Nişte cercetători americani au descoperit că oamenii inteligenţi au mai frecvent probleme financiare.
Mai există rezultate care arată că mulţi dintre cei care au probleme cu greutatea nu sunt chiar aşa de isteţi precum colegii lor mai zvelţi. Dar există şi o parte bună: toate categoriile cu probleme pot recupera la impresie artistică, pentru că cei care salvează vieţi sunt poziţionaţi mai bine în acest clasament.
La fel de interesant ar fi şi un studiu asupra relaţiei dintre modul de a căuta fericirea şi inteligenţă. Şi aici cred că am putea să ne distrăm infinit mai bine decât în faţa rezultatelor celuilalt studiu, poate şi din cauza abundenţei de soluţii, reţete, modele şi căi spirituale către un adevăr pe care puţini îl caută. Aspiraţiile sunt cel mai bun şi cel mai întâlnit prilej pentru lamentare, cea mai solidă scuză pentru alienare şi pentru nefericire. Deşi vedem zilnic asta în jurul nostru, deşi, cu mici diferenţe, ni se întâmplă tuturor acelaşi lucru, bovarizarea merge victorioasă mai departe, vorbind despre vina totală a sistemului în contrast cu nedreptatea şi suferinţele unor inocenţi ca noi. Dacă ar fi posibil, am putea trăi liniştiţi din vânzarea de energie negativă. Dar aşa, putem doar să vedem cum lumea dispare în spatele unor planuri gata-făcute, pe care şi le asumă fără să crâcnească. Ne pierdem viaţa încercând să trăim - mi se pare o formulare care deschide bine perspectiva asupra acestei neîncetate competiţii dintre inteligenţa alegerilor şi cea a dorinţelor. Unul din lucrurile pe care lam învăţat pe viu în vremea comunismului şi pe care l-am priceput abia acum se prezintă în formă de întrebare: cât se poate întinde coarda cu oamenii? Răspunsul meu la capătul tuturor lucrurilor pe care le-am trăit până acum este, cu mici excepţii, oricât. Ţine de inteligenţă să spui nu atunci când nici tu, nici viaţa ta nu mai au vreo legătură cu tine şi cu ceea ce-ţi propuneai la capătul acestui efort?! Sau nu e cazul să te laşi pradă intimidărilor, sirenelor unei conştiinţe depăşite de urgenţa nivelului de trai?! Poate că nu e bine să convieţuieşti cu ideile care seamănă mult prea tare cu filme sau cărţi frumoase, cu vederi şi legende despre paradisul terestru. Ar fi teribil să putem vedea lista universală a planurilor fiecăruia, ce-şi dorea, cum îşi dorea să fie, ce credea că aşteaptă la capătul acelui drum complicat, plin de provocări, numit carieră, evoluţie, maturizare, dezvoltare personală sau boala numită leadership. E ca o vrajă coborâtă peste ochii tuturor celor care se încăpăţânează să convingă lumea întreagă că asta şi-au dorit, că pentru asta au albit, pentru asta şi-au pierdut graţia, ideile, bunătatea, prietenii, frumuseţea. Pentru un program idiot, pentru un birou idiot, o casă mobilată, nişte vacanţe de plastic şi tot restul avantajelor unui trai decent. Odată cu aceste delicii, se mai câştigă şi dreptul natural la nemulţumire şi la participarea la această lungă dezbatere cu tema: uite în ce hal ne-au adus nenorociţii ăştia. Şi cam aşa se şi încheie subiectul, pentru că în această privinţă oricine are ceva de spus şi câteva soluţii geniale la nivel global, dezbaterea se încinge şi ca de obicei totul se pierde în amănuntele vieţii altora. Din această cauză, până şi lucrurile bune şi fireşti au început să pară uşor suspecte, îmbibate cum sunt de un mesaj militant care nu are nimic de-a face nici cu inteligenţa şi nici cu pacea sufletească. Un fel de: ia uitaţi cum se execută programul de fericire, deştepţilor!
Şi aici cred că cercetătorii japonezi au să ne facă să ne lămurim dacă femeile care îşi doresc un pudel sunt cumva mai puţin inteligente decât altele. Mii de femei bogate din Japonia au fost înşelate de un băiat deştept care le-a vândut miei în loc de pudeli. Chiar dacă pare un exemplu puţin ieşit din context, putem recupera fredonând în pauza de masă un celebru refren al oamenilor liberi: Un’ te duci tu, mielule? Un’ te duci tu, mielule? Merg în cuşcă, domnule!