Andrew și Tristan Tate au fost reţinuţi de Poliție pe 28 decembrie fiind acuzați de trafic de persoane şi viol. Azi, 10 ianuarie, cei doi britanici-americani au fost duși din nou în fața instanței cu speranţa că vor obține control judiciar sau arest la domiciliu. Avocații se plâng că n-au studiat dosarul.
Update 2: Judecătorii de la Curtea de Apel au decis. Frații Tate și cele două femei cercetare, apropiate de aceștia, rămân în arest preventiv.
Update 1. Update: Aproape de ora 15.30, avocații au ieșit din sala de judecată. Au spus că au cerut eliberarea fraților Tate. Inculpații au susținut în fața celor doi judecători de la Curtea de Apel că nu sunt vinovați pentru faptele invocate de procurori și pentru care aceștia au cerut prelungirea stării de arest. Apărătorii fraților Tate și ai celor două femei susțin, în continuare, că nu există probe. Avocaților români li s-a alăturat și unul din Marea Britanie. Iar jurnaliștii români, aflați la Curtea de Apel București, au avut alături jurnaliști străini. Și astăzi în presa britanică a apărut știre despre ce se întâmplă la București cu frații Andrew și Tristan Tate. După încheierea ședinței, toți cei patru inculpați au fost duși în Arestul Central, unde au așteptat sentința.
Știrea inițială. Procesul fraților Tate
Sunt deja aproape 4 ore de când fraţii Andrew şi Tristan Tate și cele două femei complice sunt la Curtea de Apel Bucureşti, care ar urma să decidă dacă vor fi puşi în libertate.
Avocatul Eugen Vidineac a spus că ei „neagă cu vehemenţă săvârşirea acestor fapte reprobabile” și că încearcă să îşi demonstreze nevinovăţia.
„Ei nu merg pe o atitudine de recunoaştere, neagă cu vehemenţă săvârşirea acestor fapte reprobabile aduse în sarcina lor şi, bineînţeles, împreună cu noi, avocaţii apărării, încearcă să îşi demonstreze nevinovăţia şi vor ajuta organele de anchetă cu tot ce le stă la îndemână pentru aflarea adevărului în cauză”, a declarat Eugen Vidineac.
Într-o intervenție televizată, difuzată aseară de România Tv, unul dintre avocații fraților Tate a reclamat faptul că nu a avut posibilitatea să studieze dosarul de urmărire penală și că cei doi clienți au fost reținuți cu prilejul aducerii la cunoștință a calității de inculpat și a emiterii ordonanței de reținere de către procurorul DIICOT, pe 29 decembrie.
Apoi, în ziua de 30 decembrie orele 14:00 s-a mers la instanță cu propunerea de arestare prevenitvă pentru 30 de zile.
„Noi am avut posibilitatea, ca apărători, să studiem dosarul de urmărire penală preț de 45 de minute înainte de începerea ședinței. La acel moment am luat cunoștință și despre conținutul propunerii referatului întocmit de procuror cu propunerea de arestare preventivă care avea peste 100 de pagini. Voi puncta încă de la început faptul că nici până în prezent nu ni s-a pus la dispoziție dosarul de urmărire penală pentru a asigura apărarea eficientă a clienților noștri. Cel puțin din acest punct de vedere eu sunt uimit și, împreună cu colegii mei - distinsul domn avocat Constantin Ioan Gliga și celălalt coleg al meu - care instrumentăm acest dosar, stăm zi și noapte să putem să punem cap la cap pazzălul elementelor acuzațiilor prezentate de procuror. În acest moment nu există nici o singură probă, în afară de declarația victimei, care să conducă la ideea că ar fi fost săvârșită vreo infracțiune de viol”, a spus avocatul.
Ba mai mult, a amintit și de motivarea judecătorului de drepturi și libertăți de la Tribunalul București, publicată deja de presă, din care rezultă clar că nu se susține o infracțiune de viol și că nu există elemente probatorii care să susțină această acuzațiile.
De asemenea, judecătorul a motivat că a luat decizia arestării pentru ca inculpații, cetățeni străini, să nu părăsească țara pe perioada anchetei.
S-au administrat de către procuror doar probe extrajudiciare
Avocatul a vorbit și despre faptul că judecătorul de la Tribunalul București „a susținut opinia apărării că nu avem probe. A fost una dintre apărările noastre pe care am încercat să le fructificăm în favoarea inculpaților la momentul analizării propunerii de arestare preventivă. Și aici vorbim despre două referate care sunt probe extra judiciare. Asta înseamnă că proba a fost cerută de procurori, nu a fost descoperită în urma cercetării”, a susținut avocatul.
Apărătorul se referă la două rapoarte de expertiză, cerute de procuror unui psiholog care ar fi examinat două tinere, victime care ar fi fost audiate. Nu se știe dacă acum sau în aprilie 2022, atunci când s-a produs prima anchetă a fraților Tate.
„Ce nu înțeleg eu este cum s-a putut baza acuzarea, procurorul, pe o probă extra judiciară și cum s-a putut prezenta instanței în propunerea de arestare preventivă cu titlu de probă, când se vorbește de fapte atât de reprobabile. Ar trebui, la momentul formulării propunerii de arestare preventivă prezentate niște probe care să nu prezinte niciun dubiu de imparțialitate sau de parțialitate, să nu prezinte niciun dubiu cu privire la veridicitatea probei, să fie încuviințată și administrată. Suntem în situația în care cineva aruncă o bombă, se creează un întreg haos, toată lumea încearcă să afle răspunsuri, chiar persoana care a aruncat bomba, victima, nu știm dacă mai există, unde există, dacă își mai susține acuzația, dacă nu-și mai susține acuzația... Deci practic în acest moment, știm că niște persoane au făcut niște declarații declarații sau plângeri contrare intereselor altor persoane au plecat liniștite și astăzi noi nu știm de unde să le luăm”, a mai spus avocatul Eugen Vidineac în emisiunea citată.
Probabil, acestă intervenție va face parte din discursul ținut de apărător și în fața instanței Curții de Apel, unde ședința se desfășoară cu ușile închise.
Știre în curs de actualizare