Filosofia mogulilor e simplă: România ori acceptă să fie îngenuncheată, ori dispare.
E mesajul care, prin gura veştedă de ură a "năimiţilor şi scurşilor" (vorba unui romancier balcanic), se prelinge ca un potop pe canalele televiziunilor de trist renume, Realitatea şi Antenele. Nimic altceva nu contează pentru fiinţele coborâte parcă de pe o planetă depravată pentru a distruge România. S-au îmbogăţit de-au plesnit, şi tot nu se mai satură. Au la dispoziţie armate de servitori, pot inventa mituri (cel mai recent: mitul inocenţei lui Păunescu), pot face să dispară oameni. Au în buzunarul de la piept şefi de partide şi generali de securitate, dar nu le ajunge. Angrenaţi în cursa infernală a lăcomiei, au dosit miliarde de euro, dar nu se opresc până nu înghit România cu totul.
Acestea au fost scopurile lor dintotdeauna. Până prin 2007, le-au mascat cu o abilitate mai mare sau mai mică. După suspendarea lui Traian Băsescu, prin trădarea liberalilor şi renaşterea speranţei pesediste de-a găsi scurtătura spre ciolan, Vîntu, Voiculescu şi Patriciu nu şi-au mai ascuns intenţiile. Au intrat personal în luptă, fiecare după cum i-a dus capul şi lăcomia.
Voiculescu s-a întronat şeful comisiei parlamentare pentru suspendarea preşedintelui. Vîntu şi-a pus la bătaie însuşirile malefice, conducându-şi prin pocnituri din degete sclavii din ogradă. Patriciu s-a instalat, cu trabucul în gură, la cârma celei mai murdare campanii electorale din istoria ţării.
Narcotizaţi de resentiment, au pompat în flux continuu scenariile apocaliptice ale unei ţări ce trebuie, musai, ştearsă de pe hartă. Pentru minţile halucinate ale jurnaliştilor aserviţi, voiculescianismul şi vânturismul sunt o chestiune de viaţă şi de moarte. Oricine va privi, peste câţiva ani, înregistrările campaniilor demenţiale de azi va vedea similitudinile izbitoare cu ceea ce s-a întâmplat la "televiziunea liberă" în decembrie 1989 şi în lunile contondente care au urmat. Rolurile sunt aceleaşi, doar interpreţii sunt mai bine îmbrăcaţi. Aceeaşi grosolănie a manipulării, acelaşi limbaj ce instigă la violenţă şi lapidarea oponenţilor, aceleaşi înjunghieri pe la spate, aceeaşi crân cenă ciomăgeală oarbă, aceeaşi vigilenţă de a nu se strecura vreo opinie contrară intereselor de gaşcă. Să nu-mi spuneţi că acest comportament odios nu are importanţa lui în accentuarea crizei. Ar însemna să ne credeţi proşti, şi, pe deasupra, să-i jigniţi pe moguli, care şi-ar plăti slugoii degeaba.
Iritat de efectele neobositelor atacuri la însăşi existenţa statului român, Mugur Isărescu a transmis un avertisment cu totul neobişnuit pentru un om care, vreme de două decenii, a reuşit să se plaseze deasupra vulgarităţii şi năucelii din spaţiul public. Singura problemă e că dl. Isărescu îşi imaginează că în iraţionala Românie se poate comunica raţional. Guvernatorul Băncii Naţionale are naivitatea să creadă că aberaţiile se întâmplă de la sine, sub presiunea ratingului, că se răspândesc inocent, precum păpădiile suflate de vânt. Nici vorbă: fiecare propoziţie e amorsată cu grijă, fiecare distorsiune e programată în laboratoarele vegheate de hămeseala mogulilor. Fireşte că apelul dlui Isărescu e bine- venit. Doar că el nu ţine cont de nivelul de încrâncenare şi nebunie din televiziunile aservite.
"Trăncănitorii" care ajung în presă pentru a-şi promova interesele nu sunt nişte oameni-ghiulea care străbat, într-un moment de neatenţie, redutele bine păzite ale unei prese responsabile. Ei sunt însuşi sistemul, însăşi legea de func ţionare a societăţii româneşti. Jurnaliştii detaşaţi pe lângă instituţiile statului au misiunea expresă de a selecta doar ce e deşucheat, anormal, dubios, respingător. Ar fi o binecuvântare ca vigilenţa presei să se manifeste în felul acesta — dacă "dezvăluirile" ar avea drept scop servirea interesului public. În realitate, emisiunile televiziunilor de casă acţionează strict la comanda patronilor.
Prin vocea lui Vîntu, am avut acces la fragmente relevante ale complotului care a făcut din România o ţară irespirabilă. Când mogulii reuşesc să-şi subordoneze partide politice şi lideri obsedaţi de putere (gen Antonescu şi Ponta), acţionând la unison, e limpede că viitorul nostru nu merită prea multe parale. Sufocând informaţia corectă, vocile independente şi criticile frontale, marii bogătani ai României, asta vor - ne-o spun verde-n faţă -: să ne cumpere cu câteva grăunţe şi să ne siluiască, zi şi noapte, cu aberaţiile minţilor obsedate de bani şi putere.
A face apel la conştiinţa jurnaliştilor e pură pierdere de vreme. Resuscitarea pionului Adrian Ursu, readucerea lui din spital şi postarea în prim-planul asaltului asupra bunului-simţ şi raţiunii e doar un mărunt exemplu privind cinismul şi cruzimea în care e înecată viaţa publică din România. Un prezentator de ştiri de la un post de televiziune din Statele Unite a fost suspendat din funcţie pentru că a făcut donaţii pentru campania electorală - deşi nu era nimic ilegal în asta. S-a considerat însă că un om de televiziune trebuie să fie echidistant politic. Mă întreb ce soartă ar avea, într-o ţară normală, jurnaliştii de la cele două oficine ale mogulismului de stat şi de partid. Mă întreb şi mă îngrozesc.