În momentul acesta chiar n-aș vrea să cred în sintagmele acelea: „Trecutul se repetă” sau „Cei ce nu-şi pot aminti trecutul, sunt condamnaţi să-l repete”.
Nu vreau să cred că cineva uită. Și totuși…Niște știri și atitudini din ultimele zile miau arătat că există oameni care fie au memoria scurtă, fie s-a pus amprenta comunistă pe ei atât de tare încât pur și simplu nu pot gândi altfel, fie sunt prea tineri și nimeni nu le-a povestit sau nu i-a pus să citească despre trecutul părinților și bunicilor lor.
Când repeți sau vrei să repeți greșelile trecutului, fie și din neștiință, nu înseamnă nici că trăiești în democrație, unde libertatea de exprimare are alte dimensiuni, nici că ești adeptul unei altfel de societăți. N-aș putea să găsesc o definiție pentru niciun tip de întoarcere la practice și mentalități comuniste. Dar, cred cu tărie - și aș vrea ca acest lucru să fie bine înfipt în mentalitatea românilor! - că cel mai mare câștig de după 1989 îl reprezintă Drepturile Omului. Am să vă povestesc ce m–a făcut să scriu acest text și am să vă redau un fragment din viața unei mari actrițe a României căreia niște slugi comuniste ce să-i distrugă cariera. Vrem să mai trăim așa?!
Întâi am citit pe rețelele de socializare, apoi am auzit știrea la televizor. O femeie, necunoscută mie, era „înfierată cu mânie proletară”! Doamne-Dumnezeule!
Și mi-am amintit prin ce-am trecut noi pe vremea lui Ceaușescu, dar mai ales de un interviu al Irinei Petrescu, superba artistă pe care a dorit-o și Hollywoodul.
Iar acum, despre știrea care m-a provocat! Mi s-a părut că se exagerează prea tare cu țintuirea la zid a fiicei lui Mihai Chițac, fostul ministru de Interne din 1990, condamnat în dosarele Revoluției și Mineriadei! Femeia are un ONG care a fost desemnat de Ministerul Culturii să se ocupe cu strângerea de fonduri pentru campania „Cumințenia Pământului”. Taică-său, generalul Chițac, și-a făcut pușcăria și a murit. De ce trebuie fiica să răspundă acum pentru faptele lui? De ce neapărat trebuie executat Guvernul și Ministerul Culturii pentru că a nominalizat o fundație care a avut performanță? Condamnăm copiii pentru faptele părinților cum făceau comuniștii cu copiii de chiaburi sau cu aceia care naveau „origine sănătoasă”? Hai să ne gândim puțin!
Dacă doamna în cauză a obținut fraudulos contractul sau dacă activitatea fundației ei e dubioasă, s-o punem la stîlpul infamiei, să chemăm DNA-ul! Dar doar că e fiica lui taicăsau… Oribil! Nu putem uita că, înainte de '89, dacă ne fugea vreo rudă în străinătate, toți membrii familiei aveau de suferit în cariere și viață. Vă amintiți cum nu te puteai înscrie la anumite facultăți dacă nu aveai `dosar beton”, după criteriile comuniste, cu „origini sănătoase” și neamuri fără de pată? Nu mai vorbesc de delațiunile unor vecini, colegi de serviciu sau amici, făcute la Securitate din calitatea lor de informatori…
Citiți povestea actriței Irina Petrescu și imaginați-vă că n-ar fi existat în rolul din filmul lui Liviu Ciulei, „Valurile Dunării”!
Irina Petrescu: „M-am pregătit, am dat examen la Teatru, dar nu am scris în dosar că aveam un unchi deținut politic, că mama avusese o casă naționalizată, că mai avuseseră niște averi pe la țară. Am omis intenționat. Am vrut să văd dacă sunt respinsă din cauză că nu sunt bună sau din cauza dosarului... Și am luat probele, dar înainte de proba la Limba Română am fost chemați la secretariat, unul câte unul, și întrebați dacă mai avem ceva de declarat. Eu am spus „Nu”. Și înainte de examen, eu și o fată am fost anunțate că suntem exmatriculate pe motiv de declarații incomplete în dosar.
Eram bucuroasă că luasem probele practice, și încă foarte bine. Dar pentru că aceste probe se dădeau înainte, am avut timp să mă înscriu la Filologie, unde am și reușit. Doar că în luna noiembrie, la avizierul facultății citesc: „Petrescu Irina Carmen este exmatriculată pe motiv de declarații incomplete la dosar”. Nu înțelegeam de ce, pentru că de data aceasta eu declarasem absolut tot! „Nu se poate ca un om să fie pedepsit de două ori pentru aceeași greșeală!”,a zis tatăl meu și s-a dus în audiențe la rectorat.
În final, totul s-a rezolvat cu bine, în stil comunist. Tatăl, medic de profesie, a avut norocul să trateze pe cineva din Guvernul ceaușist și a apelat la înțelegere. Era anul 1958. Irina Petrescu și-a terminat primul an de studenție la Filologie. A avut norocul ca, în acel an, Liviu Ciulei să-i vadă niște fotografii făcute de Savel Știopul și să o coopteze în echipa de la „Valurile Dunării”. În anul următor, 1959, tânăra intra la Institutul de Teatru.
Opiniile exprimate în paginile ziarului aparțin autorilor