A fost iar scandal în Parlamentul României și tot social-democrații au ieșit în evidență.
Șerban Nicolae, senator PSD, s-a luat la ceartă cu „amicii” săi din USR, cărora la un moment dat le-a strigat „Fără paraziți! DNA să vină să vă ia!”.
La rândul lor, parlamentarii USR au cerut ca Șerban Nicolae să fie pus la punct de președintele comisiei în care se discuta un proiect de lege referitor la cadrele didactice care trebuie să primească statutul de autoritate publică, informează RTV.
Din câte se pare, cearta ar fi pornit de la o remarcă malițioasă a pesedistului Şerban Nicolae, care și-a taxat un antevorbitor, spunând: „Eu constat că cititul e o problemă foarte grea”. Cum reprezentanții USR i-au atras atenţia că nu este nici momentul, dar nici locul potrivit pentru astfel de afirmații, Şerban Nicolae a reacţionat: „Fără paraziţi în timpul intervenţiilor”.
Iată dialogul dintre Șerban Nicolae și Vlad Alexandrescu:
Ş.N. - Eu constat că cititul e o problemă foarte grea.
V.A. - Mâine dimineaţă, la ora 9, e sesiune de declaraţii politice.
Ş.N. - Dacă e să citim... fără paraziţi în timpul intervenţiilor.
V.A. - Domnule preşedinte, vă rog să reacţionaţi la aceste insulte pe care nu pentru prima dată domnul Şerban Nicolae le adresează unui membru al Senatului României.
Ş.N. - Eu nu am întrerupt.
V.A. - L-aţi făcut „parazit”.
Ş.N. - Nu l-am făcut parazit, e vorba de microfon.
V.A. - Ba aţi spus „parazit”.
Ş.N. - Domnule Alexandrescu, lăsaţi-mă, o să vorbim şi despre cuminţenia pământului, vă vine rândul.
V.A. - Vă rog să vă întrerupeţi, să vă opriţi din insulte. Vă avertizez că intră în incompatibilităţi.
Ş.N. - Ei, nu mă mai avertizaţi atâta că aşa mi-aţi zis şi cu Cuminţenia Pământului şi am dat bani şi după aceea...
V.A. - Şi eu am dat bani şi au rămas la Ministerul Culturii. Scoateţi banii înapoi şi daţi-le oamenilor! Aţi sechestrat banii fără niciun motiv.
Ş.N. - Veniţi cu bani. DNA să vină să va ia!