Cu declaraţiile sale de la emisiunea lui Radu Moraru, preşedintele Băsescu dovedeşte încă o dată, dacă mai era nevoie, că a rămas jucătorul numărul unu pe scena politică românească.
Indiferent de poziţia noastră politică şi de sentimentele noastre faţă de el, indiferent cum interpretăm intenţiile sale, nu e deloc greu să vedem cum încă o dată totul se învârteşte în jurul lui.
Cu câteva cuvinte bine ţintite, Băsescu a provocat iarăşi o spectaculoasă redesfacere şi reaşezare a eşichierului politic. Mai mult, lunga lui perioadă de tăcere pare să fi calmat furibunda reacţie a opoziţiei după realegerea sa şi să-i fi adus un respect la care nimeni nu se mai aştepta.
E drept, opoziţia noastră e, în acest moment, deosebit de stupidă. Ponta a ajuns să mănânce unguri pe pâine alături de Vadim, iar Crin Antonescu a schimbat marota Băsescu cu marota Boc. Ambele partide sângerează deputaţi până la o anemie care ameninţă să le secătuiască de tot.
Aş spune că niciodată PNL şi PSD nu au fost într- o poziţie mai slabă. Mai ales că alianţa lor contra naturii, acolo, în subsolul politicii noastre, pare să fie de domeniul trecutului.
Băsescu, în acest moment, a înţeles (asemenea lui Lăpuşneanu altădată), că perceperea sa ca mentor şi lider de facto al partidului aflat la guvernare îi aduce mari prejudicii.
Trăim vremuri de criză, de nemulţumiri sociale, iar guvernul construit pe eşafodajul PDL, evident, nu face faţă economic şi financiar. Toate oalele se vor sparge în capul premierului Boc şi ale celor câtorva crocodili ai partidului, ca Videanu sau Berceanu, incapabili să stăpânească situaţia. Oamenii vor cere în curând „capul lui Moţoc” şi îl vor avea, chiar din mâna preşedintelui.
PDL merită cu vârf şi-ndesat cuvintele dure ale lui Băsescu: lăsat din mână de acesta, ar ajunge repede mai birocratic, mai corupt şi mai „bolşevic” decât PSD-ul.
Pledez de multă vreme pentru o reformă în interiorul acestui partid, pentru transformarea lui într-o autentică forţă de dreapta, pentru aducerea în primul plan a echipei disidente din PNL, adică a aripei Stoica-Stolojan-Flutur- Sever Voinescu.
E singura şansă, dacă acest partid nu vrea să se destrame la următoarele alegeri ca şi când n-ar fi fost. Căci nu în PNL este speranţa liberalismului românesc, ci în acest grup care ar trebui să fie cu mult mai vizibil decât este.
Dar lovitura de maestru a lui Băsescu a fost aluzia la posibilitatea ca noua lege electorală să prevadă ridicarea pragului electoral de la cinci la sută, cum este acum, la zece la sută. Efectul acestor vorbe (deocamdată doar aruncate din vârful buzelor) a fost devastator şi imediat.
PSD-ul s-a grăbit să fie de acord, lăsându-şi aliaţii din opoziţie cu fundul în baltă (cum doar Crin Antonescu a fost atât de orb să nu-şi dea seama că aşa avea să se-ntâmple mai curând sau mai târziu).
Într-adevăr, PSD-ului îi convine să rămână unul dintre cele două partide care să se rotească la guvernare, scăpând de stânjenitorii secondanţi UDMR şi PNL. Aşa încât, supusă la vot, această ridicare a pragului electoral n-ar avea nicio problemă să treacă.
Pentru PNL, ai cărui deputaţi fug la adversar pe zi ce trece şi care are o situaţie financiară catastrofală, doar asta mai lipsea. Un prag electoral de zece la sută, cumulat cu un adevărat sistem de vot uninominal ar însemna diminuarea până la insignifiant a acestui partid în parlament, dacă nu chiar dispariţia lui din legislativ. Căci o mulţime de parlamentari PNL, se ştie, au intrat în parlament pe uşa din dos a redistribuirii voturilor, în fruntea lor însuşi Crin Antonescu.
Cu o lege electorală normală şi nu un compromis penibil, cum e legea actuală, n-am fi auzit de el niciodată. Nu spun că ridicarea pragului electoral e un lucru bun. În nici un caz dublarea sa.
Vreau doar să arăt diferenţa dintre adevărata forţă politică şi jalnicele chelălăieli ale unor lideri închipuiţi. Căci reacţia din partea PNL a fost şi ea imediată şi ilariantă. De unde până acum zisul Crin se ţinea băţos nevoie mare, aducându-şi partidul la ruină după preceptul „ori toţi să muriţi, ori toţi să scăpăm”, să vezi minune acum: iată-i pe liberali muiaţi cu totul, gata să intre la guvernare sub oblăduirea „tiranului”, doar să-i scape acesta de răii Boc, Videanu şi câţi copii or mai da cu pietre.
Unde este furia anti-Băsescu? Unde este pretinia cu marele vecin de la răsărit, PSD-ul, pe care l-au votat cuprinşi de orbul găinilor? Iată, s-au scuturat.
Părăsiţi de toată lumea, dar în primul rând de bunele zeităţi numite inteligenţă şi simţ politic, liberalii au ajuns iar la mâna lui Băsescu, gata să facă sluj pentru un iadeş de găină.