O poveste din 1985, lămurită la o cafea în 2017. Sunt foarte supărat pe Paul Prisada. Muzicianul, care-și leagă numele de apele Deltei care ascund poezii printre nuferi, mi-a stricat o zi pe care am vrut să o petrec ascultând, cu o cafea alături, ultimul său album, Porto Franco.
Dar, de dimineață, Paul a postat un act din 1985 și fotografia hârtiei îngălbenite mi-a amintit de una dintre cele mai urâte agresiuni asupra spiritului uman: CENZURA. M-a ”tăguit”, așa că am lăsat totul și am vrut să aflu mai multe despre un document inedit, corespondența dintre două structuri ale Securității.
A fost odată ca niciodată
În anii ’80, cenzura atinsese cote greu de înțeles pentru mulți dintre cei care citesc rândurile astea. Se vânau din spectacole replici, simple cuvinte, gesturi, care apoi erau excluse, uneori fiind interzisă întreaga reprezentație. De multe ori erau interziși artiști, cărți, albume, filme, spectacole de teatru.
Până să-mi strice Paul ziua cu amintirea acelor vremuri, percepția generală era că de cenzură se ocupau în special activiștii de partid, politrucii care puricau orice act de cultură, căutând elementele care intrau în contradicție cu ideologia oficială.
Documentul de la Paul Prisada este inedit pentru că el demonstrează că și Securitatea se implica în actul de cenzură.
Pentru început e nevoie de câteva informații care, din păcate, s-ar putea să îi lipsească unui cititor din 2017. În acei ani, Casa de Cultură a Studenților ”Grigore Preoteasa” din București era una dintre ultimele oaze de lumină pentru mișcarea studențească. În cafeneaua de la etaj era un concert folk, în foaier răsuna un rock, uneori o simplă bandă de magnetofon, alteori chiar o formație venită la o repetiție cu public, în sala mare se râdea la spectacolele brigăzilor artistice din universități, iar la ultimul etaj se diseca Eminescu în spectacolele teatrului Podul. De la poartă până la mansardă, nu vorbea nimeni despre marxism, leninism, comunism sau socialism, părând că în clădirea aceea putem evada. Poate era o iluzie, nu știu, era oricum frumos.
Locul era un debușeu al tensiunilor și frustrărilor tinerei generații și era permanent supus controlului și cenzurii.
Plaurul ”Paulescu”
Voi reproduce documentul din 1985, o scrisoare întocmită de Securitatea din București către surata sa din județul Tulcea. Semnatarul este generalul maior Gianu Bucurescu. Abia preluase, în 1985, conducerea Securității Municipiului București. Avea să conducă această structură până pe 6 ianuarie 1990, când a și fost trecut în rezervă. Raportul era adresat Securității Județului Tulcea pentru că aici se desfășura, încă din 1974, o acțiune de urmărire operativ-informativă avându-l ca subiect pe Paul.
Paul Prisada este un muzician care, aidoma unui plaur, se lasă purtat de ape între folk, blues, rock progresiv, încăpățânându-se să nu devină grind la niciun mal. Încă din liceu a fost obiectiv pentru Securitatea din Tulcea. După Revoluție, a primit de la CNSAS dosarul de urmărire. A avut trei lucrări pe numele său, purtând numele de cod ”Paulescu”, ”Accent” și ”Chitaristul”, Securitatea folosind nu mai puțin de 29 de informatori și 28 de ofițeri.
Documentul este din ”Chitaristul” și vizează formația de rock făcută de Prisada, Accent, înființată în 1979.
”Manifestările politice negative”
Iată textul semnat de comandatul Securității Municipiului București:
”Către Inspectoratul Județean Tulcea Securitate,
Recent, formația de muzică ușoară ”Accent” din Tulcea a fost la București pentru înregistrări la radio și tratative de înregistrări la Electrecord.
În ziua de 6.11. 1985 intenționa să susțină, alături de alte două formații din țară, un program artistic la Casa de Cultură a Studenților ”Grigore Preoteasa”.
Informativ, s-a stabilit că formația ”Accent” avea în repertoriu lucrări cu conținut necorespunzător pe care căuta să le cînte în public sau chiar să le înregistreze.
Ca urmare a măsurilor luate de organizatori au renunțat la formația respectivă întrucît nu aveau acordul forurilor culturale ale județului din care proveneau.
Formația are următoarea componență: Paul Prisada, (...), (...), (...).
S-au evidențiat în mod deosebit manifestările politice negative ale conducătorului formației, Paul Prisada.
Rugăm a se lua măsuri de verificare a celor în cauză și de prevenire a unor acțiuni ostile din partea acestora.”
Pe document, cei din Tulcea au dat rezoluție: ”Tovarășul Boiarciuc, cu datele obținute întocmiți raport și exercitare a unui control în profunzime.”
”Știi de ce am cântat într-o pușcărie?”
Concertul din 1985 de la ”Preoteasa” a fost anulat în totalitate. De la Paul am aflat că formațiile celelalte din program erau Pro Musica și Metropol. Pro Musica a fost - și este! – una dintre frumoasele legende ale Timișoarei, înființată, în 1973, de Ilie Stepan. Oricum aveam de gând să vorbesc cu Ilie, pentru că pe 24 noiembrie e ziua lui și speram să-l găsesc, ca întotdeauna, vesel, discutând de un nou proiect. Și-a amintit de concertul anulat, dar repede a trecut la altceva. ”Lasă asta, dă-i dracului, în februarie ne vedem, scot un film despre Woodstock-ul României!” Ce să-l mai întreb de anii ’80, abia îmi spusese, acum câteva luni, după ce lansase filmul unui concert înregistrat în Penitenciarul Popa Șapcă: ”Știi de ce am cântat într-o pușcărie? Ca să mă simt din nou tânăr!”
A treia trupă de ”muzică ușoară”, vorba generalului Bucurescu Gianu, care nu a mai ajuns pe scenă în noiembrie 1985 era formată de bihorenii de la Metropol, bunicii fără de noroc ai hard-rock-ului românesc.
Negocierile cu Electrecord au eșuat, și ele, cel puțin parțial. Paul mi-a spus că oficialii singurei case de discuri românești din acea vreme i-au zis în 1985 că nu se mai importă destul vinil și că tot ce li se putea oferi era material pentru un singur disc, în comun cu Pro Musica. Prisada și Stepan au acceptat oferta și, în primăvara lui 1986, a ieșit discul ”Formații Rock 9. Pro Musica și Accent”.
L-am reascultat, ceea ce vă sfătuiesc și pe voi să faceți. Vinerea mea s-a luminat imediat.
Formații Rock 9. Pro Musica și Accent