Există date, întâmplări şi nume care ţi se întipăresc în minte ca şi cum le-ar fi dăltuit cineva acolo.
Pentru mulţi români, potriviri de cuvinte precum "16 - 22/ cine-a tras în noi" ori "13 - 15 iunie/ noi muncim, noi nu gândim" nu vor dispărea niciodată. Şi nici numele indisolubil legat de ele: Ion Iliescu şi minerii săi — cu sau fără lămpaşe. Chiar dacă în ultima vreme societatea românească a obosit, îngenunchiată de virila nesimţire a clasei politice, în adâncimile memoriei evenimentele trecutului rămân vii. Ultimele alegeri au arătat că jumătate dintre români nu dau doi bani pe propria soartă. S-au bulucit în strunga roşie a neo-bolşevismului, conduşi de ura demagogilor ahtiaţi de putere, care le-au promis bunăstare eternă, bani fără muncă şi, mai ales, "linişte."
O cunoaşteţi: tăcerea aceea asurzitoare, în care se aude o singură voce, emanată din mijlocul hoardelor minereşti, plebiscitată de slugile plătite gras şi dictând asupra ultimului amănunt din viaţa individului. Ştiu că scenariul e coşmăresc, însă nu l-am scris eu. El e construit zi de zi, prin mii de canale, de cei doi lideri aflaţi pe cai mari, Ponta şi Antonescu. După ce au isterizat populaţia, lăudându-se că ei au soluţii la orice problemă, azi coboară glasul până la inaudibil, şoptind a scuză că "nimeni nu crede că va avea mii de euro pensie". Tare mi-e teamă că mulţi români, halucinaţi de promisiunile USL-ului, tocmai asta aşteaptă! Şi dacă lucrurile stau aşa, noua minciună indusă în mod pervers nu va contribui la naşterea mult-visatei Românii liniştite. Nu de alta, dar în istoria noastră muţenia a fost adeseori sinonimul morţii clinice.
Cât de "pacificată" se pregăteşte să fie România se deduce din declaraţiile belicoase ale individului care mărturiseşte că s-a aflat în spatele demonstraţiilor din această iarnă. Vanitos, grăbit să încaseze cecul pentru acţiunile prezentate de televiziunile aservite drept "mare revoltă populară", minerul-şef al anului 2012 nu-şi mai ascunde contribuţia la ceea ce s-a petrecut. Colonelul Dogaru îşi laudă armata pro-USL, alcătuită din militari rezervişti, în următorii termeni: "Am stat în stradă, indiferent de vreme, în Capitală şi în ţară, din ianuarie până în mai". Aşadar, ei erau "populaţia indignată", "românii în suferinţă", "societatea civilă"... Exact ca în 1990, au jucat la televizor un spectacol palpitant pentru indignaţii tolăniţi acasă în fotolii.
Dar, potrivit lui Dogaru, rezerviştii nu s-au rezumat doar la asta. Tot el afirmă ritos: "Am scos lumea la vot". Cu alte cuvinte, înroşirea României li se datorează! Numai că lucrurile nu se opresc aici. Încurajaţi de lipsa de reacţie, rezerviştii au luat deja prizonieri importante segmente din actuala putere. Ei îi ameninţă pe noii potentaţi că dacă nu le satisfac pretenţiile, vor purcede la "înlăturarea clasei politice impotente, hoaţe şi trădătoare din România." Cu alte cuvinte, bani contra linişte! Iată esenţa democraţiei de tip Ponta-Antonescu. Nu vă neliniştiţi: doleanţele rezerviştilor violenţi vor fi satisfăcute. Ţara poate privi în continuare, moţăind, la televizor. Cu atât mai mult cu cât Gâdea şi Badea nu-şi mai rotesc ochii ca melcii înfuriaţi, ci se rezumă să scaneze blând-admirativ formele atrăgătoare ale domnişoarei Dondoe...