Se elimină aceste pensii în România? Veste de ultimă oră pentru acești români

Sursa foto: Arhiva EVZ

Întrebat luni ce măsuri va lua partidul din care face parte cu privire la reducerea sau chiar eliminarea pensiilor speciale, senatorul Radu Oprea a declarat: ”Pensiile speciale sunt responsabilitatea fiecărui ministru, în spaţiul public a fost această discuţie ca miniştrii responsabili să vină şi să argumenteze”.

Problema pensiilor speciale reintră în discuții, mai exact eliminarea sau reducerea lor, asta pentru că există dubii cu privire la utilitatea acordării unor pensii atât de mari unor foști oficiali sau funcționari publici.

”În acest moment, cred că trebui să avem o discuţie corectă, în societate, calmă, referitor la tot ceea ce înseamnă sistem de pensii, şi cele prin contributivitate şi cele numite speciale, dar cred că lămurirea ar trebui să fie făcută de la PNRR, de la acel procent de 9,4 şi acele 2 miliarde de euro care se pierd”, afirmă senatorul.

Pensiile speciale au crescut cu 73% în ultimii 6 ani

Voci din alte partide, cum ar fi cea a lui Claudiu Năsui din USR, afirmă că în ultimii 6 ani, pensiile speciale au fost majorate cu 73%.

”În 2021 au crescut cu încă 8% faţă de 2020”, spune fostul ministru al Economiei, care acuză actuala coaliţie că nu vrea să desfiinţeze aceste pensii.

”Sistemul pensiilor speciale e creaţia PSD-PNL şi nu au nici cea mai mică intenţie să-l elimine. Dimpotrivă, tot ei susţin noi pensii speciale pentru primari şi viceprimari”,afirmă deputatul.

Pensiile speciale, dorite de toate partidele?

Mai mult decât atât, reprezentantul USR afirmă că ”singurul motiv pentru care au fost eliminate pensiile speciale ale parlamentarilor este războiul dus de USR începând cu 2017”.

”Ce fac restul pensiilor speciale? Cresc în continuare bine mersi. Deşi, înainte de alegeri, PSD-PNL clamau că vor elimina pensiile speciale de urgenţă, acum încep să le găsească justificări. Ba că „nu sunt speciale”, ba că sunt „justificate”, ba că unii „au nevoie” de ele (!). Să înţeleagă toată lumea: pensiile speciale pot fi eliminate chiar de mâine. Însă ei promit că o vor face altcândva, în viitor. După următoare alegeri, probabil, să mintă iar lumea că vor să le taie", a spus deputatul.

Cine a creat pensiile speciale

Deputatul USR a afirmat că sistemul de pensii este creat de ambele tabere politice prevalente în mediul politic național.

"În realitate, sistemul pensiilor speciale e creaţia PSD-PNL şi nu au nici cea mai mică intenţie să-l elimine. Dimpotrivă, tot ei susţin noi pensii speciale pentru primari şi viceprimari. Acesta este statul specialilor. Unii muncesc şi plătesc printre cele mai mari impozite din toată Europa, alţii se lăfăie în pensii speciale primite pe viaţă doar pentru că au fost conectaţi cu cine trebuie. Cu cât au fost mai apropiaţi de centrii de putere ai statului, cu atât şi-au tras beneficii mai mari din banii noştri”, mai adaugă Năsui.