Partidul Social Democrat l-a atacat dur pe deputatul PNL de Iași, Alexandru Muraru, fratele ambasadorului României în SUA, Andrei Muraru. Scandalul a pornit de la o manifestare organizată de Ambasada SUA, unde membrii PSD nu au fost invitați.
Pe pagina de pe o rețea de socializare a Partidului Social Democrat a fost postat un mesaj, în care deputatul Alexandru Muraru este acuzat că minte cu nerușinare, și că are un ”comportament abject”.
Din primele informații se pare că nemulțumirea social democraților vine de la faptul că membrii acestui partid nu au fost invitați la manifestarea publică ocazionată de celebrarea a 25 de ani de Parteneriat Strategic România - Statele Unite ale Americii.
„Oare ce părere are ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru, că fratele său Alexandru Muraru minte cu nesimțire și pune în pericol relațiile țării noastre cu Statele Unite?! Să protejezi doi penali care au pierdut șirul dosarelor, Chirica și Alexe, este treaba lui Muraru și a PNL. Îi vor judeca cetățenii! Dar să minți cu nerușinare în relațiile cu partenerii strategici ai României este cu totul altceva! Dl. Muraru trebuie să înțeleagă că există o linie roșie chiar și în materie de nesimțire. Dânsul a depășit-o demult. Iar comportamentul său abject face rău atât României, cât și ambasadorului țării noastre în SUA! Întâmplător sau nu, chiar fratele său!”, au scris cei de la PSD.
A participat și ministrul Educației
Tot de pe o rețea de socializare, pagina deputatului PNL, aflăm că la ceremonia respectivă a participat chiar și ministrul Educației, Ligia Deca, dar și alte nume sonore din domeniul educației.
”Am avut bucuria de a participa la evenimentul de aniversare a 30 de ani de la înființarea Comisiei Româno-Americane Fulbright, care a avut loc la reședința Ambasadoarei SUA în România, ES Kathleen Kavalec. În anul universitar 2019-2020, am avut privilegiul de a fi profesor bursier senior Fulbright la New York University. Această experiență a fost una deosebit de valoroasă pentru mine, deoarece mi-a oferit oportunitatea de a colabora cu experți de top din domeniul meu, de a împărtăși cunoștințele și de a învăța de la colegii mei americani”, a scris Alexandru Muraru.
Deputatul PNL nu a spus nimic despre acuzațiile aduse de PSD, pe pagina de socializare a partidului.