Scenariu soc pe scena politică. Ce urmează în jocul lui Orban și Ciolacu

LUDOVIC ORBAN, KLAUS IOHANNIS, INTALNIRE DE LUCRU, GUVERN, PRESEDITIE

Premierul desemnat, Florin Cîțu, și-a depus mandatul, la Cotroceni, chiar înainte de ședința Parlamentului în care urma să primească votul de învestirea. Anunțul a venit ca un șoc, mișcarea fiind surprinzătoare, având în vedere că toate grupurile parlamentare și-au arătat disponibilitate să voteze Guvernul. În aceste condiții, Ludovic Orban rămâne interimar la conducerea Guvernului, iar președintele Klaus Iohannis va trebui să nominalizeze un nou premier.

Retragerea lui Florin Cîțu vine în contextul în care Curtea Constituțională a declarat că mai multe prevederi din ordonanța privind alegerile anticipate sunt neconstituționale. Or, acest lucru a  crescut șansele Guvernului său să treacă de votul Parlamentului. Inclusiv parlamentari din PSD și-au arătat disponibilitatea să voteze pentru Cîțu din motive, e drept, strict electorale. Potrivit surselor Evenimentului Zilei, „cineva trebuie să deconteze electoral criza coronavirusului”.

Paradoxal, deși toate partidele, mai puțin PSD, au anunțat că vor vota Cabinetul Cîțu, pentru a pune capăt crizei politice și pentru a avea o guvernare stabilă, acest lucru nu era dorit și de liberali. Drept urmare, în ciuda prejudiciilor de imagine produse, conducerea PNL a ales să-l retragă pe Florin Cîțu. În opinia liderilor PNL, acesta este răul cel mai mic, partidul evitând situația în care ar fi guvernat cu un premier desemnat doar pentru a fi respins într-un scenariu al anticipatelor.

În noul context, președintele Klaus Iohannis urmează să desemneze un nou prim-ministru. Este foarte posibil ca el  să fie Ludovic Orban, fapt agreat de cea mai mare parte a liberalilor.

„Atunci când ești în război, niciodată comandantul nu părăsește linia frontului. S-a consultat cu colegii și a luat decizia să facă acest pas. Practic, Ludovic Orban e mandatat să strângă clasa politică în jurul lui”, a declarat azi liderul deputaților PNL, Florin Roman.

Rolul lui Orban va fi să formeze un alt guvern, poate unul de coaliție, din care să facă parte și miniștri ai PMP și USR. De altfel, USR și-a anunțat disponibilitatea de a intra la guvernare, dar nu la nivelul 2 sau 3, ci în Cabinet, cu miniștri.

Dacă președintele Iohannis nu va decide altceva (există și această posibilitate), re-nominalizarea îi va întări poziția lui Ludovic Orban în fruntea PNL și-i va conferi un avantaj în disputele interne.

Un scenariu de luat în calcul: Nicolae Ciucă premier

Pe de altă parte, în logica lucrurilor, având în vedere gravitatea situației care va implica adoptarea unor măsuri extrem de dure, cel mai indicat ar fi o persoană cu autoritate și care se bucură de respectul tuturor partidelor.

Acesta ar fi Nicolae Ciucă, ministrul Apărării, unul dintre puținii miniștri care au primit aviz pozitiv la cele trei rânduri de audieri din Parlament. El este printre puținii care poate obține suportul unei largi majorități parlamentare, inclusiv a PSD.

Militar de carieră, Nicolae Ciucă este obișnuit să gestioneze situații de criză și poate impune măsurile dure ce s-ar în situația escaladării crizei coronavirusului.

Nefiind afiliat politic, Nicolae Ciucă se bucură de o libertate de acțiune mai mare decât politicienii, ceea ce îi permite să ia orice măsuri se impun. În jurul său ar putea fi constituit un guvern de uniune națională, din care să facă parte reprezentanții tuturor partidelor, inclusiv ai PSD, lucru pe care aceștia din urmă l-au și susținut, prin vocea lui Marcel Ciolacu.

PSD joacă cartea responsabilității politice

Retragerea lui Florin Cîțu le-a dat posibilitatea celor din PSD să joace rolul politicienilor responsabili, care lucrează pentru cetățeni, în interes public. Ei au evitat, pe cât posibil,să speculeze electoral, deși ar fi putut s-o facă, gestul lui Florin Cîțu. Liderul interimar al PSD, Marcel Ciolacu a afirmat doar că se bucură că PNL a renunţat la jocul politic al anticipatelor, pentru că acestea nu erau prioritatea României.

POLITIC, PARTIDE, PSD, MARCEL CIOLACU

Totodată, în calitate de președinte al Camerei Deputaților, a anunțat că birourile permanente se vor reuni cât mai rapid cu putință astfel încât procedurile pentru desemnarea unui nou cabinet să încheie foarte repede. În acest sens, parlamentarii sunt reținuți în weekend la București. Este un semnal că Parlamentul nu intenționează să tergiverseze desemnarea unui alt Guvern.

„Așteptăm ca președintele să ne cheme la consultări. Am anunțat în plen să nu se plece din oraș și senatorii și deputații să nu plece în weekend, să se aștepte să vină la muncă la audieri în weekend”, a anunțat Ciolacu de la tribuna Parlamentului.

De altfel, partidul său și-a atins scopurile pe care și le-a propus. În primul rând a obținut ca alegerile locale din acest an să se facă într-un singur tur, ceea ce conferă un avantaj propriilor primari și președinți de consilii județene. În acest context, decizia Curții Constituționale pe ordonanța anticipatelor le-a oferit asigurările de care aveau nevoie că un alt guvern nu va putea modifica legislația electorală prin OUG, acum, înainte de locale.

Drept urmare, Marcel Ciolacu se va putea prezenta în fața delegaților partidului, la congresul de alegeri, cu problema rezolvată, iar acest lucru îi va facilita accederea în fruntea PSD.