Ședință de Guvern privind țintele PNRR. Pentru trei ministere importante se stabilește numărul maxim de angajați

Sursa foto: Guvernul României

Guvernanții se reunesc miercuri, 5 ianuarie 2022, într-o ședință, pentru a discuta despre țintele asumate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și pașii care trebuie urmați pentru atingerea reformelor. Anunțul vine după ce, la finalul anului 2021, România a înregistrat întârzieri la aproape jumătate dintre cele 21 de obiective stabilite cu Bruxelles.

Ședință de Guvern privind PNRR. Premierul Nicolae Ciucă va discuta cu guvernanții despre gradul de absorbţie a fondurilor de coeziune aferente cadrului financiar multianual 2014 - 2020, precum și despre derularea planului financiar multianual în perioada 2021-2027.

România este deja în urmă cu îndeplinirea țintelor asumate la Bruxelles, iar dacă spre finele anului 2021 guvernanții susțineau că este vorba despre o „întârziere mică”, potrivit unei analize publicate săptămâna trecută de g4media.ro doar 3 din 21 de obiective au fost atinse.

Ședință la Palatul Victoria privind obiectivele asumate prin PNRR

În ședința de guvern urmează să fie aprobat regulamentul privind condiţiile de înfiinţare a posturilor în afara organigramei pentru activitatea prestată în Task Force (Unitatea de Management al Programelor de Transformare Digitală) pe durata derulării PNRR, transmite Agenția Națională de Presă.

De asemenea, indicatorii tehnico-economici pentru realizarea a două obiective PNRR prin intermediul fondurilor nerambursabile urmează să fie la rândul lor aprobați. Este vorba despre proiectele „Apărarea complexă a localităţilor situate în Delta Dunării pentru minimizarea riscului inundaţiilor asupra vieţii - judeţul Tulcea” și „Mărirea gradului de siguranţă a acumulării Colibiţa, judeţul Bistriţa-Năsăud”.

Se decide numărul maxim de angajați în Ministerul Muncii, al Familiei și al Sportului

Alte proiecte care figurează pe ordinea de zi:

  • proiecte privind eliberări sau numiri de prefecţi şi/sau subprefecţi;
  • proiect privind modificarea și completarea Listei cu denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum şi denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naţionale de sănătate;
  • aprobarea acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind reglementarea construirii unor apeducte, semnat la 20 mai 2021;
  • proiect de hotărâre privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale - număr maxim de 382 de angajați, posturi finanţate de la bugetul de stat;
  • proiect de hotărâre privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse - număr maxim de 298 de angajați, posturi finanţate de la bugetul de stat;
  • proiect de hotărâre privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sportului - număr maxim de 161 de angajați, posturi finanţate de la bugetul de stat.