Fostul ministru al Sănătății, Sorina Pintea, a fost dusă, din nou, marți seara, la spital, pentru un consult medical de specialitate. Pintea a fost transportată cu o mașină de poliție, încătușată și fiind însoțită de o polițistă.
La vederea acestor imagini transmise pe toate posturile de televiziune, fostul secretar general al PSD, Codrin Ștefănescu, a reacționat dur la adresa lui Marcel Ciolacu, care este președintele interimar al partidului, pe care îl acuză că a instaurat tăcerea în partid.
De asemenea, Codrin Ștefănescu îl acuză pe Ciolacu de măsura pe care a luat-o de a o suspenda pe Pintea, după ce a fost arestată.
„Este incredibil cum este umilitā o femeie in Romania lui 2020! Care nu a primit in viata ei o amenda de circulatie si nu este un pericol public. Insa halucinant este modul in care se pozitioneaza PSD-ul condus de Ciolacu in aceste momente! Si nimeni din partid nu scoate o vorbā despre colega noastrā aflatā intr-un moment de cumpānā din viata ei. Regret ca v-am apārat ani la randul de atacurile altora! Promit cā nu mai fac asta! Pentru ca nu meritati!”, a scris Codrin Ștefănescu pe Facebook.
Tribunalul Bucureşti a decis, sâmbătă, arestarea preventivă pentru 30 de zile a Sorinei Pintea. Ea este acuzată că ar fi luat mită sumele de 10.000 de euro şi 120.000 lei, bani ce ar reprezenta un procent de 7% din valoarea unui contract.