Scandal de zile mari între Florin Cîțu și Raluca Turcan. Ministrul Muncii s-a enervat la culme pe premier

Sursa foto: EVZ

Florin Cîțu și Raluca Turcan s-au certat, astăzi, în cadrul ședinței PNL, iar ministrul Muncii și-a ieșit din minți după un răspuns primit din partea premierului.

Există neînțelegeri între premierul Florin Cîțu și Raluca Turcan, ministrul Muncii. Cei doi ar fi avut o discuție tăioasă, în contradictoriu. Turcan este nemulțumită pentru că Guvernul nu a alocat bani pentru proiectul ce vizează digitalizarea dosarelor de pensii, conform adevarul.ro.

Raluca Turcan s-a enervat la culme după ce a discutat în contradictoriu cu premierul Florin Cîțu. Care a fost subiectul care a încins spiritele dintre cei doi membri ai PNL

Atunci când Raluca Turcan a deschis acest subiect, Florin Cîţu a replicat și a afirmat că „există tehnologie care poate scana”. În acel moment, ministrul Muncii a răbufnit şi i-a cerut să-i arate prim-ministrul cum poate fi făcut acest lucru, dacă tot ştie, susţin surse participante la şedinţă, conform sursei citate.

„Rar am văzut-o pe Raluca Turcan așa nervoasă”, a spus unul dintre liderii Partidului Național Liberal (PNL). Zilele trecute, Ludovic Orban, omul care va candida împotriva lui Florin Cîțu pentru șefia partidului, spunea că nu înțelege de ce a fost trădat de Raluca Turcan, care nu îl mai sprijină.

Ludovic Orban, dezamăgit pentru că nu mai este sprijinit de Raluca Turcan. „A luat decizia să nu mă mai susţină pe mine, nu ştiu de ce”

„Felicitări pentru toată echipa şi pentru Raluca Turcan, dar şi pentru Constantin Şovăială şi pentru vicepreşedintele Daniela Câmpean şi felicitări tuturor primarilor aleşi. Aş fi vrut să vin aici să o susţin pe Raluca Turcan. Din păcate, Raluca Turcan a luat decizia să nu mă mai susţină pe mine, nu ştiu de ce.

Raluca Turcan a făcut parte din echipa câştigătoare a PNL şi când am câştigat europarlamentare, am câştigat împreună alegerile locale şi chiar dacă nu am câştigat paralmentarele şi chiar dacă Raluca Turcan a fost mâna mea dreaptă ca vicepremier a luat decizia să nu mă mai susţină. Am încredere în toţi, în dumneavoastră”, afirma fostul premier al României.