Nici o zi fără o nouă alertă pe scena politică: după dezvăluirile de săptămâna trecută, se pare că nici studiile lui Florin Cîţu în SUA nu sunt ce par a fi. În plus se lansează pe surse știrea cu o şedinţă de guvern pe care Orban ar fi condus-o într-o avansată stare de ebrietate. EVZ Play, transmis live de la 12.00 pe pagina de Facebook evz.ro şi pe canalul de YouTube EVZ- Capital, a tratat noi episoade incitante cu Cîţu - minciuni despre masterat, respectiv Orban - beat în şedinţa de guvern.
Sociologul Mirel Palada a conturat tabloul luptei dramatice dintre Cîțu și Orban și a vorbit despre pariul său legat de liberalul cu cele mai mari șanse de câștig. Toată fervoarea acestei campanii pentru șefia PNL e de tip campanie electorală, consideră sociologul.
„Cred în influența băieților din servicii. Cîțu începe să se desprindă în câștigător"
„Se scot toate dosarele, mai păstrează băieții unele. Întrebarea politică e cine câștigă și cine pierde mai mult. Cîțu începe să se desprindă în câștigător, chiar dacă e discuția că Orban are influență în teritoriu. Nu cred în democrație în PNL, cred în influența băieților din servicii pentru a desemna noua marionetă. Cîțu e o marionetă foarte convenabilă. Jetoanele mele de la cazino sunt puse pe roșu pe Cîțu. Le trebuie o persoană care să definească ierarhia în partid. În pixul șefului de partid stă o mare putere. Învingătorul devine Cezar", a explicat Mirel Palada.
Jurnalistul Dan Andronic a avertizat că dacă Orban va pierde, „va pierde orice. Asemenea bătălii au caracter ritualic la PNL. Există o memorie latentă a oamenilor, care se vede în voturi". Acesta a observat că nu a existat o dezmințire publică a informației că Orban bea.
„În politică nu există legități bătute în cuie. Această etichetă (n.r. - de bețiv) nu se lipește de unii. Electoratul poate să zică: atât ați găsit? Cîțu săracul doar a băut niște beri. Poate fi mult mai atent la probleme de corupție. Guvernarea e adevărata temă de discuție, avem o guvernare sub-optimală", a completat Mirel Palada.