Şeful vamei Sculeni din România a fost reținut de procurorii anticorupţie pentru mită, a anunțat DNA. Și alți doi agenți au fost reținuți. Aceștia urmează să fie prezentaţi Tribunalului Iaşi cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
DNA a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu ziua de miercuri, a lui Cristian Mancaş, subcomisar de poliţie, şef al Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni, judeţul Iaşi, pentru comiterea a nouă infracţiuni de luare de mită.
Reținuți pentru 24 de ore
Anchetatorii au dispus reţinerea lui Gabriel-Alexandru Bertea, agent de poliţie în cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni, judeţul Iaşi, pentru luare de mită (şase fapte), dare de mită şi complicitate la luare de mită, dar şi a lui Iulian-Teofil Baciu, agent de poliţie în cadrul aceluiaşi Punct de Trecere a Frontierei, pentru luare de mită şi dare de mită.
Ar fi luat mită
În perioada 7 iulie – 8 noiembrie, Cristian Mancaş, Gabriel-Alexandru Bertea şi Iulian-Teofil Baciu, ar fi primit sume de bani (până la 700 de euro), necuantificate până în prezent, de la persoane care efectuau activităţi de transport de mărfuri dinspre Republica Moldova în ţări ale Uniunii Europene.
„În schimbul banilor primiţi cu titlu de mită, cei trei poliţişti de frontieră şi-ar fi încălcat atribuţiile de serviciu în sensul că ar fi favorizat trecerea coletelor respective fără a dispune măsurile legale pentru nerespectarea dispoziţiilor referitoare la transportul peste graniţă a anumitor cantităţi de mărfuri/produse accizabile”, spun anchetatorii.
Ce a descoperit DNA
DNA a mai anunțat că inculpatul Cristian Mancaş, în calitate de şef al Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni, ar fi pretins şi primit de la o parte dintre subordonaţii săi sume de bani necuantificate până în prezent, pentru a „închide ochii” la „mercurialul” sumelor de bani percepute cu titlu de mită de către poliţiştii din subordinea sa persoanelor care tranzitau punctul de trecere a frontierei menţionat.
Șeful Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni și cei doi agenți urmează să fie prezentaţi Tribunalului Iaşi cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, potrivit Agerpress.