Mircea Cărtărescu: „Abandonarea etniei rome, care, fie că ne place sau nu, este o moștenire istorică și o zecime din poporul român, ar fi un mare eșec al nostru, al tuturor”.
În timpul Primului Război Mondial, atât francezii, cât şi germanii tipăreau broşuri de propagandă în care-i prezentau pe inamici drept brute ucigaşe şi violatoare, monştri cu faţă umană care nu merită decât exterminarea. Erau şi prezentate cazuri concrete, cu detaliile cele mai revoltătoare: femei molestate în grup, prunci dezmembraţi, bătrâni torturaţi. Unele dintre aceste cazuri erau inventate de propagandă, dar altele erau cât se poate de reale. În vremuri de război, fiara sparge pojghiţa de civilizaţie din om. Civilizaţia, cu toate inhibiţiile ei (să nu furi, să nu ucizi, să nu râvneşti la femeia altuia), este o haină subţire peste natura noastră primitivă, şi-n cazul acesta e adevărat că haina-l face pe om.
În situaţii speciale: războaie, ciocniri de civilizaţii, intersectări etnice şi culturale, despuierea de umanitate a câtorva indivizi este inevitabilă. Rău e însă când exemplul lor e popularizat excesiv, emoţional, violent, ca să producă senzaţia că tot grupul din care face parte individul e subuman şi monstruos. E teribil când se instigă la eliminarea din omenire a unei faţete a acesteia, în numele superiorităţii şi purităţii altora. Căci frumuseţea omului constă tocmai în diversitatea sa. De-a lungul vremii însă, oameni deplini, după toate criteriile umanităţii, ca negrul, evreul, femeia, musulmanul, homosexualul, au fost descrişi ca fiind neoameni sau nu deplin oameni şi au fost trataţi ca atare. Rău este, prin urmare, să facem discriminări etnice, religioase sau de gen între oameni, indiferent în ce punct ne-am situa. Când începem să discriminăm, deschidem calea către soluţii radicale care, împinse la extrem, pot duce la tragedii şi la propria noastră dezumanizare.
Ţiganii din România sunt fiinţe umane şi cetăţeni români ca fiecare dintre noi. E uimitor că trebuie reamintite din când în când asemenea lucruri. Putem discuta avantajele şi dezavantajele democraţiei sau ale declaraţiei universale a drepturilor omului. Dar dacă am căzut de acord cu principiile lor, nu mai putem să le negăm ţiganilor umanitatea şi deplina cetăţenie. Nu-i mai putem descrie la nesfârşit ca pe o etnie de psihopaţi şi criminali, un grup apatrid, primitiv şi nenorocit, aşa cum foarte mulţi români îi consideră azi. De fapt, statul român este multietnic şi fiecare cetăţean al său e la fel de cetăţean ca oricare altul. În orice condiţii, statul are datoria să-şi protejeze cetăţenii, înăuntrul şi în afara graniţelor sale. Tot statul trebuie să aplice şi legea în fiecare caz individual în parte.
Primesc mereu pe e-mail, dar citesc şi în presă texte exasperate despre faptul că suntem confundaţi peste tot în lume cu ţiganii, că violurile şi tâlhăriile acestora lezează grav imaginea po porului nostru. Am întâlnit şi eu confuzia asta pe unde am hălăduit. Mi s-a spus de curând în Italia, cu naivitate şi bună-credinţă: „Dar dum nea voastră nu sunteţi de origine română, nu-i aşa? Nu semănaţi cu românii, sun teţi mai deschis la culoare...”. Lăsând însă la o parte sfânta ignoranţă, vina pentru ea nu e nici a ţiganilor, nici a românilor. Confuzia este cel mai adesea voită. De vină sunt cei care împart popoarele în superioare şi inferioare, într-un nesfârşit lanţ al umilirii. Mulţi dintre italienii care mănâncă azi româ ni şi ţigani pe pâine se consideră superiori acestora, uitând că ei înşişi au fost supuşi unor umilinţe înspăimântătoare, ca imigranţi, în ţările unde-au pribegit cu un secol în urmă, şi că au pricopsit acele ţări cu Mafia şi Camorra. Comparând situaţia imi granţilor români în Spania cu cea din Italia, înţelegem prea bine originea scandalului italian: politicile proaste, discriminatorii faţă de imigranţi, combinate cu dificul - tăţile economice şi cu ascensiunea extremei drepte. Restul nu sunt decât pretexte. Câţiva ţigani (ca şi câţiva români, italieni, americani, congolezi şi cine mai vreţi) au violat şi vor mai viola, au ucis şi vor mai ucide cât e lumea şi pământul, căci vom plăti mereu pentru originea noastră animală, dar cu adevărat criminal e să ajungem de-aici la ideea că ţiganii sunt, luaţi în ansamblu, un blestem şi-o nenorocire pentru cei în mijlocul cărora trăiesc.
Nu ne foloseşte la nimic să batem mereu monedă pe diferenţa etnică dintre români şi ţigani. Ea este limpede pentru oricine înţelege ceva pe lume. Dar să vorbeşti de superioritate şi inferioritate înseamnă să fii rasist. Mai ales că nu în primul rând confuzia cu ţiganii duce la dispreţul pentru români în lume. Românii au fost dispreţuiţi şi în trecut total independent de problema ţigănească: în Ardeal, de pildă, ei au fost timp de secole oaia neagră a Imperiului Austro-Ungar.
Toate acestea nu înseamnă că nu există multe şi extrem de dificile probleme ale etniei rome, scufundate în sărăcie, subdezvoltare şi infracţio nalitate. Handicapul său este unul social şi cultural însă, motivat istoric, şi nu unul genetic. Nu vom rezolva aceste probleme nici cu uşurinţă şi nici prin instigare la ură şi la dispreţ. Abandonarea etniei rome care, fie că ne place sau nu, este o moştenire istorică şi o zecime din poporul român, ar fi un mare eşec al nostru, al tuturor.