Senatorul George Scarlat este un om înstărit. Pe lângă împrumuturile de sute de mii de lei date către persoane juridice, acesta încasează bani frumoși din dividende.
Senatorul George Scarlat stă bine și la capitolul terenuri, acesta deținând sute de mii de metri pătrați. Primul teren este unul forestier de 15.000 de metri pătrați. De asemenea mai are și un teren intravilan de 1169 de metri pătrați, în Galați.
Tot acolo are și un teren agricol de 19.200 de metri pătrați. De asemenea mai are un teren intravilan cumpărat în 2020 care are 118.925 metri pătrați. Senatorul mai are două astfel de terenuri care însumează peste 167.000 de metri pătrați.
Scarlat deține un spațiu de producție de zeci de mii de metri pătrați
Împreună cu soția acesta deține o casă pe care au achiziționat-o în 2012, și care are o suprafață de 157 de metri pătrați. De asemenea mai deține și un apartament cumpărat în 2019 care are 124 de metri pătrați. Senatorul mai deține un spațiu comercial de producție, care se află în Galați și care are 26.888 metri pătrați.
La capitolul mașinii alesul declară un autovehicul de teren. Mai exact un Jeep pe care l-a achiziționat în 2014. George Scarlat mai deține și bijuterii în valoare de 48.750 de euro. La capitolul conturi, senatorul deține două dar cu ceva bani în ele. Primul dintre ele a fost deschis în 2018 și are 617.800 de lei. În celălalt cont, senatorul deține 207.300 de lei.
Bijuterii, împrumuturi și dividende
Alesul a dat și bani împrumut, semn că are de unde. Mai exact banii din conturi i-a dat împrumut în nume personal către două persoane juridice. La capitolul venituri, acesta declară doar indemnizația de senator. Aceasta are o valoare anuală de 141.636 de lei. Acestea nu sunt singurele venituri ale alesului.
Acesta mai câștigă bani frumoși și din dividende. Mai exact de la o firmă încasează 775.000 de mii de lei. Iar de la o alta încasează 479.500 de lei. În declarația lui de avere mai apar și alocațiilor celor trei copii, dar nici urmă de eventualele câștiguri ale soției.