VOM MURI ȘI VOM FI LIBERI. Aceste cuvinte au căzut ca un trăsnet în Decembrie ’89. Prin ce miracol, strigătul mucenicilor din primele decenii ale creștinismului a traversat mileniile ajungând în gurile unor copii români dintr-o țară oficial atee, unde portretul lui Ceaușescu trona în clase, în loc de icoană?
Un strigăt care nu cerea nimic, într-o țară în care sărăcia ajunsese la os: nici blugi, nici discuri cu Hendrix sau Rolling Stones pentru ei; nici mâncare sau căldură pentru părinții lor; nici medicamente pentru bunici.
Un strigăt care doar proclama biruința jertfei, după modelul lui Hristos. În nici o altă țară din lagărul comunist nu s-au mai auzit asemenea cuvinte. Înainte de a fi înghițită de lovitura de stat, mișcarea din România a fost singura care L-a avut în frunte pe Dumnezeu. Poate de aceea, în România, ca în nici o altă țară din Est, au fost uciși oameni. Poate de aceea, noua putere a văzut în Dumnezeu inamicul său cel mai periculos și i-a declarat război. Un război care ne răvășește țara până în ziua de azi.
Lichidarea soților Ceaușescu de Crăciun seamănă izbitor cu o execuție rituală. Poporul român a fost ținut toată ziua într-o tensiune atent gradată și regizată, astfel că a uitat de Naștere, așteptând caseta cu filmul morții.
După 1989, doar doi lideri politici au vorbit despre Dumnezeu: unul a fost Coposu, celălalt Regele Mihai. Nu întâmplător, ei au devenit principalele ținte ale noii puteri. Nu întâmplător, simpla lor apariție avea efectul sfârâitor al agheasmei asupra îndrăciților.
Luni de zile, țara a clocotit de o ură demonică. Adepții lui Iliescu erau gata să facă moarte de om, așa cum însuși idolul lor făcuse în Decembrie ’89, depășind numărul de victime al lui Ceaușescu.
Mardeiașii lui Dan Iosif, „fetele de la Apaca”, „IMGB face ordine” au ocupat spațiul public cu isteria lor sângeroasă. Simpla oprire în fața sediului PNȚ îți putea aduce o fractură craniană. Sau o ploaie de scuipați, dacă erai norocos și iute de picior.
O dihonie drăcească a intrat între români. S-au certat frate fesenist cu frate țărănist, fiii progresiști au plecat de acasă scârbiți de părinții retrograzi, soți cu zeci de ani de căsnicie au descoperit că partenerii lor nu mai corespund politic și au divorțat.
În fața acestui val de furie bestială, supraviețuitorii tinerilor din Decembrie și cei adunați în siajul lor i-au răspuns cu seninătate și umor. Piața Universității, și el un fenomen unic în Europa, s-a retras după alegerile din Duminica Orbului, acceptând rezultatul votului, deși acesta fusese evident viciat. Un gest de eleganță din același spirit unic al lui Decembrie, punând hotare cavalerești câmpului de luptă politică.
Dar noblețea a stârnit un nou val de turbare. Hoardele de mineri vomate de măruntaiele întunecate ale pământului, ațâțate de fiarele dâmbovițene însetate de sânge, au revărsat din nou prăpădul peste București. În 13-15 iunie, „Iadul pe pământ” a încetat să fie doar o figură de stil.
Cu timpul, ura viscerală a fesenismului a început să se stingă, odată cu stingerea inamicilor săi. Dispariția lui Coposu (jelit cu lacrimi de crocodil de prigonitorii lui) a demonstrat încă o dată puterea jertfei: după un an, Convenția câștiga avându-l pe bătrânul martir ca efigie. Un al doilea Cid Campeador, un mort călare în fruntea oștii sale.
Dar urmașii nu au fost la înălțimea înaintașului. Din contră, semănau al naibii cu cei din tabăra adversă, cu care pretindeau că luptă.
Celălalt Om al lui Dumnezeu, Regele, după ani de persecuții, a sfârșit prin a fi prins în plasă și anihilat. Familia sa a fost infiltrată de dușman. Gestul lui Radu Duda de a candida la alegerile prezidențiale a fost în sine unul de natură demonică. Pentru că, din interiorul Familiei Regale, a negat însăși Dumnezeirea regalității.
Regele a fost ucis cu mult timp înainte să moară în decembrie 2017.
Mesajul mucenicilor din Decembrie ’89 a început și el să se estompeze în conștiințele oamenilor.
După moartea lui Coposu, sub presiunea neo-marxismului care bântuie Occidentul, Dreapta românească a alunecat sistematic spre stânga. Tot mai spre stânga. Până când a devenit gata să îmbrățișeze Progresismul și Corectitudinea Politică. Așa a ajuns mai de stânga decât vechea Stângă, moștenitoarea PCR. Dreapta internaționalistă este mai de stânga decât Stânga naționalistă.
Proprietatea privată trebuie să dispară, familiile trebuie înlocuite cu viața în grupuri după modelul tribal, sexul nu există, animalele nu mai trebuie exploatate, necum consumate… Iată câteva dintre noile idei care animă noua „Dreaptă” politică.
Zilele trecute, a fost postat pe Facebook un text despre crimele lui Ceaușescu în timpul cooperativizării forțate pe care a condus-o. Un țăran care își apărase proprietatea cu arma în mână este călcat realmente în picioare de comunistul-cizmar. Sub text, apărea comentariul unui progresist: „Criminali, și unul și celălalt. Proprietatea este doar o convenție. Tu nu poți fi proprietar dacă eu și ceilalți nu-ți recunoaștem proprietatea.”
Pe nesimțite, exilat de laicizarea progresistă, Dumnezeu a fost scos de pe scena politică și trimis în „locurile special amenajate”. Nu trebuie să fii nici teolog, nici fizician, ca să înțelegi că locul nu va rămâne gol, ci va fi ocupat de alt Cineva. Aceasta este explicația zvârcolirilor la care asistăm astăzi.
Scena cu banii aruncați în batjocură bătrânilor participanți la mitingul de la Galați de către tinerii cu fețele schimonosite de o ură drăcească mi s-a părut de o violență egală cu atrocitățile din iunie 1990.
Țara este din nou răvășită de ură și violență. Dușmănia politică îl împinge iarăși pe român să-și calce în picioare aproapele. Să-l distrugă. Să-l nimicească, rânjind hâd.
Să dea Dumnezeu să mă înșel, dar o boare de crimă plutește peste România. Miroase a sânge.
După treizeci de ani, strigătul hristic al mucenicilor din Decembrie a fost mutilat demonic:
VEȚI MURI ȘI VOM FI LIBERI.