Aderarea la Schengen. Cancelarul Karl Nehammer vine la București

Sursa Foto: Arhiva EVZ

Marcel Ciolacu va relua negocierile în privința aderării României în spațiul Schegengen, cu drepturi depline. Karl Nehammer, cancelarul austriac, vine la București la începutul lunii martie cu ocazia Congresului PPE de la Romexpo.

Marcel Ciolacu împreună cu Karl Nehammer, cancelarul austriac, vor purta în perioada următoare noi negocieri pe tema aderării României în spațiul Schengen. Oficialul austriac vine la București cu ocazia cogresului PPE, programat să aibă loc la începutul lunii viitoare. Tot în luna martie, România împreună cu Buglaria vor adera în spațiul AirSchengen.

Negocierile Schenegen, reluate de Marcel Ciolacu

Șeful statului, Klaus Iohannis, a declarat la rândul său că aderarea completă a României în spațiul Schengen este o procedură firească, dar care trebuie să fie adoptată cât mai repede.

„Nu este bine să ne imaginăm că avem nevoie de mari întruniri ale unor partide europene ca să discutăm chestiuni bilaterale. Negocieri se poartă tot timpul, la nivelurile potrivite, şi nu pot să vă spun dacă vom avea sau nu vom avea o discuţie pe această temă. Pentru mine, este mult mai importantă soluţia decât discuţia, într-un anumit moment. Eu cred că intrarea României cu totul, în spaţiul Schengen, este un pas natural, care trebuie să se producă cât mai repede”, a subliniat președintele Klaus Iohannis.

Congresul Partidului Popular European se desfășoară în perioada 6-7 martie, la București. Vor participa nume mari din diplomația europeană, precum Ursula von der Leyen sau Roberta Metsola.

Ciolacu, întâlnire cu ambasadorii statelor UE la Bucureşti. Aderarea la Schengen, printre subiecte. Sursa foto Facebook

Karl Nehammer vine la București

Pe de altă parte, în programul politic „Planul Austria”, lansat luna trecută de partidul OVP, formațiune politică din care face parte și cancelarul austriac, Karl Nehammer a precizat că folosirea dreptului de veto împotriva României și Bulagariei reprezintă cea mai mare performanță pe care oficialul austriac a obținut-o în plan politic.

De asemenea, programul politic promovat de Nehammer promite austriecilor că România și Bulgaria vor intra cu drepturi depline în spațiul Schengen doar după ce vor îndeplini cinci condiții. Condiții care, de altfel, au fost prezentate și în documentul Consiliului Europei, ca parte a procedurii de aprobare a extinderii spațiului european de liber acces.

Karl Nehammer ar putea să fie de acord cu intrarea României în Schengen. Sursa Foto: Arhiva EVZ

Aderarea României în Schengen, un plan în cinci puncte

Prima condiție constră în securizarea granițelor externe ale Uniunii Europene. Petru îndeplinirea acestui obiectiv, Frontex va trebui să-și tripleze trupele la frontiera bulgaro-turcă și cea bulgaro-sârbă. A doua condiție impusă de partidul cancelarului Nehammer vizează în mod direct România. Țara noastră trebuie să sporească numărul controalelor la frontiera terestră cu Bulgaria și Ungaria.

Pentru a treia condiție, Austria impune Guvernului de la București să respecte fără excepție acordul de la Dublin. Cu alte cuvinte, trebuie să acceptăm solicitanții de azil din UE. Doar acei solicitanți care au ajuns în statele vest-europene tranzitând una din granițele țării noastre.

Penultima și ultima condiție sunt mai degrabă proceduri formale. Guvernanții de la București vor trebui să primească o delegație austriacă care va supraveghea principalele zboruri pe aeroporturile din România. Iar utlima condiție constă în formarea unui cadru în care se vor aborda subiecte precum un spațiu Schengen funcțional sau acordarea eventualelor măsuri compensatorii, informează publicația austriacă express.at.