În urmă cu un an, atunci când opinia publică românească era şocată de urmările tragediei de la maternitatea Giuleşti, scriam despre responsabilităţile politice ale acelei tragedii, numindu-l în primul rând la această categorie pe ministrul Cseke.
Atunci credeam că demisia ar fi fost singura acţiune responsabilă şi morală pe care un om politic autentic o poate lua. Şi astăzi cred la fel. Chiar dacă un sistem funcţionează aberant şi haotic, atâta vreme cât îţi asumi responsabilitatea politică a coordonării acestuia, implicit îţi asumi şi răspunderile politice provocate de proasta sa funcţionare. Şi mai este ceva, un an mai târziu, domnul Cseke îşi dădea demisia protestând împotriva subfinanţării sistemului medical. Cu un an în urmă, atunci când întreaga opinie publică românească era scandalizată de lipsa endemică de personal calificat, principala cauză a tragediei, ministrul de atunci al Sănătăţii nu a avut prea multe comentarii de făcut.
Astfel putem ajunge uşor la subiectul propus al acestui scurt comentariu – morală în politică. Încă din clasele elementare am învăţat cu toţii varianta scurtă şi vulgarizantă a teoriilor politice ale lui Niccolo Machiavelli. Această construcţie, în formula populară a reuşit să devină un autentic instrument de manipulare, atâta vreme cât, atunci când un om politic recurge la mijloace şi metode la limita moralităţii, aproape că ni se răspunde că aceasta este regula, şi că ea a fost teoretizata încă din Renaştere. Politica şi morala nu au şi nu trebuie să aibă, deci, nicio legătură. Altfel spus, omul politic nu este ţinut de percepte morale atunci când decide, binele public fiind o realitate amorală.
Imaginea aceasta nu are nicio legătură nici cu "Principele" lui Machiavelli, nici cu normele autentice ale comportamentului politic, nici cu Italia Renaşterii şi nici cu viaţa politică la începutul de secol XXI. Textul "Principelui" a fost construit pentru o realitate cât se poate de concretă într-o lume în care starea de război, dezordinea politică şi socială reprezentau normalitatea. Machiavelli sugera de fapt soluţii aproape concrete pentru o stare endemică de criză. Numai forţarea principiilor sale i-a putut face pe atâţia oameni ulterior să justifice acţiuni imorale şi în momente tragice chiar criminale. Principiul conform căruia interesul colectiv este deasupra interesului individual, nu trebuie neapărat confundat cu amoralitatea acţiunii politice. Chiar dacă decizia politică trebuie să ţină cont în primul rând de majoritate, ea niciodată nu trebuie să neglijeze minoritatea.
Viaţa publică românească astăzi poate fi uşor analizată din această perspectivă. Nu am să mă refer aici la acuzele de corupţie cu care din nefericire suntem atât de obişnuiţi. Dar există şi cazuri, cum este acţiunea de acum un an a fostului ministru al Sănătăţii, care ne arată inexistenţa unor criterii morale sau a unor reguli comportamentale stricte aplicate şi respectate de toţi politicienii. Nu este deloc normal, nici măcar pentru o Europă politică din ce în ce mai haotică, ca nimeni, niciodată, să nu îşi asume nimic. Instituţia demisiei de onoare în România nu există. Mai rău decât atât, oamenii politici români, mă refer aici la momentul în care ei au decizia fiind la putere, în rare momente încearcă să convingă opinia publică de faptul că acţiuni politice imorale sau la limita moralităţii sunt justificate de binele public. Aceste observaţii nu fac decât să confirme o realitate tot mai evidentă – pentru omul politic aflat la putere, pe timpul exercitării mandatului, ceilalţi cetăţeni nu contează atâta vreme cât alegerile nu sunt iminente.