Mircea Cărtărescu: „Asistăm în ultimul timp la spectacolul trist al unui preşedinte cu un real talent politic pus în împrejurări din ce în ce mai nefavorabile”.
Discursul preşedintelui Băsescu în chestiunea evenimentelor de la Chişinău, deşi oarecum întârziat, a fost exact ce aşteptam de la el: un discurs cu adevărat foarte bun, articulat, coerent şi cu un simţ special al responsabilităţii politice. Soluţia pe care el a găsit-o în problema reacţiei României la situaţia din Moldova este o mutare neaşteptată pe eşichier: înlesnirea acordării cetăţeniei române cetăţenilor din Republica Moldova, adică aducerea lor mai aproape de Europa şi de democraţie nu prin declaraţii politice naţionaliste ce ar putea suna a intenţii de anexare, ci printr-un apel colorat emoţional la datoria noastră ca români şi membri UE faţă de moldoveni.
De asemenea, a reieşit din discursul prezidenţial hotărârea noastră de a condamna şi aduce la cunoştinţa comunităţii internaţionale atrocităţile autorităţilor moldovene faţă de demonstranţi. Prin acest discurs, Traian Băsescu se dovedeşte încă o dată unul dintre extrem de puţinii noştri politicieni de vocaţie, în stare să găsească soluţii reale la situaţii reale.
M-am gândit de multe ori cât de absurdă este şi iubirea necondiţionată, dar şi ura necondiţionată faţă de acest om complex care este Băsescu, de fapt un biet om sub vremuri, ca noi toţi, care de ani de zile duce permanent o dublă luptă: cu propria sa natură şi cu natura lumii româneşti înconjurătoare. Nu i-am înţeles niciodată pe adulatorii săi: cum poţi închide ochii la defectele omenesc-prea omeneşti ale fostului căpitan de navă, manifestate în atâtea episoade pitoreşti? Cum să nu te gândeşti că, într-adevăr, ceva nu e-n ordine în firea unui om care îşi îndepărtează sistematic susţinătorii şi consilierii, care judecă adesea “incorect politic” şi uneori nedemocratic, care are talentul de a-şi face legiuni de duşmani cu fiecare clipă care trece? Dar cât de orb trebuie să fii, de asemenea, ca să nu observi inteligenţa politică a acestui om şi să nu vezi că împotriva lui au fost mereu aliaţi toţi marii ticăloşi ai politicii noastre?
Nu ştiu cât de eficient luptă Băsescu împotriva propriei firi, care-l trădează de destule ori, dar scena politică românască l-a solicitat cu asupra de măsură în ultima vreme şi l-a pus de multe ori în situaţii fără ieşire. Cel mai trist fapt din cariera sa de până acum - şi o înfrângere tragică, de care el nu se face vinovat - este soluţia actuală de guvernare, pe care sunt convins că Băsescu nu şi-a dorit-o şi care i-a îndepărtat mulţi susţinători.
Cum a şi mărturisit- o, Băsescu n-a avut nici o soluţie alternativă viabilă în urma rezultatului ultimelor alegeri şi a trebuit, după o expresie celebră, să accepte inacceptabilul şi să tolereze intolerabilul. Aparent o largă coaliţie capabilă să guverneze în vremuri de criză şi să-i asigure preşedintelui o a doua legislatură, în realitate alianţa PDL-PSD este un dar otrăvit făcut lui de lumea românească. Decât o guvernare în aceste condiţii, care compromit de fapt obiectivele preşedintelui, mai bine deloc. De aceea am şi sugerat, într-un articol anterior, că Băsescu ar putea renunţa la o nouă candidatură la preşedinţie.Ce sens are să fii senatorul melcilor?
Problema celor patru coduri este încă o situaţie imposibilă pentru preşedinte.El este prins aici între obiectivul său principal (care e şi cea mai mare miză în plan intern), lupta împotriva corupţiei, şi o nevoie urgentă şi vitală pentru România, ridicarea monitorizării UE pe justiţie. Drăcească situaţie: dacă aprobi codul penal în forma lui actuală, în care pedepsele sunt mult uşurate şi unele (chiar pentru marea corupţie) desfiinţate, ai pus-o de mămăligă cu anticorupţia. Alde Năstase, Mitrea, Becali şi mii de inşi ca ei vor zburda de-acum încolo pe sub nasul procurorilor neputincioşi. Dacă nu-l aprobi, te-ai lins pe bot de fondurile europene, a căror deblocare depinde de performanţa României la câteva capitol esenţiale, între care şi justiţia.
Iată cheia iritării lui Băsescu în faţa celor douăzeci şi unu de ONGuri care i-au cerut să nu aprobe codurile: e reacţia unei conştiinţe vinovate. În sinea sa, el ştie că ONG-urile au dreptate, dar mai ştie şi că ne ducem la fund financiar, cu tot exorbitantul împrumut care trebuie socotit tot o înfrângere, nu doar a preşedintelui, ci a noastră ca naţiune. Şi atunci soluţia, la fel de chinuită ca şi cea a guvernării PSDPDL, este renunţarea la lupta împotriva corupţiei ca să putem, corupţi sau nu, să supravieţuim, pur şi simplu. De fapt, asistăm în ultimul timp la spectacolul trist al unui preşedinte cu un real talent politic pus în împrejurări din ce în ce mai nefavorabile. Deşi ţn ultima vreme el a procedat esenţial corect, toate i-au ieşit pe dos, căci nu poţi face din coadă de câine sită de mătase.
Să-l blamezi însă pentru toate mizeriile ce se petrec în această ţară în care cam toţi politicienii sunt mai proşti, mai răi şi mai venali decât el este echivalentul uciderii şefului de trib în anii în care nu plouă.