Marea Neagră, spre deosebire de zona baltică, oferă Rusiei mai multe oportunităţi de a provoca necazuri Alianţei Nord-Atlantice, în special României, a declarat dr. Thomas-Durell Young, lector superior la Şcoala navală postuniversitară din SUA.
Young a vorbit, în cadrul interviului acordat Monitorului Apărării şi Securităţii (MAS) despre securitatea în zona pontică, afirmând că Rusia a "modificat echilibrul puterii şi singura modalitate prin care (NATO) poate preveni orice fel de necazuri provocate de ruşi este prin consolidarea prezenţei forţelor occidentale în regiune".
Totodată, profesorul american a abordat şi „subiectul hiper-centralizării controlului" în domeniul militar, fenomen încă vizibil chiar şi în unele ţări NATO din Europa de Est, care nu permite dezvoltarea deplină a comandaţilor. În acest sens, dr. Young militează pentru „delegarea responsabilităţilor şi delegarea bugetelor", subliniind în special necesitatea alocării de fonduri pentru instruire continuă.
Un alt subiect major al interviului a fost cel privind problemele generate de sistemul de bugetare exportat de SUA, care a încurajat birocratizarea şi afectează gradul de pregătire a forţelor armate.
Reporter: Care este statutul dumneavoastră în cadrul Departamentului Apărării al Statelor Unite? Vorbiţi din postura unui oficial sau ca persoană privată?
Dr. Thomas Young: Mulţumesc foarte mult pentru primire, este o mare plăcere, vă asigur. Îmi place să fiu în România, am venit aici pentru prima dată în 1978 şi este o plăcere să revin.
Am un statut neobişnuit în cadrul Departamentului Apărării, anume sunt profesor la Şcoala navală postuniversitară, care este deţinută de Departamentul Naval, parte a Departamentului Apărării, dar din aprilie, una din organizaţiile pentru care lucrez a fost transferată de la Departamentul Naval şi acum se află în cadrul Departamentului Apărării, din diverse motive, din motive administrative şi sunt perfect în regulă cu asta.
Dar trebuie să subliniez că, indiferent de statutul meu, dacă sunt profesor sau dacă lucrez direct la Departamentul Apărării, îmi exprim doar opinia mea personală şi nu reflectă în nici un fel politica sau poziţia Departamentului Apărării sau a Administraţiei Statelor Unite.
Reporter: Ţinând cont de experienţa dumneavoastră în Europa Centrală şi de Est, care este o „patologie" comună a instituţiilor de apărare din regiune ce împiedică adoptarea completă a abordării occidentale privind apărarea?
Dr. Thomas Young: Doar un pic de context pentru această întrebare. Am petrecut 19 ani, aproape 20 de ani, în regiune, încercând să ajut ministere ale Apărării, guverne, state majore, servicii să adopte, să spunem, metoda occidentală privind apărarea şi ştiinţă militară. Nu a mers prea bine dacă ne uităm la rezultate.
Aşadar, am cheltuit o grămadă de bani, NATO, alte state din NATO au cheltuit o mulţime de bani, aţi cheltuit foarte mult bani şi mult efort pentru a vă reforma instituţiile de apărare, dar cred că dacă vă uitaţi la rezultate, capacitatea forţelor armate de a-şi îndeplini misiunile - pe mare, luptă şi supravieţuieşte; în aer, luptă şi supravieţuieşte; terestru, luptă şi supravieţuieşte - este foarte dificil de observat de ceea ce sunt capabile forţele armate ale acestor ţări.
Timp de 10 ani nu m-am gândit la cauzalitate. Voi fi foarte sincer. Pur şi simplu efectuam pregătirea ce mi-a fost cerută să o fac de guvernul meu.
Dar în jur de nouă, opt ani în urmă, mi-am dat seama că nu funcţionează şi mă deranja, trebuia să-mi dau seama ce greşesc, ce greşim la nivel colectiv, atât în Departamentul Apărării cât şi guvernul meu. Programele şi politicile noastre, conceptele noastre sunt de ajutor, sunt utile? Şi apoi, din partea aliaţilor şi ţărilor partenere, ce aţi făcut greşit, ce oportunităţi aţi ratat?
Aşadar, răspunsul lung la o întrebare scurtă este: a trebuit să scriu o carte ca să-mi dau seama. Aşa că m-am dus înapoi, punându-mi roba de profesor, am scris o carte, dar nu mi-a plăcut, am scris-o iar, apoi am rescris-o, am rescris-o de în jur de cinci sau şase ori până a ieşit, cred că ieşit bine. A fost publicată la Londra în 2017, a obţinut recenzii foarte bune.
Şi una dintre ideile mele cheie este că motivul pentru care fiecare instituţie de apărare din Europa Centrală şi de Est suferă în ceea ce priveşte capacitatea de a adopta metodele occidentale este că, aşa cum ne spune John Maynard Keynes - şi eu sunt economist la bază, ca educaţie - el ne spune, în teoria sa generală, că dificultatea nu constă în a adopta noi concepte, pentru că aţi adoptat concepte occidentale, dificultatea consta în a scăpa de cele vechi.
Deci, patologia comună este prezentă chiar în statele baltice, unde nu există instituţii de apărare succesoare, deoarece toate au început „ab ovo", aşa cum spunea latinii, spuneau romani, adică „de la ou".
Există încă concepte moştenite care se circulă în capul oamenilor şi le puteţi vedea în instituţii şi care vă împiedică să adoptaţi pe deplin conceptele occidentale.
Cred că recrutarea este un bun exemplu în acest sens. Aţi scăpat de recrutare, foarte bine. Dar au fost profesionalizate pe deplin forţele? Trebuie să vă puneţi întrebarea, iar dacă nu, ce împiedică asta? Deci, conceptele sunt mesajul meu pentru toată lumea. Cele noi sunt bune. Cum scapi de cele vechi? Acest lucru este mult mai dificil şi cred că noi în Occident am fost foarte slabi în a înţelege că problema este în mare măsură conceptuală şi cred că am fost la fel de slabi în ceea ce priveşte explicarea acestui lucru aliaţilor noştri, pentru că atunci când ajungem la modificarea unui concept, schimbă oameni şi bani, iar finalmente este vorba de politică, nu este ceva tehnic. Deci cred că privim acest lucru ca pe o problemă tehnică, dar în realitate este o problemă politică.
Reporter: Vorbind despre moşteniri, mentalităţi, mentalităţi vechi. Aţi afirmat că liderii militari din regiune sunt împiedicaţi să se dezvolte complet din cauza politicilor guvernamentale, atitudinii şi practicilor moştenite. De ce este cazul şi cum poate fi abordată această problemă? Care este impactul acestor factori asupra gradului de pregătire a forţelor armate?
Dr. Thomas Young: Este o întrebare excelentă. Am două idei în această privinţă. Comandanţii din perioada comunistă nu aveau în realitate putere. Am văzut asta. Am lucrat în Ucraina timp de zece ani, iar, ştiţi coloneii nu puteau lua decizii, deloc. Încă mai vedeţi acest lucru şi în alte ţări care sunt acum membre ale NATO, nu voi da nume, dar vedeţi în multe ţări în care liderii de rang înalt, inclusiv generali, nu au voie să ia decizii. Toate deciziile merg la vârf, este o moştenire.
Deci, în multe ţări încă avem o hiper-centralizare a controlului, spre deosebire de delegarea controlului şi împuternicire. Societatea, să spunem normele societăţii, favorizează acest lucru. Cred că dacă ai moştenire otomană, unde aţi avut un proces decizional foarte centralizat şi cred că şi conceptele comuniste, potrivit cărora toate deciziile, nici o decizie nu este prea mică pentru a nu fi luată la vârf. Aşa că acest lucru continuă şi puteţi vedea acest lucru foarte clar dacă vă uitaţi la comandanţi. Dacă comandanţii au sau nu bugete de instruire? Dacă sunt comandant de brigadă, dacă sunt căpitan de navă, dacă nu am un buget de pregătire cum să-mi antrenez forţele?
Cred că prea adesea ministerele Apărării din întreaga regiune, civili la fel ca mine, civili din domeniul apărării, nu văd banii pentru instruire şi întreţinere ca stând la baza unei forţe armate. Aşadar, vor pune la dispoziţie (banii) dacă participi la un exerciţiu, dacă participi la o misiune. Nu este nicio problemă, banii sunt acolo. Dar acest lucru este ceea ce se întâmplă cu expertiza şi capacitatea de antrenarea a forţelor. Ar trebui să fie mult mai coerentă, dar nu este.
Ca atare, pentru că nu sunt alocaţi bani pentru operaţiuni şi întreţinere, gradul de pregătire a forţelor armate în regiune, şi luna trecută tocmai am publicat un articol despre acest lucru în revista Royal United Services Institute, RUSI la Londra, unde am analizat amănunţit nivelul de pregătire şi nu am văzut pregătire, pentru că nu există delegarea responsabilităţilor şi o delegare a banilor.
Aşa că problema persistă, nu le permite comandanţilor să crească, iar asta este o chestiune majoră. Pentru că aveţi comandanţi, dar nu au încredere în ei, nu au experienţă, chiar dacă au participat la misiuni - care este cea mai bună metodă de pregătire pe care aţi putea să o aveţi - chiar dacă au participat la misiuni, ei încă nu au pe deplin, nu sunt ca omologii lor occidentali, care sunt strâns implicaţi în pregătirea permanentă a navei, a avioanelor, a batalioanelor. Deci, este o mare problemă, dar este din nou o problemă politică, este o problemă culturală, dar este una care în cele din urmă trebuie rezolvată.
Reporter: Ce recomandări, soluţii există pentru rezolvarea acestor probleme?
Dr. Thomas Young: Delegarea bugetului, delegarea autorităţii. Spunem foarte clar, le spunem comandanţilor noştri că acestea sunt aşteptările noastre şi dacă nu se descurcă vom numi o altă persoană. Nu este nimic personal.
Dar, ştiţi, unităţile au bugete de pregătire şi comandanţii au autoritatea să-şi antreneze unităţile, iar dacă nu o fac apar cuvinte tăioase aduse în discuţie.
Dar cred că cea mai mare diferenţiere pe care o pot vedea este că, în special în lumea anglo-saxonă, opiniile şi părerile şi judecăţile comandanţilor au întâietate. Ne dezvoltăm comandanţii, le dăm, îi supunem la stres, îi facem să crească, îi punem în poziţii şi operaţiuni teribile, pentru că trebuie să vedem cine poate să o facă, cine se poate dezvolta, iar apoi, odată ce eşti comandant, recomandările tale... foarte puţini oameni sunt dispuşi să le nesocotească.
Aşadar, în sistemul nostru, un comandant le spune superiorilor dacă unitatea lui este sau nu pregătită. Unitatea mea este pregătită, unitatea mea poate face astăzi x, y & z; nimeni nu te judecă. Nimeni. Sistemul chiar nu este făcut să testeze. Avem exerciţii şi evaluări, dar aceasta este judecata comandantului.
Aici nu aveţi acest lucru şi aici nivelul de pregătire este determinată de aceste evaluări ale pregătirii de luptă. Adesea se fac de multe ori în Germania, cu ajutorul armatei americane, dar cred că în multe de armate se studiază în particular pentru acest test, deoarece este mai mult sau mai puţin o listă de verificare, spre deosebire de judecata unui comandant care spune că unitatea este pregătită să îşi îndeplinească sarcinile şi să îşi îndeplinească misiunea.
Reporter: În lucrările dumneavoastră aţi fost foarte critic faţă de modul în care Administraţia SUA a exportat metoda Departamentului Apărării de gestionare a fondurilor: sistemul de planificare, programare şi bugetare (PPBS). De ce este această metodă nepotrivită pentru instituţiile de apărare din această regiune? În plus, în ce mod afectează planificarea în domeniul apărării pe termen lung?
Dr. Thomas Young: Trebuie să înţelegem că această metodă particulară a fost creată în anii 1960 pentru a lega împreună în mod slab cinci ministere de Apărare distincte din Statele Unite. Nu avem unul, iar cel mai important, biroul Secretarului Apărării, nu are chiar un buget. Banii, unde sunt cheltuiţi şi cât de mult este stabilit de Congres, iar banii sunt viraţi, mai mult sau mai puţin direct, departamentelor militare - Armată, Forţele Navale şi Forţele Aeriene, agenţii de apărare, biroul Secretarului Apărării.
Cei care au încercat să organizeze în anii 1960, am scris pe larg şi am publicat extensiv despre asta, au ajuns la un compromis, nu au schimbat cu adevărat modul în care banii sunt alocaţi. Deci, într-adevăr, banii vin în mod uniform în acest fel şi sunt alocaţi în mod uniform. Astfel, departamentele militare continuă să acţioneze cu foarte puţină supraveghere şi influenţă din partea secretarul Apărării sau a liderului Comitetului Întrunit al Şefilor de Stat Major.
Deci, este o metodă foarte unică şi mulţi secretari ai Apărării, chiar şi când sunt în funcţie şi aproape toţi după ce părăsesc funcţia, critică acest buget, acest sistem de bugetare, pentru că nu se pot atinge de bani. Şi chiar avem situaţii în care, să spunem, fostul meu şef, şeful Operaţiunilor Navale, amiralul John Richardson, s-a plâns: „Nu mă pot atinge cu adevărat de bugetul Marinei, deoarece îl facem cu patru ani în avans, punem totul la grămadă, se coace, iar apoi nu îl putem atinge".
Deci el nu poate profita de o nouă descoperire tehnologică, trebuie să aştepte patru ani înainte de a începe să cheltuiască banii. Sistemul a fost deci creat pentru Statele Unite într-o perioadă de stabilitate strategică, când se putea presupune că bugetele de apărare vor creşte un pic întotdeauna şi era perfect pentru planificarea pe termen lung, lucru pentru care industria a fost foarte favorabilă.
Ştiţi cât de uşor este să anulezi un program de apărare în Statele Unite? Aproape imposibil, odată ce a început.
Această metodă a fost exportată aici. Nu vedem pregătire, nu vedem modernizare, ce vedem? Vedem banii luaţi în calcul în plan orizontal - acestea sunt principalele programe: personal, întreţinere şi operaţiuni, achiziţii - şi este foarte dificil. Dacă mă duc la orice minister al Apărării în regiune şi întreb cât costă acest batalion pe an, cât costă să menţii o nava pe mare pentru o zi, cât costă o oră de zbor pentru acel avion? Foarte des nu vor putea spune. Sau care este costul, costul anual al escadrilei, ei nu vă pot spune nici măcar cifrele macro, pentru că se uită la bani în plan orizontal.
Aşa a fost exportat şi aşa a fost implementat în întreaga regiune. Şi am două date pentru dumneavoastră.: unu, aveţi o pregătire scăzută - de fapt sunt trei - unu, nivel de pregătire scăzut; doi, nu am văzut încă un plan de apărare, şi să includă România, care să fi fost aprobat, care să fi fost executat, iar motivul fiind acela că nu a fost niciodată calculat costul.
Deci PPBS a eşuat în ceea ce priveşte nivelul de pregătire şi întocmirea planurilor şi, în al treilea rând, a eşuat pentru că ne gândim la bani în sens liniar, în loc de vertical. Acesta este costul batalionului. Ceea ce s-a întâmplat este că a încurajat birocraţii, birocraţii militari şi civili, să aibă o organizaţie prea mare, mai mare decât fondurile.
Dacă v-aţi gândit la bani în mod vertical, de asta este nevoie pentru un batalion adevărat, spre deosebire de un batalion de fantome. Acest mod de abordare, această metodă vă va face să ajustaţi forţele de apărare la buget.
Deci, acum aveţi în multe ţări, aş spune că în toate, aveţi prea multă infrastructură, aveţi dezagregarea capacităţilor. Adică cumpăraţi un avion, dar nu cumpăraţi orele pentru piloţi. Eu numesc asta capacitate şi coerenţă. Şi are legătură cu această metodă bugetară, care este utilizată în întreaga regiune.
Şi sunt cu adevărat surprins de faptul că au fost foarte puţine critici, deoarece datele sunt foarte clare: ştiţi că rezultatele nu sunt ceea ce ar trebui să fie.
Sunt chiar mai surprins de faptul că ei continuă să-l exporte, că este considerat a fi etalonul, în timp ce literatura academică privind sistemul de planificare, programare, bugetare este universal negativă. Chiar nu a funcţionat unde a fost încercat.
Reporter: Şi ce soluţii avem pentru a înlocui sau îmbunătăţi acest sistem?
Dr. Thomas Young: Este de fapt relativ simplu: trebuie să eliminaţi birocraţiile care fac acest lucru şi trebuie să implementaţi ceva foarte simplist, anume: trebuie să vă gândiţi la bani pe verticală, la fiecare capacitate, la fiecare activitate pe care o faceţi şi apoi trebuie să faceţi diferenţa.
Ce facem acum în Departamentul de Marina, avem trei categorii, le numesc 0, 1 şi 2.
Zero este ceea ce trebuie în mod categoric să faci, totul are costul estimat - batalioane, comunicaţiile strategice, o aeronavă de alertă rapidă, cât costă 24 de ore pentru două aeronave - tot ce are legătură cu suveranitatea ştii că trebuie să achiziţionezi, trebuie să cumperi, trebuie să-ţi aperi suveranitatea naţională, mai ales o ţară ca România, cu istoria voastră. Asta ajută oamenii să identifice imediat cât trebuie să aloce. Deci, dacă mă ocup de buget, îl întreb pe directorul de politici ce anume trebuie să cheltuim în mod categoric?
Nivelul 1 sunt capacităţile-cheie, iar acesta sunt convenite de şeful Departamentului Apărării, directorul de politici, ministrul. Trebuie să avem aceste capacităţi. Rackham le stivuieşte, aşa cum spunem noi, le ordonăm în funcţie de prioritate şi la un moment dat există o linie roşie. Linia roşie este bugetul - poate merge în sus, poate merge în jos. Modificăm priorităţile? Nu, dar bugetul merge în sus şi în jos.
Nivelul 2 este segmentul pentru care nu avem bani şi există o regulă, cu unele nuanţe, în cadrul Departamentului Naval pe care o implementează, şi pe care o susţin foarte mult. Aceasta este: dacă va cădea sub linia roşie mai mult de un an, probabil că aţi putea să vă descurcaţi fără (respectiva capacitate). Aşa că introduce două grade de disciplină. Unu, dacă e sub această linie roşie timp de unul sau doi ani poţi decide, este o decizie de politică, să scapi de ea, nu pierzi bani pe ea, nu iroseşti atenţie cu ea, renunţi de ea.
Acum, dacă eşti secretarul Apărării, şeful Armatei, şeful Marinei, şeful Forţelor Aeriene înţelegi că trebuie să acoperi nivelul zero, acesta are legătură cu suveranitatea, dar interesul meu este să păstrez nivelul zero cât mai redus posibil, deoarece este un joc cu sumă nulă. Sunt mai mulţi bani la nivelul zero, atunci cu atât am mai puţin pentru alte capacităţi.
Deci aceasta este o metodă destul de simplistă pe care am dezvoltat-o, pe care colegii mei şi cu mine am dezvoltat-o în ultimii ani şi găseşte acceptare, dar problema este, ştii, în administraţia guvernamentală nu poţi ucide o idee proastă şi odată ce aveţi o birocraţie în jurul acesteia, este foarte greu să schimbi asta. Oriunde.
Reporter: Cât de importantă este Marea Neagră şi România pentru NATO şi Statele Unite?
Dr. Thomas Young: Din nou, permiteţi-mi să subliniez că vorbesc ca persoană particulară, nu reflectă politica guvernului SUA, poate că am o viziune diferită faţă de mulţi oameni. Am petrecut mulţi ani în această parte a regiunii, o ştiu foarte bine.
Şi am găsit destul de amuzant faptul că, după 2014, mulţi oameni, în special, de la Washington, au descoperit zona baltică. Ei au crezut că este o chestiune majoră, ruşii fiind chiar acolo şi, ştiţi, breşa de la Suwalki şi Polonia şi o mulţime de atenţie, iar asta în mod justificat, dar niciodată nu am luat cu adevărat în considerare scenariul că ruşii vor acţiona în Baltica. Sunt prea multe nuanţe sau prea multe impedimente.
Aici este o situaţie complet diferită. Dacă mă uit la Transnistria, am lucrat în Moldova timp de 6-7 ani, ştiu foarte bine că oferă o oportunitate perfectă de a provoca necazuri, poţi provoca necazuri ucrainenilor, poţi cauza necazuri pentru NATO şi în special României. Iar dacă acţionează în zona baltică ar fi foarte dificil pentru mulţi aliaţi occidentali să nu reacţioneze, dar dacă este ceva în Marea Neagră….Marea Neagră este foarte foarte departe.
Deci, întotdeauna am considerat că Marea Neagră oferă mai mult mai multe oportunităţi pentru provocarea de necazuri de către Rusia, pentru a fi foarte direct. Dar, din nou, aceasta este opinia mea personală.
Cred că Marea Neagră are un rol critic. Cred că statutul necunoscut sau doar politica Turciei nu ajută Occidentul să se concentreze asupra a ceea ce ar putea fi acţiunile turceşti. Deşi iubesc Turcia şi îi iubesc poporul, vreau să spun că este totuşi dificil de făcut preziceri sub conducerea actualului guvern.
Cred şi sper că vor îndeplini obligaţiile lor faţă de NATO, aşa cum o vom face şi noi, dar cred că există o mare nesiguranţă şi auziţi acest lucru din partea oficialilor, nu o spun eu, dar auziţi de la alţi oficiali NATO.
Şi apoi cred că aveţi o capacitate subdezvoltată de reacţie în această parte a lumii. Imaginile radar ale suprafeţei mării sunt slabe, sunt vechi, trebuie să fie actualizate, astfel încât să putem obţine o imagine mult mai bună.
Forţele navale din această parte a lumii, tocmai am publicat un articol săptămâna trecută, în Naval War College Review, uitându-mă la alianţă şi la toate forţele navele noi ale alianţei, iar Marea Neagră este într-adevăr una care mă preocupă foarte mult. Pur şi simplu pentru că nu aveţi armele de care aveţi nevoie, nu aveţi radarele, nu aveţi conexiunile de date tactice pentru a putea realiza o direcţionare corectă şi în timp util.
Deci, trebuie făcute o mulţime de lucruri şi cred că Administraţia SUA reacţionează foarte repede şi prompt la aceasta şi sunt foarte fericit să fac parte din aceasta, ajutându-i cu propunerile lor de a soluţiona anumite lucruri, de exemplu, privind imaginile radar.
Reporter: Şi ce ar trebuie să facă România pentru a-şi îmbunătăţi securitatea în regiune?
Dr. Thomas Young: Aş sugera doar că probabil nu obţineţi suficientă valoare de pe urma banilor. Cheltuiţi foarte mulţi bani pentru apărare, dar poate că nu obţineţi valoare de pe urma banilor şi aş spune, în mod critic, că trebuie să vă uitaţi la modurile prin care puteţi să ajustaţi eforturile de apărare la buget. Trebuie să cheltuiţi mai mult, fie un buget mai mare, fie o redistribuire în cadrul bugetului.
Bineînţeles, în urmă cu cinci ani, 85% din buget era alocat personalului, care a scăzut dramatic şi nu cred că România obţine laudele pe care le merită pentru că a făcut asta. A fost dureros, dar nu este încă suficient. Dintre toate ţările din această regiune, România cheltuieşte cel mai puţin pentru operaţiuni şi întreţinere, adică de pregătire. Iar acest lucru trebuie abordat. Cred ca oficialii ştiu asta, cred ca lucrează la acest lucru şi îi felicit pentru asta.
Dar, nu are sens să cumperi o capacitate, cum ar fi F-16, şi să nu te asiguri că ai banii pentru a te asigura că ai destui piloţi şi că aceşti piloţi au în medie 180 de ore. Piloţii voştri nu au 180 de ore, deci nu sunt instruiţi pe deplin, deoarece nu au avut ocazia să participe la instruirea formală pentru a obţine certificările, iar în acest fel vă păcăliţi singuri.
Da, sunt o mulţime de bani de cheltuit pentru a plăti combustibilul, piesele de schimb şi orele, înţeleg asta, dar aţi dat deja mulţi bani pe platforme. Deci, exemplul pe care-l dau este: de ce aţi cumpăra un F-16 fără armament? Lucru pe care voi nu l-aţi făcut, dar alte ţări au cumpărat avioane multirol fără armament. Sau doi, de ce aţi cumpăra aeronava fără pregătirea necesară pentru a efectua realimentarea în zbor? Nu are sens. Da, este costisitor, da, trebuie sa găsiţi un avion de realimentare, iar dacă este realimentare pe timp de noapte cred ca este necesară recertificare la fiecare 30 de zile. Nu este chiar uşor. Însa asta are legătură cu întreaga problemă a incoerenţei privind capacităţile.
Dacă nu cheltuiţi banii pentru antrenamente şi întreţinere, nu aveţi respectiva capacitate. Veţi putea vedea, săraci tineri şi tinere, dacă vor trebui să participe la misiuni, nu vor fi gata, iar asta nu este un lucru bun.
Reporter: Aş vrea să vorbim şi despre cercetarea în acest domeniu. În calitate de profesor ştiu că sunteţi implicat în Programul Marea Neagră de la Universitatea din Bucureşti. Aţi putea să prezentaţi pe scurt programul?
Dr. Thomas Young: Cred că ceea ce profesorul Marian Zulean încearcă să facă, şi îl laud pentru acest lucru, este să vină cu un efort concertat de analizare cu mare atenţie a tuturor problemelor legate de securitatea în Marea Neagră, pentru a servi ca un punct focal. Cred că era de mult timpul.
Dacă scrierile mele pot ajuta în acest sens, sunt aici în această săptămână în vizită la acest centru şi mă bucur foarte mult de timpul petrecut aici şi învăţ foarte mult, mă pregăteşte mai bine pentru munca pe care o voi face, după ce plec de aici, în întreaga regiune.
Aşadar, sunt foarte încântat să fiu asociat, sper că vor primi sprijinul pe care cred că-l merită şi vor putea avansa şi să facă lucruri mai bune şi să menţină atenţia asupra necesităţii de a ne concentra asupra faptului că Marea Neagră este într-o situaţie primejdioasă, deoarece, în opinia mea, echilibrul puterii s-a modificat după 2014.
Cu ruşii, cu rachetele lor în Crimeea, au modificat într-adevăr echilibrul puterii şi singura modalitate prin care vom preveni acest lucru, orice fel de necazuri provocate de ruşi, este prin consolidarea prezenţei noastre, a forţelor occidentale în regiune, în conformitate, bineînţeles, cu Convenţia de la Montreux. Să nu uităm niciodată acest lucru.
Dar, de asemenea, îmbunătăţind capacităţile aliaţilor NATO şi continuând să sprijinim Turcia, în orice mod putem din punct de vedere politic, pentru a o menţine de partea Occidentului. Aş dori să cred că au nevoie de noi şi noi avem nevoie de ei, aşa cum am făcut-o la începutul anilor 1950 şi mi-ar părea rău dacă ceva s-ar întâmpla cu această relaţie.
Dr. Thomas-Durell Young este lector superior la Şcoala Navală Postuniversitară şi manager de program la Centrul pentru Relaţii Civil-Militare, în cadrul Departamentului Apărării de la Washington. Este autorul/co-autorul a cinci cărţi, inclusiv „Anatomia instituţiilor de apărare europene post-comuniste: Mirajul modernităţii militare", consemnează deschide.md.