Începând din această noapte vremea se va înrăutăţi în cea mai mare parte a ţării.
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis deja un cod cod galben de ninsori moderate şi vânt puternic, dar şi o informare metorologică fără cod.
Oana Catrina, de la Administraţia Naţională de Meteorologie, explică, ce zone vor fi afectate de vremea rea: „Informarea meteorologică este valabilă până luni la orele 22:00, vizează intensificări ale vântului, precipitaţii mixte, dar şi ninsori. Astăzi şi mâine vor fi intensificări ale vântului în cea mai mare parte a ţării, luni. Vântul va avea intensificări îndeosebi în regiunile sud-estice şi în Carpaţii Meridionali, iar temporar, pe parcursul acestui interval, se vor semnala precipitaţii sub formă de ninsoare, la munte, în centrul, vestul, nordul şi nord-estul teritoriului vor predomina ninsorile, iar în sud-est vor fi precipitaţii mixte.
Va fi de interes şi o atenţionare meteorologică cod galben, valabil până luni, la ora 6:00. La începutul intervalului, în Carpaţii Occidentali, apoi din partea a doua a acestei nopţi, mai ales în Carpaţii Meridionali, va ninge moderat cantitativ şi se va depune strat nou de zăpadă, local consistent. Vântul va avea intensificări, iar la altitudini mai mari de 1700 m, mai ales în Carpaţii Meridionali şi de Curbură va sufla tare, cu peste 90-100 km/h, viscolind şi spulberând zăpada.
Mesajul doi al atenţionării meteorologice cod galben vizează zona Moldovei, iar ca fenomen de interes semnalat sunt intensificările vântului. Intră în vigoare mâine, la 9:00 şi este valabil până luni la ora 6:00”, a spus pentru Radio România Actualităţi, meteorologul Oana Catrina.