Mereu m-am întrebat în ce o fi călcat Băsescu când era mic de are norocul ăsta: nu doar să câştige alegeri după alegeri la milimetru, dar şi să fie cadorisit de soartă cu atare adversari politici.
Cu popularitatea redusă, cu PDL prăbuşit în sondaje, cu o criză care nu se mai termină şi doar un an jumătate până la prima confruntare la urne, ai fi zis că timpul joacă pentru oponenţii săi. Când colo, trăim un nou moment stelar din categoria "Geoană, dragostea mea". În loc să stea liniştiţi să se uite la film cu punga de popcorn în braţe, aşteptând ca Boc să aducă bugetul ţării pe linie, iar ei să culeagă roadele, cum e regula în politică, marii lideri români de opoziţie nu se pot abţine şi acţionează, strategizează, se dau tumba, ca să se vadă la TV. Pare să fie ca scărpinatul în public: contraproductiv, dar irepresibil.
Nu era suficient că liberalii defilau cot la cot de câţiva ani cu partidul lui Voiculescu (ştiu, dar hai să păstrăm convenţia de limbaj, că ăla ar fi un partid) şi cu PSD, având ca fixaţie demolarea individuală a lui Băsescu. Asta le dădea oricum acces nelimitat la vuvuzelele electronice ale mogulului, dar păstrau măcar aparenţa independenţei. Nu e clar ce câştigă în plus dl Antonescu dacă se agaţă cu acte de sacoul bej în carouri al lui Voiculescu, model Romarta, circa 1976. Dar ce pierde, e limpede: pretenţia de onorabilitate, plus coerenţa propriului partid şi a electoratului său, care, totuşi, nu e compus doar din fanatici dispuşi să înghită orice din ură faţă de preşedinte.
Toate astea sunt însă nimic pe lângă viziunea luminoasă a dlui Ponta, care a ridicat jocul la nivelul 2: într-o emisiune TV şi pe blogul personal a spus cu subiect şi predicat că PSD se va alătura construcţiei, formalizând-o la notariat, astfel încât cele trei partide să meargă împreună în viitoarele alegeri. La localele din vara lui 2012 şi parlamentarele din acelaşi an, PSD, PNL şi PC ar urma să aibă liste comune, deci vor agrea în prealabil asupra unul algoritm de împărţire a candidaturilor la primării, Consilii, preşedinţii de judeţe şi colegii parlamentare. Cu alte cuvinte, filialele se vor înţelege asupra câte unui singur om care să se bată cu candidatul PDL în fiecare dintre aceste competiţii, lăsând în afara cursei pretendenţii din celelalte două partide. Iar resursele vor fi puse cu onestitate la comun şi fiecare va trage pentru colegul de la cealaltă formaţiune.
Întrebarea crucială nu este cât e de probabil să se întâmple asta - ci, în fond, de ce? Pentru care motiv să te angajezi în aşa o construcţie complicată, dictată de la centru contra a sute de micro-interese locale, şi cu ce rezultat net anti-PDL? Altul, adică, decât acela de a reînvia guvernarea din morţi, polarizând politica românească în două tabere, de unde până acum PDL era atacat din toate direcţiile, dând acestuia posibilitatea să iasă din defensivă.
După cum s-a văzut în 2008, a fost o naivitate să speri că într-o atmosferă atât de personalizată, centrată în lideri, decalarea parlamentarelor de prezidenţiale ar putea produce campanii mai raţionale. În 2012, ca şi data trecută, vor fi toate otova, cu primari, prezidenţiabili şi prim-ministeriabili trăgând cu toate tunurile. Deci Băsescu va avea ocazia perfectă să se dezlănţuie contra unei alianţe contorsioniste, ce îşi va reconcilia cu greu ideile despre impozitare şi proprietate, deasupra căreia va pluti zâmbetul serafic al Securităţii. Iar publicul va avea o alegere simplă: lista pestriţă a lui Boc, sau lista pestriţă a alianţei antifasciste şi antiimperialiste Ponta-Antonescu-Voiculescu, ce practică deja o gargară rococo faţă de care Caragiale e mic copil. Nici nu merita PDL să ajungă aşa de uşor în situaţia de bătălie 50-50%.
În plus, ce sens are să anunţi o asemenea alianţă cu termen de valabilitate 2019, ţinută împreună doar liantul anti-anticorupţiei şi ostilitate faţă de Băsescu, din moment ce acesta nu va mai fi oricum preşedinte din 2014 încolo? Cât de plauzibil este că baronii PSD, cei ai PNL şi firmele lui Voiculescu vor guverna liniştiţi împreună dacă singura idee politică pe care o au acum în comun - suspendarea preşedintelui - nu va mai fi de actualitate, iar DNA, ANI sau alte instituţii care mai deranjează cât de cât politicienii vor fi puse rapid cu botul pe labe în primul an de la preluarea puterii de noua echipă galactică?
Marele câştigător din acest plan este, bineînţeles, Voiculescu. Pentru a N-a oară se va strecura în parlament (şi în conducerea acestuia) deşi are doar zecimale de voturi, jucându-şi avantajele comparative mai abil decât cârlanii cu care s-a întovărăşit: faţă de adolescenţii întârziaţi Ponta şi Antonescu, are în plus o televiziune pe care le-o flutură în faţa ochişorilor pofticioşi de luminile rampei; faţă de mogulul-filosof al culturii Vîntu are în plus un partid şi un cash-flow mult mai bun. Citiţi şi:
- EDITORIALUL EVZ: Crin Antonescu şi merele de aur