După ce a demisionat de la conducerea DIICOT, Giorgiana Hosu s-a transferat la Parchetul General.
După ce și-a dat demisia de la DIICOT, ca urmare a condamnării soțului său, Georgiana Hosu a ajuns la Parchetul General.
Potrivit deciziei instanţei, Dan Hosu a fost condamnat la doi ani şi şase luni închisoare pentru instigare la acces ilegal la un sistem informatic şi un an şi şase luni închisoare pentru instigare la folosirea de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unei persoane neautorizate la asemenea informaţii. Cele două pedepse au fost contopite, rezultând o condamnare de 3 ani, însă cu suspendarea executării pedepsei, pe un termen de supraveghere de trei ani şi şase luni.
Noi facilități pentru românii care muncesc în străinătate. Cum vor ajunge mai rapid la lucru
Marți, Secția pentru Procurori a CSM a aprobat marți o cerere în acest sens formulată de Giorgiana Hosu.
„Soluţie - Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, după suplimentarea ordinii de zi, a hotărât continuarea activităţii doamnei procuror HOSU ELENA - GEORGIANA în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, începând cu data de 26.09.2020, ca urmare a eliberării din funcţia de procuror şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, prin demisie, începând cu data de 25.09.2020”, se arată în decizia din 29 septembrie a Secției pentru Procurori.
Pe 20 februarie 2020, preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul pentru numirea Elenei Giorgiana Hosu în funcţia de procuror-şef al DIICOT, pentru o perioadă de trei ani, după ce, pe 14 februarie, Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a anunţat că i-a transmis preşedintelui Klaus Iohannis avizele date pentru propunerile de numire la şefia Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.
Hosu și-a dat demisia din frunte DIICOT săptămâna trecută, în urma unei discuții avute cu ministrul Justiției, Cătălin Prodoiu.