Într-o perioadă în care partidele inițiază tot felul de negocieri pentru alianțe electorale, doi politicieni cu greutate se așează la masa discuțiilor.
Călin Popescu-Tăriceanu, liderul ALDE, anunță că ia în vedere o eventuală colaborare cu Pro România, partidul condus de Victor Ponta. În acest sens, duminică, 16 februarie, Tăriceanu va participa la Convenția anuală a PRO România, care va avea loc la Palatul Parlamentului.
„N-ar fi, poate, chiar ciudat, dar țineți cont că anul trecut am avut aceste discuții și am convenit împreună să îl susținem pe Mircea Diaconu candidat la prezidențiale. Deci avem o formă de colaborare”, afirmă Tăriceanu.
Președintele ALDE reamintește, totodată, că el a mai colaborat și în trecut cu Victor Ponta și a făcut-o chiar foarte bine: „Nu mai vorbesc de faptul că eu am funcționat într-o perioadă într-o coaliție cu Victor Ponta, cu PSD-ul, când el era prim-ministru și ne-am înțeles foarte bine. Mie mi se pare că mandatul lui de prim-ministru a fost unul foarte bun”.
„Ar fi chiar interesant de văzut cum ar funcționa o alianță cu doi foști prim-miniștri care au ceva experiență politică și rezultate”, lansează provocarea Călin Popescu Tăriceanu.
Într-un comunicat de presă, PRO România anunță că la reuniunea programată în acest weekend, unde sunt așteptați peste 1.200 de membri, va avea loc lansarea primelor candidaturi pentru alegerile locale. Președintele partidului, Victor Ponta, va lansa totodată un manifest politic cu priorităţi ale partidului pentru urmatorii patru ani.