SENATUL EVZ: Dileme etice la PSD şi PDL

Cu tot respectul, cum spun mafioţii din clanul Soprano, vreau să remarc ce serioase au devenit preocupările de etică în cele două mari partide româneşti în ultima vreme. La PSD, Comisia de Integritate Morală s-a pus în mişcare şi a operat o decapitare majoră: cea a preşedintelui Senatului, Mircea Geoană.

La cât a fost acesta de martirizat zilele astea, aparent fără cine ştie ce motiv, aproape că-ţi devine simpatic dl. Geoană. Deşi numai naivii îşi fac iluzii că dacă ar fi câştigat preşedinţia în 2009, el ar fi guvernat cu tehnicienii outsideri pe care îi flutura în campanie, precum jurnalistul Andrei Postelnicu sau alţi tineri cu diplome occidentale, iar nu cu goodfellas precum Vanghelie şi Cătălin Voicu, după cum s-a văzut ulterior. (Şi, poate, un pic şi cu Cosmin Guşă, şi ceva mai mult cu Vîntu).

Dacă actuala linie a frontului în interiorul PSD este Geoană (cu organizaţia Dolj, plus nişte tineri cosmopoliţi, plus un alai de doamne activiste vrăjite de sintagma "mari contacte internaţionale" - e citat din dl. Geoană, să ştiţi, nu pun de la mine) versus Ponta-Şova (firma de avocatură, plus organizaţia de tineret fără diplome internaţionale, ci de Spiru Haret) să mă trăznească dacă văd vreo dimensiune de "integritate morală", inter-generaţională sau reformistă a acestei dispute. Trec peste ironia homerică a existenţei în PSD a unei Comisii de Integritate Morală care n-a făcut nimic deşi Năstase este în tribunal pentru corupţie, Cătălin Voicu a făcut puşcărie, Robert Negoiţă are sechestru pe blocurile fără TVA, iar diverşi alţi baroni locali au fost ba săltaţi, ba eliberaţi de DNA. Pare că interpretarea canonică a "integrităţii morale" în PSD n-are dea face cu cea la care ne gândim noi, ci trebuie tradusă ca "loialitate neabătută faţă de grup", à la Soprano, că de aia sunt puşi acum Geoană şi numitul Negoiţă la index, nu pentru vreuna din exhibiţiile lor imobiliare. (Apropo, dacă nu va mai fi preşedinte de Senat, dl. Geoană va părăsi finalmente locuinţa RAPPS din care nu s-a dat dus de ani buni, că a avut dreptul la ea sau nu? Parcă în campania din 2009 promitea că îşi caută prin ziare ceva cu chirie şi în câteva săptămâni rezolvă.)

Dacă în PSD tânărul Ponta şi prietenii săi dau, prin intermediul victimei Geoană, o neaşteptată lovitură cu mantinela cuplului Iliescu-Năstase, care pentru prima oară îşi vede combinaţiile rejectate la lumina zilei, în schimb în PDL lucrurile iau o turnură neaşteptată. Propus partidului în mişto-ul general al comentatorilor, Codul Etic al Monicăi Macovei începe să facă victime la nici o lună de la adoptare. O dată ce regulile au fost puse pe hârtie, ele sunt greu de dat la întors în văzul lumii. Ca atare, băieţii din organizaţia de Cluj vor fi excluşi din partid şi nu pentru deviaţionism, ca dincolo, ci pentru corupţie de-a dreptul. Ceea ce n-am auzit încă să se fi întâmplat, dincolo, cu preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, de exemplu. Oricât de cârcotaşi şi relativişti am fi, trebuie recunoscut că în PDL s-a creat o atmosferă de acceptare a actului de justiţie diferită de cea din celelalte partide, iar acest lucru ar trebui recunoscut şi încurajat, iar nu bagatelizat, că nu se ştie cum vor proceda alte guverne în viitor.

Că o fac din convingere, ipocrizie sau ca urmare a luptelor între facţiuni PDL locale; că activiştii locali mârâie văzând că procuratura are mână liberă "la ai noştri" taman acum, când suntem la putere; că e mare diferenţă de atitudine şi eficienţă între filialele teritoriale ale DNA - Bucureşti, Cluj, Craiova mişcă bine şi fac anchete şi dosare, în vreme ce Constanţa doarme în păpuşoi, de pildă - toate aceste lucruri sunt adevărate. Important este însă ca lucrurile să se întâmple, nu să stagnăm într-o baltă de vorbe ca până nu demult.

Iar cu deruta neaşteptată în rândul opoziţiei ce părea pe cai mari, mă aştept la o accelerare a agendei legislative a guvernului. Chiar dacă USL ameninţă cu moţiunea de cenzură pe chestiunea comasării alegerilor şi restructurării Parlamentului, o asemenea moţiune, sprijinită eventual de defectori din UDMR, pare a avea şanse mult mai mici decât în urmă cu câteva luni.