Sunt sătul până la refuz de atâta nepăsare şi indolenţă faţă de propria noastră istorie naţională. De aceea am fost extrem de fericit să particip timp de trei zile la Iaşi la prima reuniune ştiinţifică a istoricilor militari din România şi Republica Moldova.
Întâlnire de mare ţinută academică, organizată de Institutul pentru Studii Politice de Apărare şi Istorie Militară (ISPAIM) şi care a avut ca subiect: „100 de ani de la deschiderea Frontului Românesc în Primul Război Mondial (1916-2016)”. Artizanii acestei superbe întâlniri – poate istorice – au fost cei doi conducători ai Institutului: general maior (r) dr. Mihail E. Ionescu şi col (r) Petre Otu, doi istorici militari care nu au nevoie de nicio prezentare, cartea lor de vizită fiind rafurile de cărţi scrise.
Nu pot face un rezumat a peste 18 comunicări susţinute şi nici a zecilor de ore de dezbatere într-un colţ de pagină sau, mă rog, a unui colţ de Internet. Toate vor fi adunate într-un volum coordonat de comandor (r) Gheorghe Vartic, sper eu, memorabil!
Eu m-am prezentat cu “Patimile generalului Arthur Văitoianu”, cel care a spus aproape testamentar că “nu mai este mult până le vine rândul derbedeilor să dea socoteală de faptele lor mârşave”. Dar şi cu o solicitare mai puţin obişnuită: un plan pentru repatrierea osemintelor unui erou român căzut în Italia, în Primul Război Mondial.
Marco Baratto şi Sorin Cehan, directorul “Gazetei româneşti”, singurul săptămânal de limbă română din diaspora, au un vis emoţionant, la care putem să contribuim cu toţii: în acest an în care se împlinesc 100 de ani de la intrarea României în Primul Război, se luptă pentru ca osemintele unui soldat român să fie repatriate, în mod simbolic, pentru toţi cei care nu au mai văzut pământul patriei după 1918.
Soldatul se numeşte Georg Crisau, zis George şi e născut la Abrud. Avea 29 de ani. Piatra lui funerară se află la Bertonico, în provincia Lodi. Întoarcerea lui acasă ar fi o reparaţie în marea nedreptate a războiului care i-a luat viaţa, lui şi altor 550.000 de români. Şi ar însemna un pas înainte în înţelegerea felului în care istoria lucrează asupra popoarelor, prin oameni. Ne putem alătura istoriei ajutându-l pe eroul George să se întoarcă acasă. Demersul nu este deloc unul populist, mai ales că în conformitate cu legislaţia italiană locurile de înhumare sunt concensionate pe o perioadă de 99 de ani. Ori anul acesta împlinim suta de ani…
Alţi patru tineri, plecaţi din Transilvania, înrolaţi în armata Imperiului Austro-Ungar, numit şi "închisoarea popoarelor", au fost trimişi să lupte pentru o cauză care nu era a lor, aceea de a lupta împotriva italienilor. Este vorba despre Pintycza Coriolano, născut la Popesti (Bihor) în 1890, luat prizonier în 1915 şi mort în 2 noiembrie 1916. Cu 100 de ani în urmă! Apoi este Totk Wener Michael, născut la Dumitra (Bistriţa Năsăud) în 1881, luat prizonier în 1916, aparţinând Regimentului 62 de Infanterie, mort în 7 octombrie 1918. Al treilea este Sucs Nicolaus, născut la Vingard (Alba) în 1879, luat prizonier în 1916, aparţinând Regimentului 64 de Infanterie, mort în 9 octombrie 1918 şi în fine, Merluczr Theodor, născut la Sebeş (CS) în 1881, luat prizonier în 1916, aparţinând Regimentului 39 de Infanterie, mort în 6 iulie 1919.
Dincolo de necropolele militare, în toată Italia sunt răspândite în cimitire civile, normale, oasele a circa 10.000 de ostaşi români, iar după alte surse aproape 18.000. Acei „dispăruţi” cum sunt ei denumiţi oficial de istoriografie. Nimeni nu are capacitatea financiară sau logistică să salveze aceste morminte. Mai ales că legea italiană e clară. După 99 de ani, out sau „fuori” din mormânt... De aceea e important ca măcar la nivel simbolic să-l repatriem pe soldatul George!
Voi solicita nu doar public, ci şi în scris, Ministerului Apărării Naţionale şi sper cu ajutorul Institutul pentru Studii Politice de Apărare şi Istorie Militară (ISPAIM) să-l aducem pe George acasă! Cunosc dechiderea MApN şi a celor din conducere sa faţă de aceste probleme care ţin de fiinţa naţională, aşa că de luni mă pun pe scris! Ţineţi-mi pumnii! Mulţumesc ISPAIM, mulţumesc MApN!
.