Fostul președinte al Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, își va afla abia după sărbărori sentința definitivă în dosarul de corupție în care a fost trimis în judecată.
Judecătorii Curții de Apel București au amânat pentru o lună sentința în dosarul lui Valeriu Zgonea. Instanța a stabilit ca termen pentru pronunțarea soluției data de 14 ianuarie. Fostul lider al PSD a fost condamnat, în primă instanță, la Tribunalul București, la o pedeapsă de trei ani de închisoare cu executare. Această condamnare a fost pentru trafic de influenta.
La ultimul termen al procesului, judecătorii au ascultat pledoariile DNA și ale avocaților și au anunțat că se vor pronunța în data de 15 decembrie.
Procurorii DNA au cerut condamnarea la pedeapsa maximă trafic de influență a fostului politician, Valeriu Zgonea. Acesta a fost trimis în judecată pentru că s-ar fi folosit de funcția sa ca să aranjeze angajarea unei persoane într-o funcție publică.
Magistrații au motivate amânarea pentur 14 ianuarie, a pronunțării, „în temeiul art. 391 alin.3 Cpp (modif. prin Legea nr. 130/2021), amână deliberarea, redactarea și pronunțarea hotărârii la data de 14 ianuarie 2022”.
Acuzațiile la adresa lui Valeriu Zgonea
Valeriu Zgonea a fost trimis în judecată în anul 2018 pentru trafic de influenţă. El a fost acuzat că ar fi intervenit pentru numirea unui secretar de stat pe vremea când ocupa funcția de președinte al Camerei Deputaților. El ar fi oferit această funcție Ionelei Dobrică, al cărei tată era consilier județean PSD în Buzău.
Ulterior, Valeriu Zgonea ar fi primit de la consilierul judeţean Dumitru Dobrică contravaloarea unor servicii de turism şi cheltuieli legate de construirea unei case de vacanţă în judeţul Covasna. Valoarea beneficiilor ar fi fost estimate, de procurori, la 62.143 lei.
Ionela Dobrincă a fost numită preşedinte al Centrului Naţional de Management pentru Societatea Informaţională din cadrul Ministerului pentru Societatea Informaţională, iar apoi subsecretar de stat în acelaşi minister.
Procurorii DNA au pus sechestru, în acest dosar, pe bunuri în valoare de 62.143 lei, aparținând lui Valeriu Zgonea. Consilierul judeţean care i-ar fi dat bunurile în schimbul angajării fiicei sale, a încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei.