Cinci dintre membrii familiei Anghel au ajuns în fața judecătorilor după ce au cerut 280.000 de euro de la Mircea Băsescu, fratele președintelui. Fiul lui Bercea amenința din închisoare cu dezvăluiri compromițătoare în presă.
În urmă cu trei săptămâni, procurorii anticorupție din Constanța îl rețineau pe Marius Constantin, ginerele lui Bercea Mondial, în timp ce primea 10.000 de euro de la Mircea Băsescu, fratele președintelui Traian Băsescu. Banii au fost primiți în contul unei presupuse datorii. Acțiunea anchetatorilor a fost pusă la cale în urma unui denunț al lui Mircea Băsescu. Înainte, Florin Anghel, fiul lui Bercea Mondial, l-a sunat pe fratele președintelui din Penitenciarul Colibași și i-a cerut pe un ton imperativ să-și retragă plângerea, altfel va distribui în mass-media înregistrări compromițătoare despre acesta, privind fapte de corupție.
Presiuni succesive
Potrivit referatului cu propunerea de arestare, pe 25 mai 2014, acasă la Mircea Băsescu s-au prezentat Anghel Izaura, fiica lui Anghel Sandu, şi Constantin Marius, soţul acesteia. Cu toții au amenințat că, dacă nu primesc banii, anunță televiziunile.
S-au întors și a doua zi, de data asta la biroul fratelui președintelui. Clanul s-a deplasat de mai multe ori la Constanța, fără a-l anunța pe Mircea Băsescu. „De altfel, practica era de a veni neanunţaţi la locuinţa persoanei vătămate pentru a nu-i permite acesteia să ia măsuri pentru a-i evita, ori pentru a anunţa organele de urmărire penală”, se arată în referatul procurorilor.
Anchetatorii au arătat că Marius Constantin, cel care conducea gașca de șantajiști, a venit însoțit - la momentul flagrantului - de soția sa, Izaura Anghel, însărcinată în luna a șaptea, dar și de fratele minor al acesteia. Constantin a fost arestat deoarece s-a apucat de șantajat, fiind eliberat din penitenciar de doar şapte luni. El a fost eliberat condiționat după ce a ispășit o pedepasă pentru o tâlhărie.
Amenințări cu televizorul
„Că te-oi face acum să nu mai fii bun toată viața ta”, „Nu-ți dai tu seama… ce s-ar întampla în țara asta? Că tu banii pe care mi… i-ai luat de la mine, i-ai dat și lu’ frati-tu. Păi, îți dai seama ce faci?...... bă nenicule, nu-ți dai seama ce faci? La toate televiziunile acuma… de la București mă duc. De nu te-oi face de râs… în toată țara asta …să audă pe tot globul…ai văzut că nu erau bani…. să-l scapi”, suna una dintre amenințări făcută de Florin Anghel, zis „Ambasador”.
Cinci dintr-o lovitură
Pe lângă Marius Constantin și Izaura Anghel, anchetatorii constănțeni i-au trimis în judecată și pe Ion - Grinică Anghel, în vârstă de 17 ani. Lor li se alătură „Ambasadorul” Florin Anghel și Fănica Anghel, mama Izaurei. Potrivit procurorilor, amenințările au început în noiembrie anul trecut. Anghel Fănica și Anghel Florin au făcut amenințări nu numai asupra fratelui președintelui, ci și asupra lui Marian Căpățână, afacerist din Drăgănești Olt, martor în această cauză. Cei doi i-au cerut lui Căpățână, nici mai mult, nici mai puțin, săși treacă întreaga avere pe numele lor. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Constanța. În același timp, anchetatorii au propus menținerea stării de arest în cazul lui Marius Constantin și a controlului judiciar față de Izaura și Grinică. Clanul Anghel a ajuns după gratii după ce a cerut 600.000 de euro de la Marian Căpățână și de la Mircea Băsescu, acuzați că au primit acești bani pentru eliberarea din arest a lui Bercea Mondial.
Fost procuror, despre cazul Mircea Băsescu: „A fost un scenariu al Doi și-un sfert”
Operație suspectă
Fostul procuror mai arată că, în acest caz, s-a acționat atipic deoarece țiganii nu dau niciodată bani înainte. „Întotdeauna, în situaţiile astea, se caută slăbiciunea. Eu cunosc psihologia ţigănească. Am lucrat cu ei... E o etnie aparte, cu o psihologie deosebită, e un mediu unde nu pătrunzi foarte uşor. Abraham e doctor! Ceea ce mi se pare ciudat e că ţiganii din această cauză au avut nişte avocaţi până la Abraham. Au renunţat la ei. Timp de trei ani de zile crede cineva când se plănuia, se insista la fratele președintelui cu mita, lăsând la o parte personalitatea lui Mircea Băsescu... Ţiganii niciodată nu dau banii înainte! E o chestiune care ţine de lege la ei”, a completat fostul magistrat.