Șeful catedrei de chimie a prestigioasei Universități Harvard a fost arestat de autoritățile americane sub acuzația că ar fi oferit informații secrete Chinei. Împreună cu profesorul american Charles M. Lieber, autoritățile au arestat și doi cetățeni chinezi care lucrează în America, un cercetător al Universității din Boston, care a fost pe vremuri locotenent în Armata Populară de Eliberare și un om de știință specializat în oncologie. Acesta din urmă a fost prins în vreme ce încerca să scoată din Statele Unite 21 de flacoane pline cu materiale biologice.
Din câte se pare, e vorba de o tentativă de spionaj, dar povestea pare să se lege, în mod curios, și de virusuri periculoase și de Universitatea din Wuhan (orașul în care a izbucnit epidemia).
Iată despre ce este vorba! Lieber a fost plătit cu 50.000 de dolari pe lună de către Universitatea de Tehnologie din Wuhan pentru participarea la programul său „Mii de talente” (un program chinezesc destinat, după cum susține wikipedia, mituirii cercetătorilor americani pentru a dezvălui ultimele descoperiri din diverse domenii). În plus, chimistul american a primit peste 1,5 milioane de dolari pentru a înființa un laborator și a face cercetări la Universitatea de Tehnologie din Wuhan, susțin procurorii federali din Boston citați de Wall Street Journal.
Oamenii legii susțin că, în 2018, Lieber ar fi mințit în mod deliberat când oficialii Departamentului de Apărare l-au întrebat despre „colaborările sale de cercetare în străinătate”. Mai precis, ar fi spus că nu i s-a cerut niciodată să participe la Programul „Mii de Talente”. Cu toate astea, Lieber semnase un astfel de contract cu Universitatea Wuhan încă din 2012.
În același an 2018, National Institute of Health s-a interesat la Harvard despre legăturile lui Lieber cu Universitatea din Wuhan. După ce a discutat cu șeful catedrei de chimie, conducerea Harvard a răspuns. în ianuarie 2019, că Lieber nu a avut nicio afiliere formală cu Wuhan după 2012 și că nu a participat niciodată la Programul „Mii de Talente”, chiar dacă profesorul avusese o relație formală cu universitatea chineză până în 2017 , se arată în rechizitoriul procurorilor.
De fapt, Lieber era un „om de știință strategic” la Universitatea de Tehnologie din Wuhan, susține rechizitpriul. Pentru „perioade semnificative” din 2012 până în 2017, contractul său prevedea, pe lângă salariul uriaș și decontarea cheltuielilor personale în limita a 150 000 de dolari, ca Universitatea de Tehnologie din Wuhan să-i pună la dispoziție 1,5 milioane de dolari pentru a înființa un laborator de cercetare.
„Acuzatiile aduse de S.U.A. guvernul împotriva profesorului Lieber sunt extrem de serioase ", a declarat marți un purtător de cuvânt al Harvard. „Harvard cooperează cu autoritățile federale, inclusiv cu Institutele Naționale de Sănătate și a inițiat propria anchetă în ceea ce privește presupusa conduită incorecte. Profesorul Lieber se află în concediu pe o perioadă nedeterminată".
Recunosc că nu am văzut în presa americană nicio speculație cu privire la o eventuală legătură între profesorul american și coronavisurul care face ravagii în China. Sunt, însă câteva coincidențe care, după părerea mea trebuie măcar subliniate, fără nicio intenție de a construi o teorie a conspirației. În primul rând e vorba de Wuhan, locul în care a izbucnit epidemia. În al doilea rând, preocupările științifice ale lui Charles Lieber par să concentreze, potrivit wikipedia, pe domenii precum nanotehnologia. Foarte interesant este, de altfel, un articol publicat pe 8 octombrie 2004 pe site-ul de specialitate physicsworld.com sub titlul “Nanodevices target viruses” (Nanodevice-urile vizează virusurile). Citez: “Charles Lieber și colaboratorii de la Universitatea Harvard au folosit un tranzistor cu efect de câmp nanowire pentru a detecta virusurile gripei. Noua metodă ar putea avea aplicații în medicină sau pentru detectarea armelor biologice”. Mai mult, presa americană susține că, după știrile despre arestarea profesorului de la Harvard, a venit curios vestea că Beijingul a respins oferta de ajutor a președintelui Trump în ceea ce privește controlul epidemiei. Să fie toate acestea doar niște coincidențe?