Metrorex va ajunge în insolvenţă în cazul în care sindicatul nu acceptă fie renegocierea creşterilor salariale, fie disponibilizări, a declarat miercuri Cătălin Drulă, ministrul Transporturilor.
Miercuri, într-o conferință de presă, ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a declarat că Metrorex va ajunge în insolvenţă, dacă sindicatele nu acceptă fie o renegociere a creşterilor salariale, fie disponibilizări, întrucât veniturile companiei nu acoperă aceste cheltuieli.
„Au apărut nişte poveşti în spaţiul public în ultimele 24 de ore care sunt cam ca la Radio Erevan. Circulă un fake news de la sindicat că s-a pus batista pe ţambal, că nimeni nu păţeşte nimic, salariile rămân la fel, personalul rămâne la fel, ceea ce este departe de adevăr, este complet fals”, a spus Drulă.
„Legat de salarizare şi de personal, s-a bătut cu cărămida în piept domnul Rădoi că nu se schimbă nimic, rămâne la fel personalul, rămân la fel salariile. Asta este matematic imposibil. Contabil imposibil. Pentru că în bugetul prevăzut, veniturile Metrorex nu acoperă plata salariilor la nivelul actual pentru angajaţii actuali.
Aşa că există doar variante matematice simple: ori se acceptă de către angajaţi o renegociere şi eventual acea creştere de 18% să nu mai aibă loc sau să aibă loc în viitor, eşalonat, ori se ajunge la disponibilizări, ori mai există şi varianta a treia care este din punctul meu de vedere, cel mai puţin fericită, dar dacă nu există înţelegere, se va ajunge acolo, şi anume insolvenţa. Iar o companie care intră în insolvenţă are libertăţi mari de a face şi concedieri, şi tăieri de salarii.
Nu este un scop în sine, aceste concedieri sau tăieri de salarii, ci este vorba de sănătatea economică a unei companii, căreia îi lipsesc veniturile pentru a acoperi acele salarii”, a precizat ministrul Transporturilor.
Ministrul Drulă a mai declarat că acţiunile penale depuse la DNA şi DIICOT continuă şi ele.
„Nu negociem legea. Poliţia a identificat 350 de participanţi care au participat la blocarea metroului, iar organele de anchetă vor stabili paşii următori în ceea ce îi priveşte. În ceea ce priveşte ministerul şi Metrorex, nu există nicio intenţie de a da un pas înapoi, nimeni nu scapă de răspundere, legea nu este negociabilă şi toate demersurile merg înainte. Metrorex a înaintat astăzi două plângeri la Tribunalul Bucureşti pentru despăgubirea Metrorex de către sindicat pentru pagubele de peste 2,8 milioane de lei cauzate în acea zi”, a spus acesta.
„Pe româneşte, cerem bani de la Rădoi şi de la sindicatul pe care îl conduce. Chiar ei au semnat procesul verbal că acţiunea de vineri a fost o oprire voluntară, am cerut tribunalului să constate că aceasta este o formă de grevă nelegală. Toate celelalte căi merg înainte”, a susţinut oficialul guvernamental.