În iarna 1916-1917, Armata Română se retrăsese în Moldova ca să se refacă după înfrângerile pe care le suferise în primul Război Mondial, loc unde militarii petreceau sărbătorile de Crăciun.
Subofiṭerul Gheorghe Popescu, recrutat în primul Război Mondial la sfârşitul lui noiembrie 1916, s-a aflat permanent, chiar și de Crăciun, alături de locotenent-colonelul Constantinescu la Regimentul 3 de călăraşi, ocupându-se de lucrările de secretariat.
Retraşi în Moldova, se aflau în primele zile ale lui decembrie la Tecuci, iar la trecerea în noul an lângă Iaşi, la Satu Nou, comuna Belceşti.
Iată câteva însemnări de Crăciun din Carnetul de note şi întâmplări din campania 1916 al subofiṭerului Popescu Gheorghe, aflat la Muzeul Militar Naṭional:
„Vineri, 16 Decembrie [29 decembrie, calendar nou]
Pornim la ora 8 ½ sosind pe un noroi grozav la ora 3 pm. în Poeni (14 km. de Iaşi) unde cantonăm. […] Dormim la Palatul Regal, aici fiind domeniul regal. […] Rămânem până la 19 decembrie pentru a se mai odihni caii şi mai mult pentru a face sărbătorile la Iaşi, căci numănui nu ne place să ne prea grăbim să ajungem prea curând la locul de destinaṭie.
Departe, privind din balcon se văd dealuri mari ca munṭii, păduri imense unde seara, privind la lună, atât de frumoasă şi luminoasă, cu gândul dus departe la cei ce nu-i pot uita, se aud lupii urlând, amestecat cu acel al porcilor mistreṭi. Satul e pe şosea având prăvălii numai evreieşti. Primăria, şcoala şi biserica sunt tot pe şosea, vizavi de curtea Domeniului Regal.
Luni, 19 Decembrie [1 ianuarie]
Sosim la Iaşi la 1 ½ pm. cantonăm la marginea oraşului, pe strada Socola populată numai de evrei. Dormim tot pe Socola la No. 84, la două familii care au casele în aceeaşi curte. […]
Vineri, 23 Decembrie [5 ianuarie]
Deşi seara de Moş Ajun (colindat), totuşi nu se vede nimic absolut care să amintească seara aceasta la noi, [din] anii trecuṭi. Mi-aduc aminte de această seară din anii trecuṭi şi cad iarăşi adânc pe gânduri. Câtă bucurie şi veselie, câtă petrecere şi sgomot era! Oh, Doamne! Câtă fericire era pe toṭi atunci şi ce mare nenorocire s-a abătut acum pe noi. plâng privind luna, rugându-mă celui Atotputernic să ne redea iară şi mai curând timpurile acelea liniştite şi fericite! Oh! Dacă nu mai vor veni sau vor veni prea târziu?! Se împlineşte o lună de când cei scumpi trăesc, dacă vor fi fost cruṭaṭi şi îndură cele mai mari mizerii şi suferinṭi! (Oh, Doamne! Ce pedeapsă şi ce urgie!) sub dominaṭiunea bulgaro-turco-austro-germană…
Duminecă, 25 Decembrie [7 ianuarie]
Mâncăm cu toṭii, frigem şi friptură de porc pe care evreii nu [o] pot suferi, dar pentru care evreii noştri n-au făcut nicio obiecṭiune, având tot timpul o deosebită bunăvoinṭă.
După masă, cu brecul, cu Şeful şi Mircea transportăm nişte arme vechi, ca securi turceşti, iatagane, spade, din timpul războiului de la 1877, proprietatea D-lui Col. Ghigorty [Ghigorṭ], căruia i le aducem acum, avându-le în seama noastră de la Bucureşti, arme date acestuia de socru-său, Gen. Cernat. Pe tot parcursul străzilor pe unde trecem suntem obiectul lungei priviri a tuturor care îşi închipuie că sunt poate trofee capturate de la inamic, lucru care ne face să fim puṭin [mai] mândri, arătându-ne că noi am fi eroii. […]
Terminându-ne apoi misiunea, rămânem în oraş să mai sgâim şi noi ochii. Nu-i nimic însă de văzut decât numai lume şi iar lume care furnică încoace şi încolo pe jos, cu trăsura, cu sania sau cu tramvaiul, încolo nicio distracṭie decât numai cinematograf, unul singur, care are acelaşi program de eri. […]
Scriu [acasă] la noroc, aşa cum m-am gândit mai alaltăeri, prin Biroul din Geneva, două scrisori: una pentru acasă şi alta Ţaṭei Lica. […] Se vorbeşte că într-o lună de zile scrisorile trimise de aici sunt la Bucureşti. Dar ce folos că de acolo nu pot avea niciun răspuns, admiṭând chiar că vor primi pe acestea, dat fiind că n-au adresa care nu se permite militarilor sub niciun motiv, deoarece orice corespondenṭă trecând prin Germania s-ar vedea locul unde se află orice regiment şi mai întâi nu s-ar libera expedierea de aici. […]
La 6 ½ mă înapoiez şi eu acasă, mâncăm, vorbim, citim „Viaṭa lui Napoleon„, o scriere foarte frumoasă şi interesantă, bem cafea şi la 11 ne culcăm. […]
Vineri, 30 Decembrie [12 ianuarie]
Pornim la 8 ½ eu, Şeful, Danielescu şi Stanciu bucătarul înainte, pe un drum bun şi sosim la 11 la Târgu Frumos, un orăşel ca şi Podul Iloaei, unde se hotărăsc să cantonăm, dar unde ne spune Truṭă şi D-nii Subloc. Alexe şi Cratero că nu e loc, fiind armată multă. Aici e zona de refacere a infanteriei din Corpul 2 Armată. Ni se indică să mergem la Satul Nou (8 km de aici) […]
Sosesc la Satu Nou la ora 4 ½. Coloana soseşte mai târziu. Ocup camera indicată şi aleasă de Truṭă ca pentru noi, la învăṭătoarea satului, dar venind Dl. Sublt. Alexe şi văzând confortul, ne-o ocupă, oferindu-ne pe a dumisale unde, când ne ducem, Truṭă are un conflict cu maistrul croitor care susṭine că [el] a găsit-o, pe când în realitate Truṭă o găsise şi o angajase întâi. […] Stăm până noaptea cântându-ne lăutarii şi jucând câteva hori, bând câte un păhăruṭ de Vermut ce ne oferă sublocotenentul – un bărbat foarte vivant şi simpatic, care joacă „Banu’ Mărăcine„ în figuri – în loc de vin care nu se găseşte.
Sâmbătă, 31 Januarie (Reveionul) [13 ianuarie] […]
Avem casă pe str. Bojică, la o bătrână, casă curată şi bine aranjată unde dorm numai eu cu Mircea şi numai de la 2 noaptea până la 7 ½ dimineaṭă, deoarece am făcut reveionul cu d. Colonel, d-nii ofiṭeri şi toṭi băeṭii cu grad bând, mâncând, jucând, cântând, râzând, dar câṭiva plângând.
Duminecă, 1 Januarie [14 ianuarie]
Zi atât de veselă, plină de atâta bucurie şi fericire altădată! Ce contrast cu cea de azi! Niciun semn că ar fi Anul Nou. Nici sorcovă, nici pluguşor, nici Vasilică, nimic. Ce trist îmi este sufletul, ce tristă îmi pare şi natura! Nişte copilaşi doar, văd umblând, în loc de sorcovă, cu nişte boabe de grâu aruncând pe cei cari vor şi îi primesc…”