domeniul medicinii cardiovasculare din România, atât din punct de vedere profesional, cât şi administrativ (nu avea arierate). Mai pe româneşte datorii! Unitatea medicală ajunsese celebră, fiind singura din ţară unde se puteau face operaţii chirurgicale cardiovasculare la nou-născuţi. Doar imaginaţi-vă ce măiestrie e trebuie să operezi pe inimă un "pui de om", o gânganie de câteva zile, mare cât o lingură! La nivel naţional se nasc anual 950 de copii cu malformaţii congenitale, iar sute dintre ei decedează întrucât nu ajung să facă aceste intervenţii. În spitalul din Târgu Mureş erau operaţi 350 de copii! În străinătate sunt puţine clinici specializate pe aceste operaţii complexe la nou-născuţi. Profesorul Radu Deac, unanim considerat "cel mai important chirurg cardiac al ultimelor două decenii" din România, este bulversat:"Au existat şase clinici de chirurgie cardiovasculară pentru adulţi şi copii, dar acum aproape nu mai există nimic". Cum tot ce merge bine în ţara asta trebuie făcut praf, "Institutul Inimii" din Târgu Mureş a fost desfiinţat pe 24.12.2010, când, pe site-ul Ministerului Sănătăţii a fost publicat un comunicat de presă care anunţa intenţia Ministerului de a comasa mai multe institute de cardiologie şi de boli cardiovasculare cu spitale judeţene. Fără nicio consultare prealabilă, Institutul a fost transformat într-o banală secţie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Târgu Mureş, o unitate sanitară plină de datorii. După desfiinţare, în 2010, 16 copii au fost trimişi în străinătate pentru operaţii pe cord, pentru ei plătindu-se sume de aproape şase milioane de euro, bani cu care cu care s-ar fi putut construit un spital nou de sus până jos! Cuvintele sunt de prisos, mai ales în condiţiile în care în România bolile cardio-vasculare sunt pe primul loc, iar mortalitatea asemenea. "Institutul inimii", Institutul de Chirurgie Cardiovasculară Târgu Mureş trebuie reînfiinţat de urgenţă!Şi aşa ne-aţi omorât cu zile! Nu ne faceţi praf şi inimile! PS. Pentru corecta informare trebuie spus că tot "Evenimentul zilei" din 27.09.2012 a dat tonul acestei campanii şi lupte naţionale. Titlul: "Clinica de operaţii pe cord de la Târgu Mureş - "Titanicul, în derivă!" Dincolo de percepţii, inima este motorul organismului fără de care nu poţi supravieţui