Statele Unite urmează să adopte sancțiuni dure împotriva Nord Stream 2. Legea americană Protecting Europe’s Energy Security Act vizează, în formula sa de proiect, sancționarea armatorilor și vaselor care pun conducte la adâncimi de 30 de metri și mai mult pentru construcția conductelor de export ruse către europa, țina fiind Nord Stream 2 și Turkish Stream.
În plus, vor fi sancționate persoanele care au vândut, dat în leasing, oferit sau facilitate oferta cu asemenea vase pentru construcția conductelor rusești. Sistemul de sancțiuni vizează punctual strict companiile și persoanele implicate în construcția Nord Stream 2 și Turk Stream 2 care vor fi mult mai dificil de construit de azi înainte.
Trebuie spus că situația actuală deja deschide calea spre momente complicate în justiție la nivel european, după votul din decembrie 2018 în Parlamentul European prin care, cu 433 de voturi la 105 a fost votată rezoluția de stopare a construcției Nord Stream 2, o rezoluție susținută de 24 de state membre. În plus, chiar Directiva gaz, mediată de România și intrată în vigoare la 23 mai, extinzând Directiva Gaze din 2009 pentru conductele de import gaze în UE precum Nord Stream 2, poate fi bază de atac în instanță a acestor reglementări europene.
Trebuie spus foarte clar că, în cazul Nord Stream 2, nu e vorba despre companii europene, proprietatea fiind 100% a Gazprom. După diectiva gaz, Gazprom trebuie să aleagă fie să rămână proprietarul conductei, fie să asigure distribuția de gaz în UE, ambele nefiind valabile. În plus conducta trebuie să asigure accesul terțului la conductă așa cum, pe aceleași reglementări, trebuie să asigure regim transparent de tarife.
La aceste elemente, mai putem adăuga nevoia certificării securității aprovizionării, un proces al UE potrivit articolului 11 al Directivei Gaze care cere evaluarea dacă proprietarul ar putea submina securitatea aprovizionării cu resurse energetice a UE. Or Rusia a folosit politici energetice coercitive în Europa Centrală și de Est de 50 de ori între 1991-2006, inclusive oprirea aprovizionării, politici de prețuri coercitive impuse și sabotaj. Gazprom a fost implicată în cel puțin 16 asemenea cazuri, și a continuat și după intrarea statelor din fostul imperiu exterior al URSS în UE. Amenințările cu tăierea aprovizionării s-au întâmplat în 2014-2015 cu Polonia, Ungaria și Slovacia pentru retrimiterea gazului către Ucraina. Pe această bază, certificarea va fi extrem de problematică.
Deja directorul executive al Nord Stream 2, Matthias Warning a trimis, la 12 aprilie, o scrisoare președintelui Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, în care amenință cu judecata la Curtea Europeană de Justiție pe baza regimului de protejare a investițiilor din Tratatul Chartei Energetice. Motivația ar fi tratamentul discriminatoriu al Directive amendate care ar viza Nord Stream 2 în mod direct. Doar că Nord Stream 2 a început să construiască conducta fără a avea permisele complete - de exemplu de la Agenția Energetică daneză, cu care Nord Stream 2 se judecă și azi, neavând, de fapt o rută definitivă cu permisele de rigoare.
Mai e un argument pe care îl utilizează compania Nord Stream 2 a Gazprom, respectiv construcția părții europene înainte de intrarea în vigoare a Directivei gaze, respective 40% din conducta totală. Cum nu e operațională la data intrării în vigoare, Directiva se aplică Nord Stream 2, când aceasta va fi completă. Iar aici, nici măcăr o viitoare repoziționare a Comisiei ce va fi aleasă nu ajută odată ce 24 de state nu sunt de accord cu investiția iar Parlamentul European a votat oprirea gazoductului și amendamentele la Directiva gaze. Deci nici administrativ nu există variantă de revizuire a legislației în vigoare aplicabile în acest caz.
Dacă în materia reglementărilor UE lucrurile sunt mai complicate, avocații Nord Stream 2 încearcă să capaciteze UE să atace legislația americană în curs de aprobare ca fiind îndreptată împotriva UE, și cu scopul de a sublinia divergențe sau un adevărat război cu companiile europene. Mai întâi, argumentul este că sancțiunile vizează companiile europene precum OMV, Wintershall și Shell, participante la Nord Stream 1, care au căutat și adus finanțări pentru Nord Stream 2 și cele care ar fi beneficiarele gazului adus de Nord Stream 2. Dintre acestea, doar ultima variantă e valabilă, dar deja e vorba despre clienții gazului, care nu sunt supuși nici unei sancțiuni, nicidecum sancțiuni la adresa firmelor europene ca proprietari sau parteneri.
Apoi avocații invocă faptul că sancțiunile sunt făcute cu intenție, pentru a introduce gazul natural lichefiat – LNG American pe continent. Și aici argumentele sunt slabe și demonstrabile chiar cu Nord Stream 1: unica variantă a fost aceea de diminuare a cantității de gaz tranzitat prin Ucraina, nicidecum una de a aduce gaz nou pe continent. E cam ce se întâmplă și cu argumentul că în Europa ar scădea gazul natural, lucru adevărat, dar care nu are legătură cu Nord Stream 2. Nici cu gazul lichefiat american.
O altă dispută la nivel european vizează contra-argumentul că tranzitul ucrainean ar rămâne funcțional. Da, e adevărat, dar doar pentru gazul ce merge în zona balcanică, ce nu pote fi aprovizionată prin Nord Stream 2, dar care va fi preluată de Turk Stream 2. În schimb, gazul prin Nord Stream1 e adus nu spre Europa de Vest – unde dispar furnizori mari și resurse/câmpuri care se epuizează – vezi cazul câmpului Groningen care se epuizează în 2030 - ci merge în sens invers spre Polonia, Slovacia sau Ungaria, deci acolo unde aproviziona tranzitul prin Ucraina.
E puțin probabil ca Gazprom și Nord Stream 2 să ajungă să determine UE să reacționeze în fața sancțiunilor americane ca fiind sancțiuni împotriva companiilor europene. Mai mult, având deja litigii majore cu reglementatorul energetic danez pentru ruta de dezvoltare și autorizație, dar și cu UE însăși, pe Directiva Gaze, posibilitatea de a angaja Comisie Europeană sau UE ca un tot împotriva reglementărilor sancțiunilor americane împotriva Nord Stream 2 și Turk Stream e nulă. Și nu uităm aici cele 24 de state care se pronunță împotriva conductei Nord Stream ca atare.