O butadă veche spune că există doar două lucruri care pot arunca economia americană pe marginea prăpastiei: un război şi o întâlnire a băncii centrale.
În aceste ultime zile, s-a demonstrat că mai există ceva: situaţia în care datoria ajunge aproape cât economia, adică 14.300 de miliarde de dolari. Tradus, dacă am avea hârtii de 100 de dolari puse una peste alta, teancul de bancnote, astfel aranjate, ar ajunge până la Lună şi ar mai rămâne nişte sute de miliarde de dolari rest. Tradus altfel, vorbim de aproape o treime din avuţia planetei, într-un an.
La ora scrierii acestui text, Barack Obama a prezentat un soi de compromis, negociat cu republicanii din Congresul american, dar încă nevotat ca text de lege, în condiţiile în care azi, 2 August, expiră ultimatumul dat de Trezorerie pentru intrarea în incapacitate de plată. Datoriile vor fi crescute până la urmă din nou, iar plafonul va fi ridicat, pentru a 103-a oară. Cheltuielile vor fi scăzute, cu 1.000 de miliarde de dolari, care vor fi ciuntite de peste tot, inclusiv din sistemul de sănătate şi din dobânzile la creditele pentru student. Datoria a fost mai mare în istorie, ca procent din economie, doar în timpul crizei din 1933 şi după cel de-al Doilea Război Mondial, în 1947.
Deşi America are calificativul cel mai de încredere pe care îl acordă pieţele financiare, dacă pachetul de compromisuri nu va fi votat urgent, falimentul în America nu este exclus. Poate cuvântul “faliment" este prea dur, vorbim de imposibilitatea de a plăti fie salarii şi pensii, fie de a da plăti înapoi datoriile la timp. Iar cum economiştii consideră că atunci când America strănută, restul lumii se îmbolnăveşte de gripă, orice dificultate americană se va traduce simplu: mai puţine investiţii în zonele cu risc investiţional (adică şi în România şi în alte pieţe în tranziţie), apetit crescut pentru lucruri sigure: aur, francul elveţian (vai de românii cu credite în franci!), poate chiar o creştere uşoară a monedei euro. Un dolar ceva mai slab în următoarea perioadă este inevitabil, iar acest lucru va diminua importurile către America şi va creşte competitivitatea exporturilor americane către restul lumii. America îşi va reveni economic, dar va exporta inflaţie către restul lumii şi se va împrumuta cu dobânzi mai mari.
Există câteva lecţii de tras şi pentru România. Prima - atunci când datoria ajunge la peste 90% din economie, ea devine negestionabilă. Cu alte cuvinte, e ca şi cum bolovanul- datorie trebuie să fie urnit în faţă de furnica - economie, greu şi când vorbim de o ţară care tipăreşte efectiv dolari. A doua lecţie - dacă ne îmbătăm cumva cu apă rece că a trecut criza, ne înşelăm amarnic. Revenirea economică este încă foarte fragilă, fragmentată şi nu există loc de mai multe greşeli economice. A treia lecţie este că BNR-ul a avut în mare parte dreptate să impună băncilor anumite rezerve de lichiditate, ele prind foarte bine acum, chiar dacă ele nu au fost gândite pentru situaţia de criză. A patra lecţie - într-o economie globalizată trebuie să ai o creştere bazată pe mai multe motoare economice (pe mai multe sectoare), altfel restructurarea este aruncată ca o povară pe umerii celor mai săraci. A cincea lecţie – atunci când criza nu este folosită ca moment pentru restructurarea profundă, gândită pentru termen lung (în cazul Statelor Unite, se vorbeşte de un plan pe 10 ani, pe care semnează ambele partide), economia iese mult slăbită din recesiune.
America a înfruntat foarte multe în ultimii doi ani. Recesiune, război, a gestionat urmările falimentului Lehman Brothers, a gestionat o datorie în creştere şi un fond de pensii exploziv. A făcut toate acestea păstrându-şi rangul de investiţie sigură, un rang care rezistă din anii ‘30, însă care este posibil să se clatine în zilele următoare.