Dispariția Uniunii Europene nu este doar temerea lui George Soros sau a înalților funcționari de la Bruxelles, ci un scenariu luat în calcul de strategii militari.
Într-un raport de 102 pagini, intitulat „Perspective Strategice 2040” și elaborat anul trecut, analiștii Bundeswehr vorbesc despre posibila dezintegrare a Uniunii Europene în următoarele decenii.
Sunt elaborate nu mai puțin de șase scenarii pentru evoluția mișcărilor sociale și a conflictelor internaționale și cum vor afecta acestea securitatea Germaniei, susțin jurnaliștii de la prestigiosul ziar „Der Spiegel”, care au văzut documentul.
În cea mai neagră situație (worst case scenario), Uniunea se dezintegrează, iar Germania trebuie să adopte o atitudine reactivă. În acest model de evoluție, ordinea internațională se destramă după „decenii de instabilitate ”, sistemele de valori internaționale își pierd importanța, iar procesul de globalizare se oprește.
„Extinderea UE a fost în mare parte abandonată, unele țări au părăsit comunitatea. Europa și-a pierdut competitivitatea. (...) Creșterea dezordinii, chiar a haosului și a conflictelor, schimbă dramatic problemele de securitate cărora trebuie să le facă față Germania și Europa.”
Într-un alt scenariu, elaborat de strategii Bundeswehr, se vorbește despre un conflict „Est contra Vest”. Mai precis, o parte din statele din estul Uniunii Europene blochează integrarea, în vreme ce altele se alătură acestui bloc.
Se vorbește însă și de varianta unei competiții multipolare în UE. Creșterea extremismului face ca o parte din țările Uniunii să îmbrățișeze modelul politic al Rusiei.
Documentul nu face niciun fel de pronostic clar în care din aceste scenarii cred analiștii, lăsând să se înțeleagă că toate aceste modele de evoluție sunt posibile.
Cu toate aceste prognoze de coșmar, conducătorii de astăzi ai Europei par hotărâți să meargă mai departe pe linia unei cât mai strânse integrări, chiar dacă forțele centrifuge amenință să facă praf toată construcția europeană.
Președintele francez Emmanuel Macron cere introducerea unor cărți de identitate europene, un buget de apărare comun și o forță militară de intervenție. Și președintele Comisiei Europene Jean- Claude Junker pare de acord cu această ultimă idee, pe motiv că o armată comună „va da greutate politicii externe și de securitate a Europei.”