Șeful Inspectoratului General de Aviație, urmărit penal de DNA pentru abuz în serviciu. Prejudiciul se ridică la 23 de milioane de lei

Sursa: Inspectoratul General de Aviație

Șeful Inspectoratului General de Aviație, Cătălin Paul Dache, și alți înalți oficiali din cadrul instituției se află în prezent sub urmărire penală de către DNA. Ei sunt suspectați de abuz în serviciu și complicitate la această infracțiune, în legătură cu plățile efectuate pentru lucrări de reparații sau mentenanță la aeronave.

Lucrările de reparații ale aeronavelor se presupune că nu au fost realizate sau au fost efectuate în mod necorespunzător. Prejudiciul produs IGAv depăşeşte 23 de milioane de lei.

Şeful Inspectoratului General de Aviaţie și alți șefi din instituție, urmăriți penal de DNA

Cătălin Paul Dache, general de flotilă aeriană, inspector general al Inspectoratului General de Aviaţie al Ministerului Afacerilor Interne (M.A.I), pentru abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată,

Andrei Bădulescu, locotenent-comandor, şef al Serviciului Dezvoltare, Reglementări Tehnice şi Coordonare Mentenanţă Aeronave din cadrul Inspectoratului General de Aviaţie al MAI,

Florin Vasile, comandor(r), adjunct al inspectorului general şi inginer-şef al Inspectoratului General de Aviaţie al MAI,

Mihai Popa, director tehnic al Şcolii Superioare de Aviaţie Civilă,

George Costin Barbu, director general al Şcolii Superioare de Aviaţie Civilă,

o persoană fizică, reprezentant al unei societăţi comerciale, toţi pentru complicitate la abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată”, se arată în comunicatul DNA.

Potrivit DNA, în perioada 2019-2023, în contextul executării unor contracte de reparații/mentenanță pentru aeronavele Piper Pa-42 Cheyenne III A și Cessna C-560 Citation V, încheiate de Inspectoratul General de Aviație al M.A.I. cu o asociere formată din Școala Superioară de Aviație Civilă și o societate al cărui reprezentant este cercetat în prezenta cauză, suspectul Dache Cătălin Paul, în calitatea menționată mai sus, ar fi aprobat, cu încălcarea dispozițiilor legale, documentația necesară efectuării plăților pentru lucrările menționate mai sus, cunoscând că acestea nu au fost recepționate, executate sau au fost executate necorespunzător.

„În demersurile sale, suspectul Dache Cătălin Paul ar fi beneficiat și de ajutorul celorlalte persoane cercetate în cauză, care ar fi întocmit și aprobat diverse documente necesare efectuării plăților pentru lucrările amintite. În contextul menționat mai sus, ar fi fost produs Inspectoratului General de Aviație din cadrul M.A.I. un prejudiciu în sumă totală de 23.199.049 lei concomitent cu obținerea unui folos necuvenit, în același cuantum, pentru asocierea respectivă.

În cauză se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane. Celor șase suspecți li s-a adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală”, se mai arată în comunicatul emis de DNA.