Camera Deputaților va dezbate, astăzi, în plen, proiectul de lege privind carantinarea și izolarea propus de Guvern, în urma deciziei Curții Constituționale.
Ședința de plen a fost programată să înceapă de la ora 13.00, conform deciziei adoptate în Ceciziei Comitetului liderilor grupurilor parlamentare.
În urma analizei propunerii de act normativ, purtătorul de cuvând al PSD, senatorul Lucian Romașcanu a precizat că proiectul transmis de Guvern va ajunge la dezbaterea din plenul Camerei Deputaților cu mai multe modificări majore. Acestea au fost introduse, potrivit senatorului PSD, în urma analizei de la Comisia Juridică.
De altfel, PSD a organizat miercuri, cu o zi înainte de plen, o dezbatere, la Comisia Juridică, la care au fost invitați să participe reprezentanții mai multor organizații neguvernamentale.
Inițiativa a venit ca urmare a declarațiilor liderului interimar la social-democraților, Marcel Ciolacu, potrivit căruia, propunerea Guvernului este „un alt zombi legislative”.
Guvernul a adoptat luni acest proiect legislativ, după ce Curtea Constituţională a României a declarat ca fiind neconstituţionale textele de lege privind introducerea stării de carantină și internarea obligatorie.
Curtea a argumentat că actele normative cu pricina sunt lipsite de claritate şi previzibilitate, au un caracter incert şi dificil de anticipat şi nu oferă garanţii privind respectarea unor drepturi şi libertăţi fundamentale.
De asemenea, potrivit CCR, instituirea carantinei în România prin Ordonanțăp de Urgență reprezintă o veritabilă privare de libertate şi o restrângere a drepturilor fundamentale.
Pe de altă parte, după apariția motivării CCR, ministerele Sănătăţii, de Interne şi Ministerul Justiţiei au creat un grup de lucru în vederea elaborării unui alt proiect de lege care să pună în concordanță prevederile cu cerinţele Curții.
Premierul Ludovic Orban a calificat decizia CCR ca fiind de o gravitate fără precedent, precizând că, de la începutul epidemiei COVID-19, orice demers al Guvernului şi al autorităţilor implicate în lupta împotriva acesteia a fost boicotat și îngreunat.
Potrivit premierului, în multe momente Guvernul a fost sabotat literalmente de atitudinea unor lideri politici, de decizii care au fost luate împotriva voinţei Guvernului şi de atitudinea unor instituţii publice care s-au comportat ca nişte filiale declarate ale PSD.