Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP) a anunțat, miercuri, încetarea împuternicirii directorului adjunct pentru siguranţa deţinerii din cadrul Penitenciarului Jilava.
Decizia a fost luată ca urmare a aspectelor constatate la verificările privind respectarea prevederilor cuprinse în Planul de măsuri pentru sistemul penitenciar, după încetarea stării de urgenţă.
„Ca urmare a aspectelor constatate cu ocazia verificărilor întreprinse în perioada 04 - 05.07.2020, pe linia respectării, potrivit competenţelor, a prevederilor cuprinse în Planul de măsuri pentru sistemul penitenciar, după încetarea stării de urgenţă, începând cu data prezentei, s-a dispus încetarea împuternicirii directorului adjunct pentru siguranţa deţinerii şi regim penitenciar din cadrul Penitenciarului Bucureşti-Jilava”, se arată într-un comunicat al ANP.
Reprezentanţi ai Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor continuă verificările la nivelul acestei unităţi, în vederea identificării tuturor vulnerabilităţilor asociate actualului context, precizează ANP.
Conducerea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor a dispus efectuarea de controale în 26 de unităţi subordonate pentru verificarea implementării măsurilor de prevenţie impuse de răspândirea COVID-19.
„Pentru asigurarea unui management funcţional pe linia implementării măsurilor de prevenţie impuse de răspândirea virusului SARS-CoV-2, precum şi pentru identificarea unor potenţiale vulnerabilităţi şi remedierea lor, conducerea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor a dispus efectuarea de verificări, în intervalul 4-5 iulie, în 26 de unităţi subordonate”, informa ANP pe 3 iulie.
ANP preciza că verificările vizează aplicarea reglementărilor în materie de: acces în locul de deţinere, efectuare a triajului epidemiologic, respectare a măsurilor igienico-sanitare, dotare corespunzătoare cu echipamente de protecţie atât a angajaţilor, cât şi a persoanelor private de libertate, scrie Agerpres.
În ultima perioadă mai mulți angajați ai penitenciarelor din țară au fost depistați cu COVID-19.