Mircea Mihăieş: "Nu cred că următoarele două luni vor aduce mutaţii semnificative pe scena politică".
Combatanţii se află deja pe terenul de luptă, cu baioneta la picior. Se aşteaptă doar semnalul începerii masacrului. E drept că între timp se mai semnalează câte-o ambuscadă, câte-o înjunghiere la vreme de ceaţă, se mai sparg, ca din greşeală, capete şi se fac rapide schimburi de flegme peste gard. Ştim, în linii mari, cine va ajunge la ciolan şi cine se va mulţumi să ofteze ofticos. Se mai petrec şi gafe de proporţii, precum şocanta decizie a PDL de a-i da voturi lui Vadim. Probabil că aranjorii partidului au zis că dacă PNL şi-a permis să-l facă vicepreşedinte, n-ar fi o problemă ca ei să-l menţină acolo unde l-au urcat petro-liberalii. Ei bine, e o problemă. Încă două-trei „chestiuni punctuale“ de acest fel, şi PDL va deveni un partid la fel de nefrecventabil precum celelalte.
Nu cred că lumea politică e formată din sfinţi. Dar nici din fraieri atât de mari nu-mi imaginam că e alcătuită. Pentru orgoliul câtorva anonimi (iată-i împlinindu-şi visul de-a se înstăpâni peste comisii parlamentare dinainte anchilozate!), PDL riscă să intre într-un declin de nimic prevestit. În loc să se concentreze pe transmiterea mesajului politic, vor pierde săptămâni bune pentru a explica inexplicabilul. În fine, e dreptul partidului de a-şi urma propria cale. Dar nu cred că e cazul să se aştepte la aplauze pentru amatorismul cras de care-a dat dovadă. Simpla pronunţare consecutivă a numelor Vadim - PDL e de natură să-ţi ridice stomacul la nivelul omuşorului.
La ce bună-credinţă să te mai aştepţi din partea leprelor neamului, când un partid care a jucat până acum cartea moralităţii sucombă sub vraja celui care, la 18 decembrie 2006, a prezentat lumii imaginea unei Românii de balamuc? Strigoiul aflat în fruntea trupelor paramilitare din balcoanele Casei Poporului, unde Traian Băsescu citea textul de condamnare a comunismului românesc, e înviat prin respiraţie bouche-à-bouche (ca să nu zic boc-à-boc!). Pedeliştii au orbul găinilor, acolo unde complicea vadimiotă la exterminarea intelectualilor, vestala Buruiană, vede „buba şi cancerul PRM.“ Bine-am ajuns!
Jurnaliştii năimiţi şi televiziunile oligarhice nu puteau primi pe tavă un cadou mai convenabil. Killerii din talk-show-uri se cred îndreptăţiţi să-şi continue lugubrele operaţii de terfelire a susţinătorilor ideii că România poate arăta şi altfel, curăţată de vadimisme, buruienisme, voiculescianisme, iliescianisme. Ei bine, iată că nu poate! Suntem blestemaţi să mărşăluim cocârjaţi în mocirla morală produsă de astfel de personaje şi de slugile lor. O văd şi o simt zi de zi. Instituţii ale statului, grupuri de presiune perfect organizate (plus demenţii care se agaţă benevol de orice scamă cu iz de scandal) au ieşit precum lupii la drumul mare. Iar victimele sunt firavele entităţi ce-au propus scenariul unei Românii din care prostia, spiritul primar agresiv, complexele de inferioritate, asocierea la jaf, găşcărismul respingător să fie eliminate.
Dar nu se poate şi pace. Discursul resentimentar, instigarea la ură, linşajul mediatic vor atinge, în următoarele două luni, cote paroxistice. Dacă în urmă cu patru ani Adrian Năstase pusese botniţă presei, în clipa de faţă dulăii sălbăticiţi au fost asmuţiţi pe adversarii binomului toxic PSD-PNL. Sumele încasate de ultima otreapă din televiziune l-ar face pe românul ce-şi înnădeşte traiul de la o zi la alta să încremenească de uimire. Ei bine, mercenarii îşi merită banii, pentru că dezlănţuirea lor de ură comandată va fi totală. E drept că uită un lucru: că vacarmul va fi atât de mare, atacurile atât de frecvente şi concurenţa întru nemernicie atât de acerbă, încât efectele vor fi dezamăgitoare.
Am mai trecut printr-o experienţă asemănătoare, când cei „322“ au decis suspendarea preşedintelui. Ei bine, în ciuda mobilizării ca la Verdun, în ciuda banilor aruncaţi cu lopata, a urii, a imaginaţiei drăceşti puse la bătaie, complotul s-a sfârşit cu un mare fâs. Probabil că scenariul se va repeta în viitorul imediat, când trupele de asalt ale oligarhiei vor călca totul în picioare.
În ce-i priveşte pe ciomăgarii şi ciomăgăriţele care în acest sinistru început de septembrie îşi adună muniţiile (pocnitori şi plesnitoare, dar şi pietroaie ori cocktailuri Molotov), le-aş reaminti că meterezele îndărătul cărora s-au postat durează cam cât durează şi banii puşi la bătaie. N-a existat încă cetate (şi mai ales una fundată pe abjecţie) care să nu se fi prăbuşit. Praful şi pulberea s-a ales de toţi mardeiaşii ce se credeau impenetrabili şi inexpugnabili. În rimă cu un sfat dat cândva băieţilor şi fetelor cu ochi albaştri de pe Calea Victoriei, le-aş sugera celor ce se pregătesc milităreşte să execute înaltele comenzi: mai răsfiraţi, camarazi, mai răsfiraţi!