Meteorologii au transmis noi avertizări de vreme rea. În toată țara sunt anunțate ninsori, ploi și vânt puternic. ANM a emis, vineri, un cod galben, valabil până sâmbătă, ora 08:00. În Capitală vremea se menține deosebit de caldă, însă duminică temperaturile încep să scadă.
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis un cod galben de ninsori, ploi și vânt puternic. Avertizarea este valabilă de vineri, ora 12:00, până sâmbătă, la ora 08:00.
Potrivit meteorologilor, în vestul Carpaților Meridionali vor fi ploi abundente, care vor favoriza topirea stratului de zăpadă. La altitudini mai mari de 1.800 de metri, precipitațiile vor fi mixte. În urma ploilor, se vor acumula cantități de apă de 20 - 25 l/mp și izolat peste 30 l/mp. Pe arii restrânse, se vor semnala descărcări electrice.
Averse de ploi și descărcări electrice vor fi vineri după-amiază și în prima parte a nopții de vineri spre sâmbătă local și în Oltenia.
ANM a emis un alt cod galben, în vigoare de sâmbătă de la ora 8 și până duminică la ora 15.00. Această avertizare vizează întreaga țară. Se vor simți intensificări ale vântului, care va atinge viteze de până la 65 de km/h și izolat peste 70 de km/h.
În Maramureș, Transilvania, nordul Moldovei și zona deluroasă a Crișanei, mai ales seara și în noaptea de sâmbătă spre duminică (11/12 martie), vor fi precipitații mixte.
Vremea se schimbă în România. Temperaturile din termometre încep să scadă
Meteorologii anunță rafale de vânt de până la 80 de km/h în zonele montane. Pe creste, acestea vor depăși 90 - 110 km/h. Treptat vor predomina ninsorile, iar vântul va spulbera zăpada.
În București, vremea se menține deosebit de caldă, temperaturile maxime situându-se între 18 și 20 de grade Celsius. Minimele înregistrate sâmbătă se vor situa între 7 și 9 grade Celsius. Cerul va avea înnorări și îndeosebi spre seară și noaptea vor fi intervale cu averse și posibil descărcări electrice. Vântul va sufla slab, până la moderat.
Până duminică, în jurul orei 15:00, vremea se va menține caldă, maximele ajungând până la valoarea de 19 grade Celsius. Vântul va avea intensificări temporare, rafalele ajungând până la 55 de km/h. Sâmbătă, în cea de-a doua parte a zilei, vor fi înnorări și probabilitate de ploaie ridicată.
În noaptea de sâmbătă spre duminică, cerul va fi variabil, iar minima în scădere față de intervalul anterior, situându-se între 1 și 3 grade Celsius. Duminică vremea se va răci, maximele zilei fiind situate între 11 și 12 grade Celsius. Cerul va fi variabil și vântul va sufla slab și moderat, potrivit ANM.