Schimbare radicală de vreme! Meteorologii dau alarma. Anomalia din Atlantic ajunge și în România

Meteorologii avertizează că o anomalie din Atlantic ar putea schimba vremea în Europa, ceea ce ar putea face ca iernile să fie mai reci, cu mai multă zăpadă. 

"Cold Blob" sau, mai simplu „Atlantic blob" ar putea avea repercusiuni grave asupra sezonului de iarnă. Nu se ştie încă dacă vom avea o iarnă rece şi plină de zăpadă, însă cu siguranță există o corelație, deoarece acest fenomen încetinește curentul Golfului, fluxul temperat care atenuează iernile din Europa de Vest. Surprinzător faptul că, în timp ce întreaga planetă se încălzește, această parte a Oceanului Atlantic de Nord, se răceşte.

„Acest fenomen este posibil datorită topirii calotelor groenlandeze și a insulelor canadiene",explică meteorologul Daniele Cat Berro, potrivit romaniatv.net.

În esență, fuziunea determină pătrunderea de apă dulce și, prin urmare, mai puțin sărată, direct în ocean, modificând circulația termohalină. Efectele încă trebuie demonstrate, însă realitatea este că circulația se schimbă, iar dacă această tendință ar continua în următorii câțiva ani, ar putea avea repersursiunii importante asupra climei europene. Pe scurt, Vechiul Continent s-ar putea confrunta cu ierni mai aspre cu foarte multă zăpadă.

Schimbările climatice afectează toate regiunile lumii. Calotele glaciare se topesc, iar nivelul mărilor și oceanelor este în creștere. În unele regiuni, fenomenele meteorologice extreme și precipitațiile sunt tot mai frecvente, în timp ce altele se confruntă cu valuri de căldură și secetă extreme. Se așteaptă o intensificare a acestor fenomene în următoarele decenii.

Încălzirea globală se află, de asemenea, la originea topirii calotelor glaciare și a ghețarilor. Toate aceste schimbări duc la creșterea nivelului mărilor și oceanelor și, astfel, la inundarea și erodarea zonelor de coastă și a celor joase.

Europa Centrală și de Sud se confruntă mai frecvent cu valuri de căldură, incendii forestiere și secetă.

Zona mediteraneeană devine tot mai aridă, ceea ce o face vulnerabilă în fața secetei și a incendiilor forestiere.

Nordul Europei devine considerabil mai umed și este posibil ca inundațiile pe perioada iernii să devină un fenomen obișnuit.

Zonele urbane, în care trăiesc în prezent 4 din 5 europeni, sunt afectate de valuri de căldură, inundații sau creșterea nivelului mărilor, și adesea nu dispun de mijloacele necesare pentru a se putea adapta schimbărilor climatice.