Distopiile sunt locuri care nu există în realitate, ci doar în fantezia geografică a unui scriitor.
Între noi fie vorba, cea mai celebră rămâne Yoknapatawpha County, un ţinut fictiv în care se petrece acţiunea romanului din 1936, al lui William Faulkner, „Absalom, Absalom”. Şi căruia pehlivanul genial – dar nu mai puţin laborios, serios şi morocănos – care a fost laureatul Premiului Nobel din 1949, i-a desenat până şi harta imaginară… Dar, ce vremuri! Ce oameni! Ce judecată! Ce pricepere!
Unde sunt toate acestea oare, fiindcă de noi nu s-a lipit nimic?! La noi, împlinirile au în ele ceva ostenit şi criogenează spiritul într-o lumină clară, inechivocă, în care tăgada n-o poate percepe decât o entitate supranaturală. Astfel că, victoria sfârşeşte prin a narcotiza instinctul de apărare în faţa agresiunii, prin pierdere. Cu alte cuvinte, prea multe reuşite ne cauzează. Creează pustule ale voinţei. Provoacă fandoseli costelive, care, după aceea, pot duce la vulnerabilităţi regretabile. Oricărui individ ratat, nu numai unui popor…
Virtualul găunos, ficţiunea bolnavă, netam-nesam-ul ca fractură logică – deci, cum ar veni, scorbura (sau peştera!) în care se ascunde agerimea unora dintre aleşii poporului nostru – sunt atât de spaţioase, încât ele pot fi lesne extinse la dimensiunile unui ţinut. Pe care, cu milosârdie şi inventivitate, dar şi credinţă şi gingăşie, l-am putea boteza „Tembelistan”.
A susţine, de pildă, că meseria de politician este „cea mai grea”, ba chiar una „mai riscantă şi decât misiunea unui soldat în Afganistan”, întrucât aleşii îşi riscă în fiecare zi libertatea şi sănătatea – împodobeşte întru eternitate gloria statului numit de noi Tembelistan. Care, din păcate, e cât se poate de real!