Oricât de mari ar fi costurile politicilor pro-imigrație, establishmentul european e hotărât să nu renunțe la colonizarea întregii Europe cu imigranți veniți din Africa de Nord și Orientul Mijlociu.
Ultima declarație în acest sens îi aparține unui politician așa-zis de dreapta- Antonio Tajani, nimeni altul decât actualul președinte al Parlamentului European. Tajani, care e membru al partidului condus de Berlusconi, a calificat drept inacceptabilă atitudinea țărilor care au ales să întoarcă spatele dramei imigranților din Mediterană .
“Această atutudine reprezintă o trădare a proiectului european și a așteptărilor cetățenilor”, a adăugat Tajani cu referire la eforturile pe care le face Italia de a bloca vasele care aduc imigranți în Europa.
Ce a înțeles Tajani din „așteptările cetățenilor” e greu de spus, dat fiind că ministrul de interne Matteo Salvini, adversar neînduplecat al imigrației, este de departe cel mai popular politician din Italia. Cât privește proiectul european, așa cum a fost el răstălmăcit de progresistii aflați la putere de decenii în Europa, aici are mare dreptate.
Actuala Uniune Europeană pare decisă să forțeze aplicarea Planului Kalergi în ceea ce privești metisarea nativilor europeni cu imigranți. Că Tajani nu are nicio strângere de inimă cu privire la imigranți ne-o dovedește chiar el, când susține că „trebuie aprobat imediat acordul privind distribuirea obligatorie pe care Parlamentul European l-a votat.” Importanți nu sunt imigranții, ci colonizarea lor în toată Uniunea, se pare.
Declarațiile făcute de Tajani Agenției Ansa par a face parte dintr-o nouă ofensivă progresisto-globalistă care vizează recucerirea pozițiilor pierdute în fața naționaliștilor. Alegerile europene se apropie, așa că se fac eforturi conjugate. ONG-urile pro-imigrație încearcă să pună o presiune din ce în ce mai mare asupra guvernului de la Roma pentru a-l sili să redeschidă porturile.
La rândul lor, sfătuiți sau de capul lor, traficanții de oameni din nordul Africii par să pregătească câteva „accidente” pentru a pune catastrofa umanitară pe seama lui Salvini. Premierul socialist care conduce Spania, Pedro Sanchez, se pregătește să ceară Bruxelles-ului tăierea fondurilor pentru Italia și celelalte țări care refuză cotele de imigranți.
Spania ar vrea, în acest sens, să pună bazele unei axe Madrid-Paris-Berlin pentru a se opune guvernelor naționaliste. Ideea unei confruntări cu naționaliștii și populiștii e împărtășită de Angela Merkel, care a lansat din nou un apel la rezistență hotărâtă împotriva naționalismului excesiv.
Dincolo de aceeași veșnică retorică umanistă a politicienilor afiliați proiectului globalist, a reapărut o idee mai pu'in folosit[ din Planul kalergi. Un ONG din Germania face apel la europenii care nu și-au găsit pereche să-și întemeieze familii cu imigranții pentru a împiedica expulzarea lor.
Deocamdată, căsătoriile mixte sunt „încurajate” cu vorba bună. Dar, cum spunea acum câțiva ani Nicolas Sarkozy, globaliștii evaluează și alte opțiuni.
„Scopul este de a îndeplini provocarea metisajului rasial, provocarea pe care ne-o lansează secolul 21. Nu este o alegere, este o obligație. E imperativ! (...) Vom schimba totul în același timp; în afaceri, în administrație, în educație, în partidele politice. Și ne obligăm să obținem rezultate. Dacă voluntar nu obținem rezultatele necesare pentru Republica, atunci statul va trece la măsuri de constrângere.”.